Descriere | Patimirea Sfintei Mucenite Tatiana fecioara si a celor împreuna cu dînsa (12 ianuarie) Sfînta Mucenita Tatiana s-a nascut în Roma cea veche, din parinti de neam mare, pentru ca tatal sau a fost de trei ori antipat, însa binecredincios crestin si temator de Dumnezeu, pazind în taina sfînta credinta, în care si pe fiica sa, adica pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunacuviinta si frica de Dumnezeu, învatînd-o si dumnezeiestile carti.
Venind aceasta în vîrsta si nevrînd sa se însoteasca cu barbat, îsi petrecea în feciorie si curatie viata, pentru ca s-a facut mireasa lui Hristos, fiind ranita de dragostea Lui si Aceluia si slujea ziua si noaptea, omorîndu-si trupul în post si rugaciuni si robindu-l duhului. Apoi s-a învrednicit de slujba bisericeasca pentru viata sa îmbunatatita si slujea lui Dumnezeu îngereste, desi era în trup; dupa aceea, cu muceniceasca cununa a încununat Hristos Dumnezeu pe mireasa Sa, a carei patimire a fost astfel:
Fiind ucis de romani prea nelegiuitul împarat al Romei, Antonin Eliogabal (218-222), al carui trup a fost tîrît spre batjocura prin cetate, aruncat în rîul Tibru; dupa dînsul a fost ridicat la împaratie tînarul copil Alexandru Sever (222-235), care era numai de 16 ani.
Acela avea mama crestina, numita Iulia Mamia, de la care învatase a cinsti pe Hristos, însa nu cu dreapta credinta, ca nici pe idoli nu-i lepada, ci se închina lor ca unor vechi zei ai Romei, avînd în palatele sale si chipul lui Hristos si pe al necuratului Apolon, pe al lui Avraam, cel din legea veche, si al lui Orfeu cel elinesc, precum si alti idoli.
Drept aceea, Alexandru nu prigonea pe crestini, ca cel nascut din maica crestina, însa antipatii si eparhii lui faceau mare rautate credinciosilor; caci din pricina tineretii lui, cîrmuirea împaratiei era încredintata unora din boieri, între care mai întîi era Ulpian, eparhul cetatii, aspru din fire si mare vrajmas al crestinilor.
Aceia, ocîrmuind toate în numele împaratesc, trimiteau porunci pretutindeni, ca "galileenii" (asa numeau ei pe crestini) cu chinuri si cu moarte sa fie siliti la închinarea zeilor romanilor; si erau alesi spre pierderea crestinilor cei mai cumpliti slujitori idolesti: Vitalie, comitul, Vas Cubiculariu si Caius Domesticus. Si se varsa ca apa sîngele crestinilor, fara crutare, atît în Roma, cît si în toate partile stapînirii romane.
Într-acea vreme, Sfînta fecioara Tatiana, diaconita Bisericii Romei, a fost prinsa de cei necredinciosi si adusa în capistea lui Apolon, sa se închine acestuia. Ea însa s-a rugat lui Hristos, Dumnezeul sau, si îndata s-a facut cutremur, încît a cazut idolul, zdrobindu-se în bucati; apoi a cazut si o parte din templu si a ucis pe multi dintre necredinciosii care erau acolo înauntru, precum si pe slujitori; iar diavolul care locuia în idol, racnind cu mare glas, a fugit cu tînguire din locul acela, auzind toti chiotul lui si vazîndu-l fugind în întuneric, prin vazduh.
Atunci pagînii au dus-o la judecata si la chinuire; dar mai întîi au batut-o fara mila peste obraz slujitorii tiranilor si apoi i-au scos ochii cu unditele. Multa vreme fiind chinuita, chinuitorii au slabit, pentru ca sfînta era înaintea celor ce o bateau ca o nicovala tare, încît cei ce o chinuiau aveau dureri mai mari decît mucenita; ba înca si de îngerii, care stateau nevazuti lînga dînsa, erau loviti peste obraz. Deci strigau catre judecatorul cel fara de lege, rugîndu-l sa le porunceasca sa înceteze a chinui pe nevinovata fecioara, fiindca singuri spuneau ca primesc mai multa munca decît dînsa.
Iar ea se ruga lui Dumnezeu pentru chinuitorii ei, sa le dea cunostinta adevarului; si a fost auzita, pentru ca li s-a aratat o lumina cereasca, si ochii lor cei sufletesti deschizîndu-li-se, au vazut patru îngeri înconjurînd pe sfînta, apoi au auzit un glas din cer care venea spre sfînta, si au cazut la pamînt înaintea ei, zicînd: "Iarta-ne, slujitoarea adevaratului Dumnezeu, iarta-ne de cele ce ti-am facut fara de voie". Deci, au crezut în Hristos, fiind opt la numar, si s-au botezat în sîngele lor; caci au fost chinuiti cumplit, pentru marturisirea lui Hristos si li s-au taiat capetele cu sabia.
Într-alta zi, judecatorul cel nedrept sezînd în divan, a pus iarasi de fata la întrebare pe Sfînta fecioara Tatiana, care a stat înainte întreaga si sanatoasa cu trupul, avînd fata luminata si ochii veseli, dar neputînd cu cuvinte s-o înduplece la idoleasca jertfa, a poruncit s-o dezbrace si sa-i taie trupul cu brice. Feciorescul ei trup era alb ca zapada si cînd o atingeau cu bricele, curgea din rani lapte în loc de sînge si iesea o mireasma placuta ca dintr-un vas de aromate.
Sfînta, ridicîndu-si ochii spre Mirele sau Hristos, se ruga în chinuri. Apoi au întins-o la pamînt, în chipul crucii, si mai mult au batut-o cu toiagul, ostenind si schimbîndu-se multi slujitori; pentru ca îngerii lui Dumnezeu, ca si mai înainte, stînd acolo nevazuti, loveau pe cei ce bateau pe sfînta si slujitorii adevereau aceasta ca sînt batuti de o mîna nevazuta cu vergi de fier, pentru care au murit noua dintr-însii, fiind ucisi de mîna îngerilor, iar ceilalti au cazut zdrobiti abia cu viata; iar sfînta batjocorea pe judecator si pe chinuitorii ei, defaimînd pe idolii lor.
Dupa aceasta, trecînd ziua, au aruncat-o în temnita, unde toata noaptea rugîndu-se si cîntînd, lumina cereasca o acoperea si îngerii lui Dumnezeu cîntau împreuna cu dînsa; iar a doua zi, scotînd-o iarasi la judecata, se arata cu corpul mai sanatoasa si cu fata mai frumoasa ca mai înainte, încît s-au mirat toti, desi cu cuvinte amagitoare o îndemnau sa se plece la un gînd cu ei si sa aduca jertfa Artemizei, zeita lor cea mare.
Sfînta fecioara se arata ca si cum s-ar fi învoit cu sfatul lor si o dusera cu slava în templul Artemizei; dar diavolul cel ce locuia în idolul acesta, întelegînd venirea Tatianei, cu glas mare a strigat: "Vai mie! Vai mie! Unde voi fugi de la Duhul Tau, Dumnezeule al cerului, pentru ca foc din cele patru unghiuri ale templului ma izgonesc".
Cînd s-a apropiat sfînta de templu, a facut semnul Sfintei Cruci si, ridicîndu-si ochii în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, si îndata s-au facut fulgere si un tunet înfricosat, apoi cazînd foc din cer, a ars templul si idolul împreuna cu slujitorii; iar jertfele le-au prefacut în cenusa si multi din popor au cazut morti, fiind loviti de trasnet. Pentru aceasta, au dus-o în divan si acolo au spînzurat-o, si cu unghii de fier au însîngerat-o; atunci si sînii ei au fost rupti cu acele fiare. Apoi, aruncînd-o din nou în temnita, îngerii lui Dumnezeu cu lumina cereasca au venit iarasi la dînsa si, tamaduind-o de rane, au facut-o sanatoasa, fericindu-i patimirea ei cea barbateasca.
A doua zi a fost data spre mîncare unui leu înfricosat, în priveliste, care, vazînd-o, a început a se gudura si a-i mîngîia picioarele. Cînd l-au luat pe leu din priveliste si-l duceau la locul sau, s-a repezit pe neasteptate la un boier cinstit, anume Eumenie, si l-a ucis pe loc. Apoi iarasi au spînzurat pe Sfînta Tatiana si mai cumplit au zgîriat-o; iar chinuitorii ei erau loviti si omorîti de îngeri nevazuti. Dupa aceea, aruncînd-o în foc, focul nu ardea, pentru ca îsi potolea puterea sa arzatoare, cinstind pe roaba lui Hristos. Toate aceste preamarite minuni se socoteau de pagîni nu ca puteri ale lui Hristos, ci ca vrajitorie. Deci, i-au tuns parul capului ei, pentru ca ziceau ca în perii sai are farmece, care o apara de orice vatamare.
Dupa taierea parului, au închis-o în templul lui Jupiter, pentru ca li se parea ca de acum nu mai poate sa faca nici un rau idolului lor, de vreme ce, odata cu parul s-au luat de la dînsa si vrajile. Sfînta a petrecut în acea închisoare doua zile, cu lumina cea obisnuita ce venea din cer stralucind, mîngîindu-se de îngeri. A treia zi au venit slujitorii cu poporul, vrînd sa aduca jertfa zeului Jupiter. Cînd au deschis templul, au vazut pe idolul lor cazut la pamînt si sfarîmat ca praful; iar sfînta se veselea în Hristos, Dumnezeul sau.
Atunci au dus-o iarasi la divan si, nestiind judecatorul ce sa-i mai faca, a pedepsit-o cu moartea si i-a taiat sfîntul cap, împreuna cu al tatalui sau, pentru ca l-au dovedit ca este crestin, dupa ce mai întîi l-au scos din dregatoria sa si i-au luat averile; apoi, osîndindu-l la moarte prin taiere, a murit pentru Hristos, împreuna cu sfînta sa fiica.
Si amîndoi au primit cununile mucenicesti de la Hristos Dumnezeu, Caruia I se cuvine marire, în veci. Amin. |