Craciunul in lume
» Povestiri de Craciun prin Tara-Romaneasca
Inapoi la Pagina de Discutii
|
"Mos Craciun era stapanul pastorilor si staulului unde s'a nascut Mantuitorul.
Pe matusa,-nevasta lui,-o chema baba Iova. Si ci-ca baba Iova a mosit pe Maica Domnului. Iata cum s'a intamplat minunea asta : Fecioara Maria si cu Iosif au intrat in tarla fara sa stie cineva. Iar cand s'a nascut pruncul., baba Iova a vazut deodata o lumina orbitoare, acolo in tarla unde se nascuse Mantuitorul. Inspaimantata, si socotind ca a luat foc staulul, baba a dat fuga si, gasind pruncul si pe mama lui, i s'a facut mila si l-a mosit, ca bun suflet mai era biata baba Iova ! Unchiasul babei Iova, mos Craciun, era dus incolo, departe. El insa era fire rea de ruman si tare mult ii mai stia de frica baba Iova ! De teama uriciosului de unchias, biata baba Iova nici n'a indraznit sa bage in casa pe mama si pe copil dupa mosire, ci i-a lasat tot in tarla. Cand a venit mos Craciun acasa si a auzit tipete de copil, a dat fuga in staul; dar n'a priceput minunea, ci, socotind ca Fecioara Maria e o fata d'alea cu purtari rele, care-i necinsteste staulul, nascand copilul acolo, ci-ca ar fi racnit la ea : - Ii, putoare, mi-ai facut staulul de ras! Apoi a dat porunca baciului Ajun sa omoare pruncul ; dar cand a auzit cantari ceresti si a vazut lumina orbitoare, s'a mai potolit unchiasul din furia lui si a lasat pruncu 'n pace. Intrand in casa insa, a inceput iaras a sbiera la baba Iova : - N'oiu afla eu p'a care a mosit-o ! Ca sa nu-mi zica pe nume, de nu i-oiu cioparti mainile ! Iar baba Iova tacea ca pestele si umbla pe langa mosneag ca pe langa o buba coapta, doar-doar s'o mai domoli". Tot din aceste parti ne vine si a sasea povestire : "In noaptea de Craciun, cand Fecioara Maria a nascut pe Mantuitorul, cea dintai vietate de prin imprejurimi care a facut sgomot, sa vesteasca sfanta Nastere a lui Isus, a fost o broasca, [ce]-a inceput a oracai. Cand a auzit-o Maica Precesta, a binecuvantat-o : sa fie blagoslovita si de lume bagata in sama. Sa fie trambitasul ploilor si ea :sa traeasca cu trupul in vecii vecilor. D'aia broasca, [atunci] cand moare, nu se'mpute niciodata si nici viermi nu face, ci se usuca si se pomaeste. Iar daca omori o broasca, se manie Dumnezeu, care se porneste pe ploi si pe potoape, de nu se mai opreste. Ba se crede ca acelui care va omori o broasca, ii va muri o vita". |
|
|