Pamantul fagaduintei

• « Inapoi
• Inainte »

Pamantul fagaduintei

In cautarile sale filozofice si stiintifice, omul a fost infrant de negativism si de abstractie, asa incat el sl-a calauzit pasii pe drumul biblic ce-l poarta spre idealul evanghelic. Numai viata crestina, cu idealurile ei sfinte, eterne, cu revarsarile harului ceresc, poate mana corabia sufletelor noastre catre deplina impacare cu Cerul, prin propria noastra transfigurare, in Hristos gasim fericire si liniste sufleteasca. Prin El, sovaielile noastre dispar, nedumeririle se ilumineaza, iar Biserica este arca mantuirii.

Palpitatiile Bisericii se sincronizeaza continuu cu bataile de inima ale Fiului Omului din Nazaretul Galileii, piatra unghiulara a omenirii. "Dumnezeu adevarat", El a savarsit opera mantuirii in mijlocul poporului ales, sub cerul Palestinei, de unde, dupa Inviere, S-a inaltat intru slava si, trimitand pe Duhul Sfant in lume, a intemeiat Biserica.

Ierusalimul a devenit deci inima cea datatoare de viata a Bisericii lui Hristos, care intretine de doua milenii taria credintei si lumina Invierii. De aceea, in Legea harului, prin LOCURILE SFINTE intelegem patria pamanteasca a lui Hristos, unde Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat, a patimit si a "inviat pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire". Locurile Sfinte formeaza centrul lumii crestine, leaganul si patria crestinismului.

Un loc sfant nu reprezinta in mod necesar o asezare istorica unde a avut loc un caz de mantuire, ci mai degraba este spatiul unde, inca de la inceput, credinciosii si-au amintit de un eveniment special legat de mantuire.

In inima unui loc sfant se afla credinta intr-o rugaciune cucernica, care transforma locul intr-o efigie, fara a imprejmui credinciosul de un mic spatiu, ci mai degraba proiectandu-l in urma, catre timpul care continua infaptuirea istoriei. Am remarcat ca acest lucru il determina pe credincios sa faca prezent un moment al trecutului, cand Dumnezeu a jucat un anumit rol in istorie.

Pentru crestini, locul sfant este mai intai de toate legat de traditie, spre a transmite mai departe amintirea mantuirii, de la o generatie la alta. Credinta ne cheama sa inaintam dincolo de pietre, ajutandu-ne astfel sa evitam pericolul de a ramane la nivelul unei abordari superstitioase a locului sfant. Orice loc sfant devine autentic atunci cand uneste pelerinii care asculta cuvantul lui Dumnezeu si ajuta pe fiecare sa traiasca tainele vietii lui Dumnezeu cu o profunzime din ce in ce mai mare.

De ce a fost aleasa aceasta Tara Sfanta este un secret al Domnului, Care a vrut sa spuna omenirii ca, desi nevazut, El continua sa ramana Stapanul vietii, punctul central al lumii si al pacii. Iisus Hristos Se lasa descoperit in Tara Sfanta ca Cel viu, Acela Care este omniprezent, Care odinioara a predicat, a facut minuni si a suferit. El Se descopera tuturor celor care il cauta din toata inima lor si Se lasa regasit in Tara Sfanta. Acum, ca si altadata, vrea sa ne mangaie. El vorbeste inimilor noastre prin acel insistent: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!" (Matei 4, 17)

In zilele noastre, Iisus, sezator pe scaunul maririi ceresti, dezvaluie suferintele Sale si ne cheama sa-L urmam pe Calea Crucii. Iisus vrea sa ne povesteasca despre aceia pe care El ii numeste fericiti si despre nemasurata bucurie care poate fi impartita cu El de cei care il urmeaza. Domnul doreste cu ardoare ca putera Sa si minunile Sale, savarsite in Galilea si in ludeea, sa se manifeste in noi. Astazi, doreste sa ne puna la incercare dragostea fata de El. Oricine va merge in Tara Sfanta, il va descoperi pe Iisus in credinta fagaduintei Sale: "Daca Ma veti cauta din toata inima, Eu Ma voi lasa gasit de voi!". Si, cu adevarat, noi il vom descoperi!

