Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 07:28 pe 11.10.2011
SFANTA CUVIOASA PARASCHIVA - SFANTA INTREGII ORTODOXII

- Pe 14 octombrie, Biserica ortodoxa celebreaza, ca in fiecare an, sarbatoarea Sfintei Paraschiva, care va culmina cu marele pelerinaj de la Iasi. Anul trecut, s-au strans acolo un milion de crestini. Cum se explica popularitatea uriasa a acestei sfinte? Exista ceva special in biografia ei?

- As vrea sa spun mai intai ca Sfanta Paraschiva nu e proprie numai neamului romanesc, ci intregii Peninsule Balcanice, fapt ce rezulta si din traseul pe care sfintele sale moaste l-au avut pana sa ajunga in tara noastra. Ele s-au aflat mai intai la Epivat, in Tracia - in sudul peninsulei Balcanice,
de-acolo au ajuns la Tirnovo, in secolul al XIII-lea, in timpul marelui tarat romano-bulgar; dupa cucerirea taratului de catre turci, moastele ajung la Belgrad, unde li se dedica chiar o biserica care exista pana astazi, si unde evlavia Sfintei Paraschiva a ramas foarte vie; iar de la Belgrad, moastele pleaca din nou la Constantinopol, pentru ca in secolul al XVII-lea, domnitorul Vasile Lupu, in urma unor mari danii pe care le face catre Poarta, sa le aduca in Tara Moldovei, in anul 1641, punandu-le cu mare fast in biserica Trei Ierarhi din Iasi. Dar dupa moarte, sfintii participa ei insisi la destinele lor. Sfintii faptuiesc mai departe in istorie. Indraznesc chiar sa spun ca atat Cuvioasa Paraschiva, cat si Sfantul Dimitrie Basarabov, ale carui moaste se afla in Bucuresti, sunt sfinti care au ales pamantul romanesc. Dintr-o dragoste a lor fata de acest pamant. Caci daca ne ducem in Bulgaria, de exemplu, vom vedea ca crestinismul de acolo nu e atat de fervent ca la noi, inchinarea la moaste si cinstirea sfintilor nu sunt atat de intense. M-ati intrebat daca a existat ceva aparte in viata Sfintei Paraschiva. Exceptia vietii Sfintei Paraschiva este ca avem de-a face cu biografia unui copil. Este un copil care aude Evanghelia lui Hristos, pe care o urmeaza si o implineste. La varsta de zece ani, era in biserica, si in clipa in care aude cuvintele "cel ce voieste sa vina dupa Mine sa-si ia crucea si sa Ma urmeze", Cuvioasa Paraschiva, fetita de atunci, implineste acest lucru, prin daruirea hainelor sale copiilor si saracilor.

- Era dintr-o familie instarita...

- Intr-adevar, era dintr-o familie foarte bogata. Si aici este marele moment al chemarii. Daca ar fi sa definim sfintenia, ne este foarte greu. Pentru ca sfintenia tine de o delicatete omeneasca, marea taina a sfinteniei este ca vointa omului, cu ajutorul harului, sa se uneasca cu vointa Domnului. Si aceasta copilita reuseste si-si uneste vointa ei cu vointa Domnului, inca din copilarie. Dar maniera in care un sfant lucreaza e diferita, fiecare sfant are darul lui. Mica Paraschiva recunoaste in aproapele pe Hristos si incepe si daruieste hainute. Pleaca de acasa, din Epivat, si timp de vreo 15 ani, pana pe la 25 - 27 de ani, petrece in asceza si rugaciune. Ajunge la Constantinopol, de acolo traverseaza marea si merge in Calcedon, de aici pleaca in Heracleea Pontului, undeva in sudul Marii Negre, iar acolo, la Heracleea, descopera o biserica unde ramane cinci ani "savarsind tot felul de imbunatatiri" - cum ne spune viata ei - "caci intru rugaciunile de toata noaptea, facea ajunari neincetate, batai in piept, tanguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos, pe fata pamantului, cine dupa vrednicie o poate povesti?" Acest citat despre viata ei ne arata o vointa a desavarsirii extraordinara, in care vointa ei se daruieste vointei Domnului.

Noi, crestinii din ziua de azi, am vrea sa scapam de o patima, daca s-ar putea, intr-o zi sau in doua sau printr-o minune!... Dar aceasta sfanta pe care o praznuim, inca de la inceputuri, pentru a lupta cu aceste patimi, se nevoieste 5 ani in aceasta biserica din Heracleea. Dar de aici, dragostea o atrage si catre locurile sfinte de la Ierusalim, unde merge si se inchina, ramane si acolo vreo doi ani de zile, se nevoieste intr-o manastire de maicute, apoi se intoarce la Iope, si pentru ca are o viziune care ii spune ca va muri si sa dea trupul sau pamantului din care s-a nascut, se intoarce acasa, la Epivat, unde moare si este inmormantata. Lucrul acesta intamplandu-se pe la jumatatea secolului al XI-lea, exact in vremea cand bisericile se luptau, Constantinopolul cu Roma, savarsind ceea ce noi cunoastem ca fiind "Marea Schisma de la 1054". Si exact inaintea acestei Schisme, o mare sfanta a Bisericii, o sfanta comuna Rasaritului si Apusului, ducea aceasta viata smerita. Asadar, daca ar fi sa gasim acel ceva special din viata ei, m-as opri la aceasta smerenie si delicatete, cu care ea isi duce viata fara ca nimeni sa stie. Pana in momentul in care moastele ei sunt descoperite, nimeni nu s-a gandit vreodata ca acest copil care a trait si s-a nevoit este un sfant ales al lui Dumnezeu. Si aici se descopera taina si misterul lui Dumnezeu, pentru ca, vedeti, chiar dumneavoastra ati amintit, ca peste un milion de romani vin de sarbatoarea cuvioasei Paraschiva la Iasi. Cum se poate ca un copil nevinovat si curat, plecat la Dumnezeu la o varsta frageda, sa adune atata multime? S-a spus, chiar, ca ar fi fost si doua milioane de pelerini; poate este un pic exagerat, dar oricum, nu cred ca e om pe pamantul asta sa poata sa adune atata lume in jurul sau. Si marele paradox este faptul ca ea nu si-a dorit asta niciodata, nu s-a gandit ce har si ce minuni lucreaza Dumnezeu prin ea.

 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni