Parintele se dovedeste a fi inainte vazator

• « Inapoi
• Inainte »

Parintele se dovedeste a fi "inainte vazator"

Dupa plecarea noastra din Manastirea Ramet, cautam sa-l vizitez pe Parintele de doua sau trei ori pe an, iar o data pe an venea si dansul de ma vizita acolo unde ma aflam eu.

Ceea ce m-a frapat ori de cate ori mergeam la casuta lui din Cheia este faptul ca, desi ma duceam fara sa-l anunt in prealabil (de fapt pe vremea aceea nici nu prea aveai cum sa anunti pe cineva din acele locuri), intotdeauna il gaseam acasa si, intampinandu-ma cu bucurie, imi spunea: "Te asteptam, mai dragul mosului". Era de mirare ca-mi spunea te asteptam, stiind prea bine ca nu prea statea pe acasa! Si tocmai pentru ca asta se intampla de fiecare data, mi-am format convingerea ca Parintele avea darul descoperirii, sau al "inainte vederii ", caci numai asa se explica cum de stia ca merg spre dansul si nu mai pleca, sau se grabea sa se intoarca acasa. De altfel, cu timpul, am mai avut si alte prilejuri care sa-mi intareasca aceasta convingere.

Odata, aflandu-ma la Parintele in Cheia, ne-am inteles de cu seara ca a doua zi de dimineata sa plecam la Geoagiu de Sus si, trecand mai intai pe la Manastirea Ramet, sa ajungem la niste prieteni comuni din Geoagiu si sa ramanem la ei peste noapte. Dimineata m-am trezit mai devreme si, in timp ce-l asteptam pe Parintele sa soseasca de pe unde dormise, ma pregateam de drum, dar dansul venind imi spune sa amanam plecarea pana dupa amiaza, pentru ca soseste o familie necajita de la drum lung si trebuie sa-i astepte. Spunand acestea a si inceput sa pregateasca ceva de mancare, ca sa aiba cu ce sa le stea in fata oaspetilor. Dar, pe cand ii dadeam si eu o mana de ajutor ca sa prepare o ciorba, l-am intrebat: "Aseara nu stiai, Parinte, ca o sa ai vizitatori?", iar dansul mi-a raspuns: "Nu stiam, mai dragul mosului", dar mai mult nu l-am intrebat si nici nu m-am mai mirat. Ce rost mai avea sa-l intreb, fiind sigur ca nu putea nimeni sa-l anunte, satul fiind prea izolat si pe atunci nici vorba de telefon in acel colt uitat de lume ?

Intr-adevar, cam prin jurul orei 11 au sosit trei persoane: tatal, mama si o fata bolnava psihic. Veneau din orasul Brad, din judetul Hunedoara si veneau pentru prima oara la Parintele, de care doar auzisera. Calatorisera numai dupa spusele unora si ale altora, tot intreband de drum, iar drumul de la trenuletul din Salciua il facusera numai pe jos, ajungand franti de oboseala. Vazandu-l insa pe Parintele, au uitat de toata osteneala si i-au spus: "Domn Parinte, atata ne-am rugat lui Dumnezeu ca sa va gasim acasa, pentru ca tare rau ne-ar mai fi parut sa venim atata cale si sa nu va gasim". Parintele n-a zis nimic, ci m-a rugat pe mine sa prepar mai departe mancarea, iar dansul si cei trei oaspeti au stat pe iarba, putin mai departe si au vorbit indelung, dupa care au intrat in casuta si le-a citit dezlegarile si moliftele Sfantului Vasile cel Mare. Dupa aceea am stat impreuna la masa, iar dupa masa am plecat cu totii spre Manastirea Ramet. Aici familia respectiva a ramas pana a doua zi, cand Parintele s-a intors de la Geoagiu, unde a mers cu mine. dupa cum ne facusem programul.

In 1967, pe data de 1 aprilie, m-am stabilit la Manastirea Crasna, din judetul Prahova. impreuna cu Parintele Ghedeon Bunescu. Dupa Sfintele Pasti din acel an, Parintele a venit in vizita la noi, insotit de doi credinciosi, fii duhovnicesti ai Sfintiei sale, si vazand in ce loc este situata Crasna a fost tare incantat ca ne bucuram de o astfel de asezare frumoasa si linistita. Parintelui ii placea mai ales ca manastirea era imprejmuita de padure, si apoi ii mai placea bogatia de flori din incinta, precum si faptul ca avem soare de dimineata pana seara, ceea ce la Ramet nu se intampla decat cateva ore, iar iarna si mai putin. Cand a vazut si izvorul puternic din padure, ceva mai jos de biserica, bucuria Parintelui a fost si mai mare. Atunci cand Parintele a venit la Crasna pentru prima data, pentru ca i-a placut atat de mult acest colt de rai, ne-a spus ca de acum o sa vina mai des pe la noi. Apoi a adaugat, cu glas profetic, ca intr-o buna zi o sa vina pentru totdeauna la Crasna, ca sa fie langa mine si langa Parintele Ghedeon, cel impreuna nevoitor in Posaga si impreuna patimitor in temnitele din Turda si Cluj. Parintele a mai venit la Crasna si in toamna aceluiasi an, iar dupa aceea a mai venit in august 1968, si a fost foarte multumit de cate reusiseram sa facem noi intr-un singur an de cand ne aflam in Crasna.

Tot cu acest prilej (in august 1968), Parintele mi-a spus ca tare ar dori si el sa vada macar o parte dintre manastirile din Moldova, si sa se inchine la moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, la Sfanta Preacuvioasa Parascheva de la Iasi, si la alte sfinte moaste pastrate prin acele manastiri din Moldova si Bucovina, rugandu-ma sa merg cu el.

N-am stat prea mult pe ganduri si, luand inca doua persoane cu noi, l-am rugat pe Parintele Ghedeon - staretul Crasnei - sa ne binecuvanteze calatoria, iar dupa Praznicul Adormirii Maicii Domnului, am purces la drum cu trenul, iar in unele locuri cu autobuze locale. Dupa un periplu pe la cateva manastiri, in seara zilei de 20 august am sosit la Suceava si, dupa ce ne-am inchinat la Sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou, am ramas peste noapte aici. Parintele Staret ne-a dat la toti patru o camera cu mai multe paturi, camera aflandu-se chiar sub fostul palat mitropolitan. Seara, dupa ce ara mancat ce aveam prin traista, ne-am facut rugaciunea si, alegandu-ne fiecare patul, am adormit repede, fiind obositi. Peste noapte insa m-am trezit si am observat ca Parintele nu dormea, ci facea matanii, dar cu multa atentie, ca sa nu se auda si sa nu ne deranjeze. In camera era semiintuneric din cauza ca lumina de la becurile din curte patrundea in incapere si lumina suficient ca sa se poata vedea orice miscare din camera. Am adormit la loc, lasand pe Parintele sa-si vada de canonul sau, dar pana dimineata m-am mai trezit de trei sau patru ori si l-am vazut pe Parintele stand in genunchi, rugandu-se sau facand din nou matanii. Oricum, am convingerea ca Parintele n-a dormit deloc, sau poate doar va fi atipit cand era in genunchi. Ne-am trezit cand bateau clopotele pentru slujba si, ridicandu-ne din pat, am inceput sa vorbim despre programul din ziua respectiva, avand in plan sa mergem la Manastirea Dragomirna, care nu era prea departe de Suceava, numai ca Parintele, desi ne-a ascultat pe fiecare, ne-a spus: "Mai copilasi, s-ar putea sa ne intoarcem spre casa astazi". Eu, mirat, am intrebat: "Cum sa ne intoarcem, cand n-am facut nici jumatate din ce ne-am propus?". Spunand acestea ma uitam atent spre Parintele, iar el a zis: "Iac-asa bine", si n-am mai dat nici o importanta celor spuse, vazandu-ne de treburi. Iesind insa din camera, ma intalnesc cu Parintele Staret Eftimie Luca (actualul Episcop de Roman), care imi spune ca situatia internationala este foarte grava, deoarece rusii, in alianta cu alte tari comuniste, au invadat Cehoslovacia si fac mare prapad, arestand pe capete, chiar si pe Dubcek, seful statului. Ba mai mult, n-ar fi exclus sa intre si peste noi, intrucat Romania a refuzat sa se alieze cu ei la invadarea Cehoslovaciei. Parintele Staret parea foarte ingrijorat si mi-a mai spus ca a ascultat la radio discursul lui Ceausescu si a fost foarte surprins de curajul cu care acesta a condamnat actiunea rusilor si a celorlalte tari din Tratatul de la Varsovia, de aceea ne-a sfatuit c-ar fi mai bine sa facem cale intoarsa.