Vizita la Locurile Sfinte duce la intalnirea personala cu Iisus si tocmai aceasta este voia Domnului. Daca facem o incursiune prin secole, este interesant sa citim ceea ce pelerinii au vazut si au auzit cand au vizitat Locurile Sfinte. Dar numai foarte putini dintre ei ne-au lasat marturii din experientele lor. Cele mai vechi sunt mai interesante si, de obicei, mai adevarate din punct de vedere istoric decat cele de mai tarziu. Cu scurgerea veacurilor, s-au acumulat si legende.

Sfanta Scriptura reprezinta istoria mantuirii omului, o garantie a valabilitatii credintei crestinilor de pretutindeni. Ea prezinta lucruri care de fapt s-au intamplat. Evenimentele insesi sunt actiuni istorice. Faptul ca au fost inregistrate cu exactitate nu este cu nimic mai putin uimitor. Datorita descoperirilor arheologice, multe dintre povestirile biblice pot fi intelese mal bine acum decat altadata.

Tablitele cu litere cuneiforme, descoperite la Mari si Ugarit, de pe Eufrat, aveau sa contina nume biblice. Nicio carte din intreaga istorie a omenirii nu a avut o influenta atat de revolutionara, nu a afectat atat de hotarat dezvoltarea lumii vestice, nu a avut un efect atat de mare in toata lumea, ca Biblia sau Cartea Cartilor. Astazi, dupa doua mii de ani, nu da semne ca si-ar fi epuizat impactul ei triumfal.

Savantii au trezit la viata din somnul stravechi notoria istorie biblica a lui Babel, cu turnul legendar. Arheologii au dezvaluit straturi care povestesc de flacarile si distrugerile care i-au insotit pe fiii lui Israel in marsul lor cuceritor la Canaan. La Ghibeea au descoperit cetatea lui Saul, intre zidurile careia au rasunat candva strunele harfei lui Solomon. Din lumea Noului Testament au reaparut edificiile marete ale regelui Irod. Chiar in vechiul Ierusalim s-a descoperit locul pardosit cu pietre, unde Iisus a stat in fata lui Pilat, dupa cum se mentioneaza in Evanghelia dupa Ioan. Asiriologii au descifrat, pe tablitele astronomice ale babilonienilor, datele referitoare la momentul cand s-a observat cu exactitate steaua din Bethleem.

Aceste descoperiri uluitoare au determinat revizuirea parerilor multor savanti despre Biblie. Ea a trebuit judecata si din punct de vedere istoric. Adesea, rezultatele cercetarilor corespund naratiunilor biblice. Ele nu numai ca le confirma, dar si lumineaza situatiile istorice din care s-au nascut Vechiul Testament si Evanghelia.

Pe inscriptiile si monumentele vechi, savantii intalnesc din ce in ce mai multe personaje din Vechiul si Noul Testament. In ultimii 25 de ani, cunoasterea noastra despre Tara Sfanta a crescut imens, datorita atat sapaturilor arheologice, cat si descoperirilor intamplatoare. Sapaturile savarsite la Nazaret, Ain Karem, Bethleem, Betania, Capernaum, Tabga, Cana etc. au limpezit in mod hotarat temeiul pentru o mai buna intelegere a multor episoade din Noul Testament. Iar lucrarea facuta de comunitatile crestine in Bazilica Sfantului Mormant este atat utila, cat si estetica.

O vizita in Tara Sfanta este un prilej dat de Dumnezeu. Nu este doar un studiu interesant, o excursie placuta. Si este mai mult decat un dar ce ne imbogateste, pentru ca, dandu-ne posibilitatea sa vizitam Sfintele Locuri, Dumnezeu ne-a incredintat un mandat. Fiindca Iisus a trait in aceste locuri, ca Dumnezeu intrupat si a suferit pentru noi, pacatosii, Sfintele Locuri asteapta sa-I aducem lui Hristos darurile iubirii noastre: rugaciuni de multumire si iubire.

Este un privilegiu sa poti vizita pamantul Lui, sa mergi pe urmele Lui si sa-ti exprimi recunostinta iubitoare. Aici pelerinii il pot lauda si aclama in cantec, in timp ce asteptam ziua cand El Se va intoarce pe pamant, in cetatea Sa, unde va fi salutat in strigat de bucurie: "Binecuvantat este Cel Ce vine intru numele Domnului!" (Matei 23, 39).

Toti aceia care pasesc pe Pamantul Fagaduintei, calatoresc cu ochii mintii spre Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul din Nazaret, Care si in zilele noastre ii asteapta pe credinciosi sa-L intalneasca. Bineinteles, pelerinul nu-L va regasi pe El, Cel viu, purtandu-Si crucea de-a lungul Drumului durerii, permanent invadata de o multime compacta, intr-o continua agitatie, sau in mijlocul strigatelor negustorilor. Fara indoiala ca nu-L vom gasi nici in Valea Cedronului, care in zilele noastre poarta amprenta timpurilor prezente. Destul de dificil va fi de a-L afla pe Iisus acolo unde El a suferit. Si totusi, in tot acest timp, Iisus Insusi Se manifesta ca Cel viu tuturor celor care il cauta.

Tara Sfanta este atat de draga inimii mele, incat n-o voi uita niciodata!

Un dor irezistibil ma mistuie si, daca as iesi peste hotarele tarii, nu as vizita nici U.S.A., nici Elvetia, nici Grecia, nici Italia, ci Israelul. M-as duce sa revad Ierusalimul, de-al carui dor plang aproape in fiecare zi, murmurand: "De te voi uita, Ierusalime, uitata sa fie dreapta mea! Sa se lipeasca limba mea de grumazul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune inainte Ierusalimul, ca inceput al bucuriei mele!" (Psalm 136, 5-6).

As poposi pe frumoasele tarmuri ale Tiberiadei, m-as urca pe Tabor, as cutreiera tinuturile Mediteranei si ale Marii Moarte, ale Hebronului si Marii Rosii. As zabovi indelung pe colinele, prin vaile si sanctuarele Pamantului Sfant, unde Dumnezeu S-a revelat miraculos sau a lucrat cu iubire pentru fericirea si mantuirea oamenilor. De cate ori ma gandesc la Tara Sfanta, eu am un simtamant de emotie si de descoperire.

Pe timpul sederii mele la Ierusalim, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Romane pe langa Patriarhia Ierusalimului, am strabatut de multe ori, in lung si in lat, acel plai sfintit de Dumnezeu, avand posibilitatea culegerii de impresii si de observatii detaliate.

Astfel, am descoperit locuri a caror vegetatie si fauna, izvoare si munti, sunt superbe. Pelerinajul meu prin Iudeea, Galileea si Samaria, cu masina sau pe jos, m-a pus in legatura cu oamenii de acolo. Nu voi uita niciodata taifasul la o cafea cu beduinii, la hanul Samarineanului milostiv, sau ospitalitatea calugarilor din lavrele Hozeva si Sfantul Sava! Imi voi reaminti totdeauna cu drag de paharul cu vin primit in Cana Galileii, precum si de ramura de busuioc oferita de vietuitorii manastirii Sfantul Gherasim!

Peste tot am aflat despre modurile si stilurile de viata ale oamenilor, despre felul cum isi construiau casele, cum isi lucrau pamantul sau cum faceau negot spre a-si castiga existenta. Printre sate si ruine, asa cum am aratat, am gasit multe locuri care sunt strans legate de Istoria biblica si de cea generala a lui Israel, ale caror nume vechi au fost pastrate pana astazi.

Primul si cel mai minunat mod de a cunoaste Tara Sfanta este printr-o vizita personala. Atunci poti sesiza realitatea acestui plai binecuvantat si numai atunci poti intelege deplin Evangheliile.

Este intr-adevar un mare privilegiu sa fii prezent la vreun loc sfant, unde ori sa citesti pericopa evanghelica legata de acel spatiu ales, ori sa o asculti cand o citeste altcineva. Atunci, cu siguranta, asupra pelerinului coboara un dar ceresc, ce nu se va lua niciodata de la el.

Al doilea mod de a cunoaste Tara Sfanta este prin citirea descrierilor despre ea si prin vederea imaginilor. O ilustrata este mai pretioasa decat o mie de cuvinte.

Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a ales acest pamant in care sa Se nasca si sa-Si traiasca viata Sa. Preacurata Sa Maica, primii Sai urmatori si Biserica primara, toti au odraslit din acest pamant al promisiunilor divine.

Cei care vor avea fericitul privilegiu sa viziteze Tara Sfanta, vor putea sa se destinda in acele zile minunate de pelerinaj si sa-L intalneasca pe Hristos "in duh si adevar" (Ioan 4, 24) in Tara Sa.

Bunul Dumnezeu sa aduca bucurie adanca si iluminare inalta crestinilor iubitori de Hristos si de Tara Sfanta!

Irineu Bistriteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Clujului

• « Inapoi
• Inainte »