”Biserica Buna Vestire (Blagoviştenia)

Oraşul Iaşi

Iaşul a fost capitala Moldovei timp de aproape trei sute de ani (1564-1862) deşi atestarea sa documentară este de pe timpul lui Alexandru cel Bun (1402). În decursul istoriei sale, Iaşul s-a remarcat ca oraşul marilor uniri (1600,1859,1918), oraşul primei reprezentaţii de teatru în limba română (1816), dar şi a primei opere româneşti (1848), oraşul primei universităţi (1860), mai nou, oraşul celui mai mare pelerinaj din România şi lista evenimentelor remarcabile poate fi întregită cu multe altele.
Este de remarcat că Iaşul era considerat şi oraşul bisericilor. Raportat la numarul de locuitori şi locuinţe , oraşul avea un număr impresionant de biserici parohiale şi mănăstireşti, însă nu toate au rezistat în faţa vicisitudinilor istoriei, unele fiind efectiv dărâmate în toiul războaielor iar altele risipindu-se din cauza imposibilităţii de a fi întreţinute. Multe dintre bisericile dispărute erau construite din lemn, de pe urma lor păstrându-se puţine urme relevante. Una dintre bisericile din lemn care nu se mai păstreză astăzi este şi vechea biserică a ”Blagoveşteniei” din Iaşi.

Atestarea documentară

Nu cunoaştem ctitorul şi momentul ridicării bisericii de lemn. Putem cita ca primă atestare data de 8 iulie 1707 când, într-un act de vânzare-cumpărare , se menţionează la sfârşit :„ Şi eu, preutul Ion ot Bl(a)goveştenie , am scris zapisul.”[1] Într-un alt act din 10 ianuarie 1709 este amintit acelaşi preot : „Scrie preutul Ion de Ias de la Blagoveştenii”[2]. În actul de vânzare-cumpărare, din 8 august 1742 , biserica Blagoviştenia, este menţionată ca biserică de lemn [3].
Informaţii concrete privind ridicarea bisericii nu avem, dar analizând icoanele ce ne-au ramas de la vechea biserică („Buna Vestire”, ”Maica Domnului cu Pruncul”, ”Mântuitorul Iisus Hristos”, etc.) constatăm că aparţin secolului al XVII-lea şi sunt de o reală valoare artistică. Luând în calcul şi informaţiile pe care le deţinem despre vechiul lăcaş de cult de la începutul secolului al XVIII-lea, putem afirma că biserica de lemn Blagoveştenia ar fi putut fi ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, într-o perioadă când zona Muntenimii de Mijloc începe să fie populată , ce-i drept, mai lent şi cu oameni mai simpli: meseriaşi şi ţigani.

Eventualele săpături arheologice ce s-ar putea desfăşura pe locul vechii biserici ar putea elucida problema începuturilor şi nu numai în ceea ce priveşte biserica de lemn de la Blagoveştenie. Faptul că biserica Blagoveştenia este tot mai des menţionată ca reper în diferite acte de vânzare-cumpărare sau de danie din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, reliefează importanţa acestei biserici, dezvoltarea Iaşului şi extinderea lui spre nord, în zona Muntenimii de Mijloc.
Semne ale existenţei Bisericii Blagoviştenia pot fi văzute şi astăzi. Astfel, lângă biserica actuală în partea de nord, există o piatră cu cruce inscripţionată, aşezată de către preotul Andrei Pănuş , spre a aminti de zona unde a fost Sfânta Masă din Sfântul Altar a vechii biserici. Cu greu a putut fi descifrată inscripţia de pe piatra respectivă, dar preotul Mihail Mănucă a reconstituit următorul text: “(Aici este locul) unde au fost zidit (oultariul bisericii) vechi şi cimitir şi la (1821 s-au stricat) de către turchi (şi s-au pus piatra) semn de către mine ( preotul Andrei) Ion Panuşi servitor 30 de ani 1854 şi până la 1885”[4]. Biserica de lemn a rezistat , probabil, un secol şi jumătate , timp în care zona Muntenimii s-a dezvoltat şi lăcaşul a devenit tot mai neîncăpător.


Biserica nouă

Treptat, în zona Muntenimii s-au aşezat oameni “cu dare de mână”, interesaţi în zidirea unei noi biserici mai mari, mai frumoase şi mai bine dotată. Pisania din marmură, aflată în stânga altarului, la Proscomidie, conţine cea mai veche şi mai credibilă atestare a actualei biserici. Printre altele, în pisanie se menţionează că la iniţiativa şi pe cheltuiala „pururea pomeniţilor vornicului Ioan Tăutu şi soţiele sale Ecaterina şi Maria, în 1816 ”[5], au început lucrările de construire a noii biserici în imediata apropiere a celei vechi, zidire terminată în anul 1818. Aceaşi informaţie o aflăm şi de la N. Stoicescu, autorul Repertoriului bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova care menţionează că : ”Biserica Buna Vestire (Blagoviştenia) din Muntenime, sec. XVIII, ante 1744; reclădită de Ioan Tăutul şi alţii în 1818”. Mai explicit decât acest document este „Sinodicul” întocmit în 1875 „pentru păstrarea memoriei fericiţilor şi pururea pomeniţilor ctitori, înzestrătorilor şi binefacătorilor acestui sfânt locaş” din care aflăm că „Biserica cu patronul din oraşul Iassy au început a se ridica de peatră la anul 1816 şi s-au finit la anul 1820 când s-a şi sfinţit de fericitul întru amintire Mitopolitul Veniamin Costachi”. Aceste trei surse ne indreptăţesc să afirmăm că perioada în care a fost ridicată noua biserică este cuprinsă între anii 1816-1818. În baza celor de mai sus, nu putem fi de acord cu punctul de vedere exprimat de domnul S. Iftimi in lucrarea ”Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieşene. Monumente, ctitorii, mentalităţi”, Iaşi, Editura Trinitas, 2008, p.138, în care autorul citat afirmă că: Ioan Tăutu a ridicat biserica după „cumpăna” pe care a trăit-o la 1821 „când era să fie executat de Eterie, precum şi după vestea cea buna pe care a adus-o, în calitate de delegat la Ţarigrad, în 1822, aceea că tronul Moldovei....va fi ocupat de domni pământeni.” „Logic, conchide autorul, doar după această dată putea I.Tăutu să construiască o biserică având acelaşi hram, care să o continue pe prima.” De asemenea, pisania din pronaos scrisă cu ocazia finalizării lucrărilor de consolidare şi de restaurare a bisericii nu preia corect perioada de construcţie a sfântului locaş.
Aşadar, Biserica Buna Vestire din Iaşi a fost ctitorită de către vornicul Ion Tăutu şi soţia sa Maria (Mărioara, cum i se mai spunea) între anii 1816 - 1818.

Ioan Tăutu descinde dintr-o familie ilustră şi foarte veche avându-l ca inaintaş pe marele logofăt I. Tăutu, cel care l-a slujit cu credinţă pe marele voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Este fiul lui Simion, fost vornic de Suceava şi ctitor al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” (1772), din Comăneşti (o moşie a familiei) şi a Catincăi, fiica marelui boier Andrei Aramă. A mai avut trei fraţi: Vasile, Gheorghe şi Constantin. ”Ioan Tăutu şi-a inceput cariera intrând în serviciul unui mare boier care i-a sprijinit paşii de mai târziu”[6]. Este vorba de marele vornic Teodor Balş care i-a fost aproape în toate momentele importante ale vieţii, l-a susţinut in cariera politică şi cu siguranţă i-a fost şi prieten, dacă ţinem cont că la Flămânzi (moşia vornicului Balş) mergea destul de des. Aici a văzut şi probabil i-a plăcut biserica pe care vornicul Balş a ridicat-o în 1813 cu hramul „Pogorârii Sfântului Duh”, după modelul căreia Ioan Tăutu a ctitorit biserica „Buna Vestire” din Iaşi.
Ioan Tăutu s-a căsătorit cu Ecaterina (Catrina), fiica slugerului Sandu Budescu, la o dată necunoscută şi au avut trei copii. Rămas văduv se recăsătoreşte cu Maria (Mărioara), care apare şi în tabloul ctitoricesc aflat în biserica Bunei Vestiri. Aceasta era ”o fostă domnişoară de onoare de la curtea domnitorului Alexandru Moruzzi. Cei doi au avut o relaţie afectuoasă, chiar dacă din această casătorie nu au rezultat copii”[7]. Vornicul moare în 1826, iar Maria în 1844. Cea care o moşteneşte pe vorniceasă este Ana Tăutu, soţia lui Vasile, fiul mai mic al vornicului, care a murit pe la 1843. Din căsătoria celor doi au rezultat copiii: Toderiţă care a fost şi primar al Iaşului (1866-1869;1870), Ion, despre care nu sunt informaţii, Aneta, casătorită cu dr. Antoniu şi mama marelui avocat ieşean Lascăr Antoniu, Maria, căsătorită cu C. Mille şi mama marelui actor Constantin Mille, Elena, casătorită Danu şi Zoe, casătorită cu banul Cristea.
Vremurile tulburi care s-au abătut asupra Moldovei între anii 1820-1821 din cauza înlăturării regimului politic fanariot şi a mişcărilor revoluţionare declanşate, a intervenţiilor militare ruseşti şi a celor otomane, pot fi considerate motive pentru care biserica nouă a trebuit să fie refacută după ce a fost jefuită. După construirea bisericii noi, cea veche a mai rezistat trei ani. În anul 1821, „turcii, când au intrat în Iaşi, au stricat şi, mai bine zis, au prădat mai multe biserici, printre care şi Biserica „Buna Vestire”[4].

Arhitectura

Biserica Buna Vestire, prin personalitatea pe care o arată în primul rând arhitectura interioară, prin slujitorii care au deservit-o şi prin enoriaşii ei ajunge să ocupe un loc distinct între zidirile religioase ale Iaşului începând din secolul al XIX-lea până astăzi. Dincolo de planul ei ahitectonic, împrumutat, în mare parte, de la biserica „Pogorârea Duhului Sfânt” din Flămânzi, judeţul Botoşani, biserica actuală se distinge prin naosul aproape rotund şi foarte generos şi prin pronaosul redus în dimensiune, ceea ce dă posibilitatea credincioşilor să se apropie foarte mult de Sfântul Altar şi de Sfânta Împărtăşanie. Este de reţinut de asemenea delimitarea în pronaos a spaţiului pentru spovedanie precum şi compartimentarea proscomidiarului şi a diaconiconului în Sfântul Altar. Valoarea şi personalitatea în plan artistic a Bisericii „Buna Vestire” este dată de catapeteasmă. Aceasta este realizată între anii 1858-1860 şi terminată în1868. A fost lucrată din lemn de stejar şi tei, cu pilaştri şi capiteluri corintice şi a fost poleită în totalitate cu foiţă de aur şi de argint . Pictura murală, în suprafaţă de 810 m.p., a fost realizată, aşa cum rezultă din textul scris pe arcada de deasupra catapetesmei, în anul 1859 pe cheltuiala doamnei Ana Tăutu, de către Ioan Rodovan –zugrav. Lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri s-au făcut între anii 1975- 1977, iar între anii 1978-1979 s-a restaurat pictura de către pictorul Ilie Schipor şi s-au făcut strane noi. Biserica Buna Vestire a fost sfinţită în 1820 de mitropolitul Moldovei Veniamin Costache şi resfinţită de I.P.S.Teoctist în aprilie 1980.