Intorcandu-ma in camera, am transmis grupului nostru aceasta veste de ultima ora si mi-am amintit imediat de cele pe care Parintele ni le spusese doar cu cateva minute mai inainte, ca astazi s-ar putea sa ne intoarcem spre casa. Imediat insa am observat ca Parintelui ii parea rau ca a facut aceasta proorocie si incerca sa ne convinga ca de fapt ar fi vrut sa spuna altceva. Dar in situatia critica in care ne gaseam, n-am mai comentat nimic si din Suceava am luat trenul direct spre Bucuresti, iar de aici Parintele a luat alt tren pana la Teius, ca sa-si afle linistea la casuta lui si sa fie mai aproape de Sfantul Ghelasie.

Noi ne-am intors, de asemenea in graba, la Crasna, gandind ca in eventualitatea in care rusii vor intra si in Romania, este mai bine sa fim acasa. In timp ce calatoream cu trenul spre Bucuresti, auzeam tot felul de comentarii si presupuneri, care mai de care mai prapastioase, dar Parintele isi pastra calmul obisnuit. Dansul nu parea deloc ingrijorat si nici nu vorbea, multumindu-se numai sa spuna din cand in cand cate un cuvant linistitor, "nu va temeti!", sau "daca, vrea Dumnezeu totul se termina repede". Si dupa cum stim cu totii, Romania n-a fost atacata. Am convingerea ca Parintele n-ar fi renuntat asa usor la aceasta calatorie, daca noi am fi fost ceva mai curajosi. Parintele stia in mod precis ca noi nu vom pati nimic rau, dar vazand ca suntem atat de ingrijorati, si-a dat seama ca nu mai putem sa ne continuam pelerinajul in acea stare de spirit. Oricum, aceasta intamplare s-a adaugat si ea la convingerea ca Parintele avea darul descoperirii, sau al "inainte vederii".

Tot in acel an l-am mai vazut pe Parintele inainte de Postul Craciunului cand am fost la dansul la casuta.

Alta data, in 1971, cam prin luna septembrie, pe cand veneam de la Cluj, m-am decis sa cobor in gara Teius pentru a merge sa mai vad Manastirea Ramet, dar, trecand prin Geoagiu, m-am oprit ca sa fac o scurta vizita prietenilor mei, iar acolo l-am gasit pe Parintele, care, vazandu-ma imi spune: "Mai copilasule, ai vrut sa ma ocolesti, dar eu am dorit sa te vad si te-am asteptat". Sigur ca am recunoscut ca imi pusesem in gand sa ajung numai pana la manastire, iar apoi sa-mi continui drumul spre casa, adica spre Manastirea Crasna, unde trebuia neaparat sa ajung fara intarziere. Prietenii la care ne aflam mi-au spus ca Parintele sosise cu cateva ore inaintea mea, si l-au intrebat daca mai stie ceva despre mine, iar acesta le-a raspuns ca sunt bine si ca ma asteapta, intrucat sunt in drum spre Manastirea Ramet si precis ca o sa trec si pe la dansii, ceea ce s-a si intamplat peste cateva ore!

