Calatorie prin Vechiul Testament, de Samuel Schultz
Istoria credintelor si ideilor religioase, de Mircea Eliade.

Istoria si credinta regilor evrei
In ochii multor evrei doar Iahve singur era regele lui Israel. La sfatul batranilor batranul profet Samuel il unge ca prim rege al evreilor pe Saul. Astfel, Saul a primit “spiritul lui Iahve” (I Regi 10, 6). Caci regele era “unsul” (masiah) Domnului; el era adoptat de Iahve, devenea intrucatva fiul lui: “Eu voi fi aceluia tata, iar el imi va fi fiu” (II Regi 7, 14), dar si “servitorul” Lui Iahve. Iahve ii acorda regelui dominatia universala (Psalmul 71:8) si regele sta pe un tron alaturi de Dumnezeu (Psalmul 109:1 si 5; I Cronici 28:5; 29:23 etc.). Samuel, fiul proorocitei Ana, a fost si ultimul judecator al evreilor. Tot profetul Samuel il v-a unge pe David (cantaretul de la curtea regelui) rege, intr-o ceremonie particulara, fara stirea lui Saul. Regalitatea a fost interpretata ca o noua alianta intre Iahve si dinastia ce a urmat a lui David, prelungire a legamantului de pe Sinai. Profetul Natan l-a instiintat pe David (1011 i.H-971 i.H) ca ridicarea Templului Lui Dumnezeu va fi amanata pana cand la tron va veni fiul sau.
Traditia de “vizionar” din perioada nomada a fost modificata, dupa cucerire, sub influenta nabiim-lor, pe care israelitii i-au gasit in Palestina. Catre ~1000 i.H., “vizionarii” iahvisti (precum Natan) si nabiim-ii coexistau inca (I Regi, 10:5). Treptat, cele doua functii au fuzionat si rezultatul final a fost profetismul clasic vechi-testamentar.
Cand a venit ciuma pentru o zi, David si conducatorii poporului, inveliti cu saci, l-au recunoscut pe ingerul Domnului stand langa o arie, la nord de Ierusalim, pe Muntele Moria. Recunoscandu-l ca fiind ingerul nimicitor, David a inaltat o rugaciune de mijlocire pentru poporul sau. La sfatul profetului Gad, David a cumparat aceasta arie de la Ornan Iebusitul. David I-a adus o jertfa lui Dumnezeu si raspunsul divin a fost incetarea ciumei, incheindu-se astfel judecata asupra poporului. Ingerul nimicitor a disparut, iar Ierusalimul a fost salvat.
David a fost atat de impresionat incat s-a hotarat sa ridice in acea arie un altar pentru arderea de tot. Aici urma sa fie inaltat Templul Lui Dumnezeu. Se prea poate ca aici, cu aproximativ o mie de ani in urma, sa fi vrut Avraam sa-l jertfeasca pe fiul sau Isaac, avand si el revelatia si aprobarea divina.
Desi in vremea lui David Muntele Moria se afla in afara cetatii Sionului (Ierusalimului), Solomon (971 i.H.-931 i.H.) l-a inclus in cetatea capitala si in 959 i.H. incepe constructia Templului (pe peretii Templului fiind reprezentati heruvimi). Anterior, David adusese chivotul la Ierusalim, adapostindul intr-un cort. Altarul arderii de tot si tabernacolul construit sub supravegherea lui Moise se gaseau in Gabaon, un loc inalt situat la 8 sau 10 km nord-vest de Ierusalim.
Insa Solomon nu numai ca a tolerat idolatria, dar el insusi a venerat-o pe Ashtoreth, zeita feniciana a fertilitatii, cunoscuta printre greci ca Astarteea si printre babilonieni ca Ishtar. Pentru adorarea lui Milcom sau Molah, zeul amonitilor si a lui Chemos, zeul moabitilor, Solomon a ridicat altare pe un munte aflat la est de Ierusalim. Acestea au fost tolerate timp de trei secole si jumatate, ramanand ca o oroare in apropierea Templului pana in zilele lui Iosia (640-609 i.H.). El a construit altare si pentru alti zei straini.
In 931 i.H, dupa moartea lui Solomon, are loc divizarea regatului in doua conform relatarilor profetului Ahia, care si-a rupt mantaua in 12 bucati, dandu-i 10 lui Ieroboam, cel insarcinat cu repararea zidurilor Ierusalimului si construirea cetatii Milo. Noul Regat de nord s-a mai numit Israel sau Efraim (de catva timp intre triburile lui Iuda si Efraim se manifesta gelozia, conform Judecatori 8:1-3; 12:1-6; 2 Sam. 2:9; 19:42-43.) iar Regatul de sud ce cuprindea doar doua triburi: Iuda si Beniamin, s-a numit si Regatul Iuda sau al regilor davidici. Cand diviziunea efectiva a regatului a devenit realitate, preotii si levitii din diverse parti ale natiunii au venit in Regatul de Sud. Ieroboam, primul rege al Regatului de nord nu a dorit ca poporul lui sa participe la festivitatile sacre din Ierusalim, pentru ca nu cumva acesta sa se intoarca la Roboam, fiul lui Solomon, regele Regatului de sud. Inaltand vitei de aur la Dan si Betel, (unde Iahve era adorat sub forma a 2 vitei de aur III Regi, 12:28-29) Ieroboam a instituit in Israel idolatria (2 Cronici 11:13-15). In pofida fervoarei sale religioase initiale, Roboam a cedat idolatriei. In vremea fiului sau, Abiam (913-910 i.H.), idolatria a devenit mai puternica si mai raspandita in intreg regatul lui Iuda. Regale iudaic Asa (910-869 i.H.), dupa razboiul cu etiopienii (896 i.H), sfatuit de profetul Azaria face reforma in intregul regat. Astfel chipul lui Asherah (Astarteea), zeita canaanita a fertilitatii, a fost daramat si ars in valea Ghedron. Datorita sprijinului popular s-au tinut cele mai mari festivitati religioase in Ierusalim de la sfintirea Templului lui Solomon. In vremea regelui nordic Baesa, prin anii 896-895 i.H. multi israeliti au fugit in Iuda (2 Cronici 15:9). Vremea lui Baesa a fost dominata de razboi civil intre Israel si Iuda. Pentru alianta cu Siria regele iudaic Asa este mustrat de profetul Hanani. Intemnitarea profetului Hanani pare sa indice ca Asa nu se temea de Domnul sau de trimisul Lui (2 Cronici 17:3). La inceputul domniei regelui davidic (iudaic) Iosafat (872-848 i.H.) cinci printi insotiti de noua leviti si doi preoti au fost trimisi in tot tinutul lui Iuda pentru a-i invata pe oameni legea. De asemenea, inaltimile si Astarteele au fost indepartate, astfel ca oamenii sa nu fie abatuti spre ele. In loc sa se inchine lui Baal, cum probabil ca procedasera oamenii in ultimele doua decenii ale domniei lui Asa, acest rege s-a intors catre Dumnezeu, impreuna cu tot poporul.
Este posibil ca regele evreu nordic Omri sa-l fi introdus in Israel pe Baal, zeul fenician al Tirului, iar Ahab, fiul lui Omri, casatorit cu feniciana Izabela din Sidon, a incurajat cultul acestui idol. El a construit un templu pentru Baal in marea lui capitala, Samaria (1 Regi 16:30-30). Sute de profeti au fost adusi in Israel pentru a face din cultul lui Baal religia poporului lui Ahab. Ahab insa a dus o politica de prietenie cu Regatul Iuda, casatorind-o pe fiica sa, Atalia, cu Ioram, fiul lui Iosafat (cca. 865 i.H.). In aceasta vreme de apostazie evidenta, mesagerul lui Dumnezeu a fost Ilie, care ii va infrange pe Muntele Carmel (langa M. Mediterana) pe cei 400 de profeti ai lui Baal si pe cei 400 de profeti ai Asherei (Astarheea). Ilie impreuna cu ucenicul sau Elisei vor colabora la instituirea unor scoli pentru profeti. Regele davidic Ioram (848-841 i.H.), fiul lui Iosafat, restaureaza inaltimile si idolatria. Profetul Ilie l-a mustrat aspru pe Ioram printr-o scrisoare (2 Cronici 21:11-15), instiintandu-l de judecata hotarata pentru crima de a-si fi ucis fratii si pentru atragerea lui Iuda pe caile pacatoase ale Regatului de Nord. Profetul Elisei va duce la bun sfarsit insarcinarile primite de Ilie la Muntele Horeb: ii spune lui Hazael (843/842 i.H.) ca va fi rege al Siriei si trimite un ucenic la Ramot-Galaad pentru al unge pe Iehu, un capitan al armatei (841 i.H.), ca rege al Israelului; Iehu (841-814 i.H.) primind misiunea de razbunare a sangelui profetilor si al slujitorilor Domnului. Regele davidic, Ahazia, fiul regelui iudaic Ioram (singurul fiu neomorat de arabi) si unchiul sau Ioram din Regatul de Nord planuind sa atace cetatea Ramot-Galaad a noului rege sirian Hazael vor muri dupa conflict in 841 i.H. impreuna cu Izabela. Desi Iehu a pus capat baalismului, el nu s-a conformat legii lui Dumnezeu. Idolatria inca domina de la Dan la Betel – de unde si avertismentul divin ca fiii lui vor domni pana la a patra generatie. Constrans de dominatia straina, Ioahaz (814-798 i.H.) s-a intors catre Dumnezeu – si Israelul nu a fost complet invadat de sirieni. In ciuda acestei usurari, el nu s-a indepartat de idolatria lui Ieroboam si nici nu a distrus Astarteele din Samaria (2 Regi 13:1-9). In timpul domniei lui Ioas (798-782 i.H.), Amatia, regele lui Iuda, a angajat o armata israelita ca sa-l ajute sa-i subjuge pe edomiti (2 Cronici 25:6), dar, la sfatul unui profet, el i-a demobilizat pe israeliti inainte de lupta. Intorcandu-se triumfator in urma victoriei asupra edomitilor, Amatia l-a provocat la lupta pe Ioas (791-790 i.H.). Ioas l-a infrant pe Amatia, a invadat Iuda, a daramat o parte din zidul Ierusalimului, a pradat palatul si Templul si a luat ostateci in Samaria. Amatia a fost luat prizonier pana in ~782 i.H.
Cu toate ca regele Ioas a fost tulburat de pierderea lui Elisei(ortodoxia totusi plaseaza moartea lui Elisei in 839 i.H,), el nu era sincer interesat sa-L slujeasca pe Dumnezeu, ci a continuat sa mearga pe cai idolatre.
Vasta expansiune politica si comerciala din vremea lui Ieroboam al II-lea (793-753 i.H.) este rezumata in profetia lui Iona, care este foarte posibil sa fi fost profetul trimis cu o misiune la Ninive (Iona 1:1). Iona a prezis ca Ieroboam al II-lea va reface Israelul de la Marea Moarta pana la granitele Hamatului. Profetii Amos (fost cioban) si Osea (care se insoara cu 2 desfranate din porunca lui Dumnezeu) descriu prosperitatea acestei perioade. (simbolismul conjugal va fi utilizat de catre toti marii profeti de dupa Osea). Ieroboam al II-lea a facut lucruri rele in ochii Domnului si a determinat Israelul sa pacatuiasca, asa cum facuse si primul rege al Israelului. Fiul lui Ieroboam al II-lea va fi omorat de Salum (2 Regi 15:8-12), dar si acesta va domni o luna (752 i.H.). Se stiu putine lucruri despre politica interna a regelui Menahem (752-741 i.H.), cu exceptia faptului ca a urmat exemplul idolatru al lui Ieroboam I. Cea mai serioasa problema a lui Menahem a fost agresiunea asiriana. Dovezile arheologice sprijina teoria conform careia Ozia (791-740 i.H.), regele lui Iuda, a condus fortele Asiei de Vest impotriva puternicei inaintari asiriene. Prosperitatea regelui davidic Ozia era in directa legatura cu dependenta lui fata de Dumnezeu (2 Cronici 26:5, 7). Zaharia, un profet dealtfel necunoscut, l-a indemnat spre bine pe rege, care pana in 750 i.H. a avut o atitudine sanatoasa si umila fata de Dumnezeu. In cronica asiriana, regele israelit Menahem este citat ca fiind reintronat cu conditia de a plati tribut. Fiul sau, Pecahia (741-739 i.H.) a fost asasinat de Pecah (739-731 i.H.) sustinand miscarea de revolta impotriva Asiriei. Daca Pecah colaboreaza cu Retin, regele Siriei, in Iuda, factiunea proasiriana a avut success (735 i.H.) in ai asigura lui Ahaz controlul efectiv asupra regatului chiar daca Iotam (740-732 i.H.), tatal sau, mai traia inca. Astfel, Ahaz a respins propunerea Israelului si a Siriei de a colabora impotriva Asiriei. Se crede ca in timpul invaziei in Filistia, asirienii ar fi capturat cetati din Regatul de Nord (2 Regi 15:29). A urmat razboiul “siro-efraimit” (2 Regi 16:5-9; 2 Cronici 28:5-15; Isaia 7:1-8:8). Desi Ierusalimul a fost asediat iar prizonierii din Iuda au fost dusi in Samaria si Damasc, Regatul de Sud nu a fost subjugat sau constrans sa ia parte la aceasta alianta antiasiriana. Cand prizonierii au fost adusi in Samaria, profetul Oded a declarat ca aceasta era judecata divina asupra lui Iuda si i-a prevenit pe israeliti de iminenta manie a Lui Dumnezeu. In urma presiunii printilor si unei adunari israelite, prizonierii au fost eliberati de ofiterii armatei. Ahaz a solicitat ajutor direct de la regele asiriei, care va ataca Siria, cucerind-o. Unde a vizitat Damascul, intalnindu-l pe regele asirian Tiglat-Pileser, Ahaz (732-715 i.H.) i-a poruncit preotului Urie sa faca in Templul din Ierusalim o copie dupa altarul din Damasc. La intoarcerea sa, regele Ahaz a devenit promotorul introducerii cultului pagan, asigurandu-si astfel condamnarea. In Israel, Pecah a devenit victima unei conspiratii conduse de Osea, urmatorul rege (731-722 i.H.). Spatiul stapanit de Osea se restrangea in linii mari la tinutul lui Efraim. Galileea si teritoriul de la rasarit de Iordan se aflau sub controlul Asiriei inca de la campania din 734 i.H. Unde Osea a refuzat sa plateasca tribut Asiriei, colaborand cu Egiptul, Samaria va fi asediata timp de 3 ani si cucerita in 722 i.H. de noul rege asirian, Salmanasar al V-lea (rege din 727 i.H.). Prin politica asiriana a deportarii, israelitii au fost dusi in regiuni din Persia. In schimb, in Samaria au fost asezati colonisti din Babilonia.
În Iuda, domniile reginei Atalia (841-835 i.H), Ahaz (contemporan cu profetul Isaia, care a trait si L-a auzit pe Dumnezeu in Templul de la Ierusalim in 746/740 i.H. pana in ~701 i.H.) şi Manase (696-642, căruia i se atribuie martirizarea profetului Isaia) au fost martore ale unei idolatrii fără frâu. Reforma religioasă a început cu Ioas (835-796 i.H.), a cîştigat teren sub Ozia (sau Azaria) (791-740 i.H.) şi a atins un nivel fără precedent sub Ezechia (fiul lui Ahaz si tatal lui Manase) şi apoi sub Iosia (nepotul lui Manase). In 835 i.H. Ioas este uns rege (la 7 ani) in curtea Templului de preotul Iehoiada, martor al renasterilor religioase din vremea lui Asa si Iosafat, restaurand astfel dinastia davidica. Insa dupa moartea lui Iehoiada, printii lui Iuda l-au convins pe Ioas sa se intoarca la idoli si la slujirea Astarteelor. Ioas a tolerat chiar varsarea de sange nevinovat, cum a fost omorarea lui Zaharia, fiul lui Iehoiada.