Parohia

Despre Biserica Buna Vestire putem spune că a avut mulţi binefăcători. Aceste lucruri le aflăm din “Sinodicul” întocmit pentru păstrarea memoriei fericiţilor şi pururea pomeniţilor ctitori, înzestrătorilor şi binefăcătorilor acestui lăcaş.” .Documentul a fost realizat la 31 decembrie 1875 din iniţiativa mitropolitului Calinic Miclescu. Amintim câţiva înzestrători: logofătul Andronache Donici, arhiereul Meletie Stavropoleos, Neculai Gheucă, Ecaterina Mavrocordat, Mihail Kogălniceanu, Theodor Pallady, Ana Tăutu, prinţul Carol I şi mulţi alţii. Datorită acestor donatori patrimoniul bisericii s-a îmbogăţit cu case, terenuri, vii, sume de bani, obiecte de cult, dintre care unele se mai păstrează până astăzi . În biserica actuală a „ Bunei Vestiri” au slujit mai mulţi ierarhi, unii dintre ei, prin funcţiile ce le– au deţinut având un rol important în viaţa religioasă sau culturală a ţării.
Astfel, în veacul al XIX– lea, au slujit în biserica actuală mitropolitul Veniamin Costache, despre care s-a mai vorbit, apoi Sofronie Miclescu şi nepotul său Calinic, ajuns mitropolit, arhiereii Meletie Stavropoleos , Ghenadie Şendrea, şi Nectarie Hermeziu. Se cuvine a se menţiona că Arhiereul Meletie a avut un rol hotărâtor în ceea ce priveşte biserica, el fiind cel care a donat nu mai puţin de cinci case pentru uzul tuturor deservenţilor (episcop, preot, diacon, cântăreţ, îngrijitor), cel care a dat strălucire bisericii şi cel care atunci când venea la Iaşi, locuia în una din casele donate şi slujea în Biserica Bunei Vestiri.
În veacurile al XX-lea şi al XXI - lea au slujit la altarul bisericii “Buna Vestire” mai toţi mitropoliţii şi episcopii - vicari ai Mitropoliei cu sediul la Iaşi, dintre care amintim: Înaltpreasfinţitul Teoctist Arăpaşu, Înaltpreasfinţitul Daniel Ciobotea, Preasfinţitul Ioachim Mareş (episcop al Huşilor) Preasfinţitul Gherasim Cucoşel (episcop - vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor), Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul (episcop - vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor), Ioachim Mareş (episcop al Huşilor) primii doi ajungând ulterior să ocupe demnitatea de patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Din documentele pe care le– am consultat aflate atât in arhiva bisericii cât şi în unele lucrări de istorie rezultă că, în decursul timpului, în Biserica Buna Vestire au slujit ca parohi următorii preoţi: Ion şi Grigorie (la biserica veche), Andrei Pănuş, Alexandru Gavrilescu, Gheorghe Possa, Apolon Andrieş, Costin Lungeanu, Constantin Barna. Dintre preoţii îmbisericiţi la Buna Vestire amintim pe Nicolae Grosu , Scarlat Porcescu şi Mihai Lungeanu. În arhiva biserici există documente care atestă faptul că în anumite perioade de timp pe lângă cântăreţul angajat erau plătiţi şi dirijori şi solişti care făceau parte din corul bisericii. Nu orice biserică îşi permitea să plătească persoane care să cânte în cor, însă este de precizat că în perioada când se petreceau cele menţionate, parohia Buna Vestire deţinea un patrimoniu imobiliar impresionant care aducea veniturile necesare pentru plata personalului.
În prezent, sunt arondaţi bisericii „Buna Vestire “ credincioşii care deţin locuinţe pe străzile: Lascăr Catargi (de la numărul 1 la 35), Nicolae Bălcescu , Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Vasile Pogor, Gr. Vieru, Buna Vestire, Nicolae Gane, Theodor Pallady ( între strada Sărărie şi Kogălniceanu) şi strada Sărărie ( între strada Nicolae Bălcescu şi Theodor Pallady).
Cu ocazia împlinirii a 190 de ani de la finalizarea lucrărilor de construcţie a bisericii Buna Vestire a fost realizată lucrarea „Parohia Buna Vestire” Iaşi - File de monografie, în care se prezintă un scurt istoric şi portrete ale personalităţilor care au locuit în parohie. Puţine sunt parohiile ce se pot lăuda cu atât de multe personalităţi care le-au fost enoriaşi, multe dintre ele suţinând material şi biserica: Mihail Kogălniceanu, A. D. Xenopol, Titu Maiorescu, Nicolae Gane, Vasile Pogor, Lascăr Catargi, Theodor Pallady, Leon Sculy, Ştefan şi Veronica Micle, familia Theodor Rosetti ( fratele doamnei Elena Cuza), Rudolf Şuţu, Calistrat Hogaş, Gheorghe Mârzescu, Alexandru Philippide, Petru Poni, Eduard Caudella, Adela Kogălniceanu, Grigore Sturdza, Gheorghe I,Bratianu, Achim Stoia şi mulţi alţii. Această “densitate “de intelectuali din parohia Buna Vestire se poate explica şi prin faptul că biserica se află în imediata vecinătate a Spitalului Sfântul Spiridon, a Institutului de Medicină, a Universităţii “ Alexandru Ioan Cuza “, iar în perimetrul parohiei se aflau multe şcoli şi aşezăminte sociale. Mulţi dintre cei ce lucrau în aceste instituţii şi-au ridicat locuinţe in zona Muntenimii de Mijloc.

Bibliografie
1-I. Caproşu, Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. III, Ed. Dosoftei, Iaşi, 2000, p.287
2- I. Caproşu, Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. III, Ed. Dosoftei, Iaşi, 2000, p.321
3- I. Caproşu, Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, vol. V, Ed. Dosoftei, Iaşi, 2001 , p. 300
4- Mihai Manucă, Mitricele bisericii „Buna Vestire” din Iaşi (1846-1865), „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, anul XLII, nr.3-4, 1966, p. 235
5-*** Parohia „Buna Vestire”, File de monografie, Ed. Trinitas, Iaşi, 2008, p.18
6- Sorin Iftimi , Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieşene. Monumente, ctitori, mentalităţi, Editura Trinitas, Iaşi, 2008, p. 130
7- Sorin Iftimi , Cercetări privitoare la istoria bisericilor ieşene. Monumente, ctitori, mentalităţi, Editura Trinitas, Iaşi, 2008, p. 139

Materialul a fost întocmit de către preot Iulian Necula şi profesor Rodica Pal. Fotografiile au fost realizate de către dr. Roxana Necula.