De la inceputul domniei sale, Ezechia (715-696 i.H.) a redeschis Templul. Ceea ce fusese folosit pentru idoli a fost aruncat in paraul Chedron, in timp ce vasele pangarite de Ahaz (732-715 i.H.) au fost sfintite. Aducerea arderii de tot a fost insotita de cantari liturgice. Cantaretii Il laudau pe Dumnezeu cu cuvintele lui David si Asaf, in timp ce poporul se inchina. La Templu participau grupuri muzicale cu harfe, chimvale si lire, asa cum fusese obiceiul in vremea lui David. Incercand sa refaca ruptura ce separase Israelul si Iuda dupa moartea lui Solomon, Ezechia a trimis scrisori in toata tara, invitandu-i pe toti la Ierusalim pentru sarbatoarea Pastelui. Multi din Aser, Manase, Efraim si Isahar, dar si din Iuda, au venit ca sa celebreze aceasta sarbatoare. Reforma s-a extins din Ierusalim in toata Iuda, in Beniamin, Efraim si Manase. Ezechia a distrus pana si sarpele de arama pe care-l facuse Moise (Numeri 21:4-9), deoarece oamenii au ajuns sa-l foloseasca drept obiect de adorare. Inspirat de exemplul regelui si al conducatorilor, poporul a continuat sa darame stalpii, astarteele, inaltimile si altarele din toata tara. Ezechia e asigurat de Isaia asupra eliberarii Ierusalimului de amenintarea asiriana (Isaia 38:4-6) in 701 i.H. si ca va mai trai inca 15 ani. Profetul Isaia pastreaza de asemenea speranta unei “ramasite a lui Israel” care se va intoarce la Dumnezeul cel puternic” (10:20-21). Isaia ii da primului sau fiu numele Sear-Iasub “o ramasita se va intoarce”. Ultimul sau discurs prevesteste ruina ”tarinilor cele frumoase, a viilor rodnice”; “in toate casele de petrecere si in vesela cetate” vor creste spini si ciulini “caci palatul va fi pustiu, cetatea cea zgomotoasa, parasita…” (32:9-14). Sotia lui Isaia era si ea profeteasa si Isaia a avut discipoli ca si nabiim-ii profesionisti. Numai primele 39 de capitole din cartea ce ii poarta numele ii apartin. Lui “Deutero-Isaia” ii apartin capitolele 40-55 si lui “Trio-Isaia” ii apartin capitolele 56-66. Lui Manase i se atribuie cea mai lunga domnie din istoria lui Iuda, 55 de ani. El a fost antiteza domniei lui Ezechiel, reconstruind inaltimile, ridicand altare pentru Baal si construind Astartee, el a atras Iuda in idolatrie fatisa. Prin riturile si ceremoniile religioase s-a instituit inchinarea la stele si la corpurile ceresti. Regele a recunoscut chiar si zeitatea amonita Moloh, prin jertfirea copiilor in valea Hiron, in afara Ierusalimului. Dupa revoltele din Siria si Palestina, Manase, regele lui Iuda, a fost luat prizonier in Babilon si eliberat ulterior (2 Cronici 33:10-13). Manase s-a pocait in captivitate (648? i.H.) si apoi L-a recunoscut pe Dumnezeu, fapt pentru care face o reforma religioasa, dar cei care practicasera adevarata inchinare sub Ezechia fusesera deja inlaturati sau executati. Fiul sau, Amon, a domnit 2 ani, in care a revenit la practici idolatre. La varsta de opt ani, Iosia a fost pe neasteptate incoronat ca rege (640-609 i.H.), urmand tatalui sau Amon. Slabirea influentei Asiriei prin anii ~630 i.H. i-a dat lui Iuda ocazia sa-si extinda influenta asupra teritoriului de la nord. Liderii politici au anticipat posibilitatea includerii triburilor nordice si chiar a granitelor regatului solomonic in Regatul de Sud. Devotiunea lui Iosia fata de Dumnezeu s-a cristalizat pana intr-atat incat a initiat in 628 i.H. o reforma religioasa. In 622 i.H., in timp ce se repara Templul, a fost gasita cartea legii a lui Moise. Stimulati de citirea publica a acestei carti si avertizati de profetesa Hulda (care locuia in Ierusalim) ca judecata este iminenta, Iosia si poporul sau au celebrat Pastele din 622 i.H. intr-un mod fara precedent in istoria lui Iuda. Din 628 i.H. Iosia si-a impus cu indrazneala autoritatea regala si a abolit practicile pagane atat in Iuda, cat si printre triburile nordice. Altarele lui Baal au fost daramate, astarteele au fost distruse si vasele dedicate inchinarii la idoli au fost inlaturate. In Templu, unde femeile teseau perdele pentru Asherah (Astarteea), camerele de prostitutie rituala au fost curatite. Caii inchinati soarelui au fost indepartati de la intrare iar carelor li s-a dat foc. Practica jertfirii copiilor a fost brusc abolita. Altarele ridicate de Manase in curtea Templului au fost sfaramate iar bucatile lor au fost imprastiate in valea Ghedron. Se pare ca mai erau in uz chiar si unele din inaltimile ridicate de Solomon, deoarece Iosia le-a daramat si le-a pangarit cu oasele mortilor. De asemenea, Iosia a distrus altarul de la Betel, care fusese ridicat de Ieroboam I. Profetul Ieremia, care locuia la 5 km nord-est de Ierusalim, a fost chemat la lucrarea profetica din 627 i.H. Intrucat Iosia isi incepuse deja reforma, concluzionam ca profetul si regele au lucrat mana in mana. In 609 i.H. Iosia este omorat in lupta de la Meghido dintre Iuda si egipteni, care vroiau sa inainteze ca sa se alature Asiriei. Ieremia ii va face un cantec de jale pentru Iosia. Fiul lui Iosia Ioahaz (sau Salum) va fi intronat, dar va muri prizonier in Egipt dupa trei luni conform prezicerilor lui Ieremia (22: 11-12). Faraonul Neco il va pune rege peste Iuda pe un alt fiu al lui Iosia, pe Ioiachim (numele evreiesc Eliachim) (609-598 i.H.). Stand in curtea Templului, Ieremia le-a prezis locuitorilor Ierusalimului robia babiloniana, ceea ce a atras mania poporului (Ieremia 26). Urie, un profet contemporan cu Ieremia a fost omorat de Ioiachim pentru acelasi mesaj. In 605 Ioiachim nesocoteste sfidator avertismentele primate de la Ieremia (Ieremia 36:1-32). Apoi, Ieremia anunta public ca mandria lui Iuda va fi distrusa in acelasi fel ca braul sau pe care il ascunsese in Eufrat. Cu alta ocazie Ieremia sparge un vas de lut in fata unei multimi in valea Hinon, unde se aduceau jerte omenesti, spunand ca Ierusalimul va fi zdrobit de Dumnezeu. In 605 i.H. egiptenii au fost alungati de babilonieni in batalia de la Carchemis. Prin august, Nabucadnetar inaintase destul de mult in sudul Palestinei pentru a pretinde comori si ostateci din Ierusalim – Daniel si prietenii lui fiind cei mai remarcabili prizonieri iudei (Daniel 1:1). In 598 i.H. Ioiachim moare in o batalie cu bande caldeene de talhari ce erau sprijiniti de moabiti, amoniti si sirieni. Ieremia prezisese ca Ioiachim va fi inmormantat ca un magar. Fiul sau Ioiachin (Conia sau Ieconia) urmeaza ca rege pentru trei luni. In 597 i.H. armatele babiloniene au inconjurat Ierusalimul, iar Ioiachin s-a predat. Babilonienii au jefuit Templul si visteriile regale. Ioiachin si regina mama au fost luati prizonieri. Ei au fost insotiti in robia babiloniana de oficialitatile palatului, de administrator, de artizani si de toti conducatorii comunitatii. Printre acestia s-a numarat si Ezechia. Matania, fiul cel mai tanar al lui Iosia, al carui nume a fost schimbat in Zedechia de catre Nebucadnetar, a fost pus sa supravegheze poporul ramas in Ierusalim (597-586 i.H.). Ieremia ramane in Ierusalim si are viziunea a doua cosuri cu smochine (Ieremia 24). Smochinele bune ii reprezentau pe captivii care fusesera luati. Ieremia a trimis scrisori exilatilor din Babilon, incurajandu-i sa se adapteze conditiilor din exil.
In 594 i.H. s-a format o coalitie antibabiloniana formata din Egipt, Edom, Moab, Amon si Fenicia, producand o criza in Iuda. Purtand un jug de lemn in jurul gatului, Ieremia a anuntat gestic ca Nebucadnetar era robul lui Dumnezeu, caruia natiunile aveau sa i se supuna de buna voie. Zedechia a cedat in fata planurilor agresive de revolta din 588, cand noul faraon al Egiptului a organizat o expeditie in Asia. In urma razvratirii lui Amon si Iuda, Nebucadnetar se stabileste in Siria, apoi asediaza Ierusalimul; brusc se intoarce asupra Egiptului si apoi asediaza din nou Ierusalimul, dupa prezicerea lui Ieremia, care a fost la un pas sa fie ucis de evrei, fiind salvat de un etiopian. Fiind inchis, Ieremia cumpara o propietate, aceasta reprezentand reintoarcerea exilatilor in tara fagaduintei (Ieremia 32). In vara lui 586 i.H., babilonienii au patruns in Ierusalim prin o bresa in zidul cetatii. Zedechia a incercat sa scape dar a fost prins la Ierihon si dus la Ribla (Siria). Dupa executarea fiilor sai, Zedechia, ultimul rege al lui Iuda, a fost orbit si dus in lanturi la Babilon.