Imi mai aduc aminte, de asemenea, de o alta intamplare, la un drum plin de peripetii pe care l-am facut ca sa ajung la Parintele. Plecasem din Campeni, insotit de doua credincioase bine cunoscute Parintelui, anume amintesc decat ca o chema tot Maria, dar amandoua, fiind mai in varsta, mergeau cam incet, din care cauza am pierdut trenul in Campeni, fiind nevoiti sa mai stam 4 sau 5 ore pana la urmatorul tren. In aceasta situatie am hotarat sa mergem la pod, in apropiere de gara, in speranta ca vom gasi o masina de ocazie, si intr-adevar n-am asteptat prea mult si, spre bucuria noastra, a sosit chiar un autobuz care mergea spre Cluj. Ne-am luat bilete pana la Salciua, unde trebuia sa coboram, dar ajungand in apropiere de Baia de Aries, autobuzul a tras pe dreapta, avand pana de motor, si dupa o ora si ceva, soferul, nereusind sa repare defectiunea, ne-a anuntat ca nu poate pleca mai departe, de aceea va merge la Baia de Aries sa dea telefon la autobaza pentru a trimite alt autobuz. Vazand cum stau lucrurile, am plecat si noi spre Baia de Aries de unde, peste vreo doua ore, ne-am continuat calatoria cu alt tren. Ajungand in Salciua si pornind pe jos, la primul popas, doamna Marioara Stancu si-a dat seama ca uitase in autobuz o haina buna, mai precis un jerseu la care tinea mult si, evident, era foarte suparata. Mergand cam jumatate din calea spre Parintele, aceeasi doamna Marioara Stancu si-a scrantit piciorul astfel incat tot restul drumului a fost nevoita sa mearga numai cu doua bete, plangand de durere. Cu chiu si vai, cu mers de melc am ajuns, in sfarsit, abia spre seara si ne-am bucurat ca l-am gasit pe Parintele, care tocmai atunci venise de la Geoagiu, trecand desigur mai intai pe la manastire.

Cand ne-a vazut ne-a spus: "M-am grabit eu destul ca sa ma gasiti acasa, dar gata, gata sa ajungeti inaintea mea". Dupa ce o intreba pe doamna Marioara daca o mai doare piciorul tare, ni se adresa la toti, zicand: "No, doar o vrut "hotu" sa ajungeti la mine si v-o facut tot felul de necazuri, dar tot mai tare a fost Sfantul Ghelasie care tot timpul s-a rugat pentru dumneavoastra". Desigur, "hotul" era diavolul, caruia Parintele ii zicea deseori astfel.

Noi nu apucasem bine sa-i povestim Parintelui tot ce ni se intamplase pe drum, caci el deja stia prin ce peripetii trecuseram pana sa ajungem la dansul. Ori acest lucru, ca si faptul ca se grabise sa-l gasim acasa, fara ca cineva sa-l fi anuntat despre venirea noastra, ce poate insemna decat inca o dovada ca Parintele avea descoperiri?

Seara ne-a dat sa mancam paine proaspata, struguri si prune, aduse toate de la Geoagiu, iar mie mi-a dat un pahar de vin si acela adus tot de la Geoagiu. Doamnele n-au vrut sa bea vin si nici Parintele n-a baut, caci foarte rar gusta putin vin, iar alta bautura alcoolica n-a baut niciodata.

Dupa cina si dupa ce am facut impreuna rugaciunile de seara, Parintele le-a luat pe cele doua doamne si le-a dus sa doarma la familia fratelui sau, care locuia in casa parinteasca, aproape de casuta sa. Ramanand singuri, am stat de vorba despre mai multe, dar in acest timp simteam ca mi se face rau. Parintele a observat ca m-am schimbat la fata si m-a intrebat ce-i cu mine si, spunandu-i ca simt o mare greutate pe piept, m-a prins de mana si m-a ajutat sa ies afara si m-am lungit pe spate, jos pe iarba. Aveam senzatia ca trebuie sa mor, din cauza ca greutatea pe care o simteam pe piept devenise insuportabil de apasatoare; nu mai puteam sa respir si m-a cuprins o transpiratie rece pe tot corpul. Vazand Parintele in ce situatie ma aflu, a alergat in casuta, a luat sticluta cu aghiasma, busuiocul si Sfanta Cruce, m-a stropit si mi-a dat sa beau. apoi a inceDUt sa se roase in taina. In acest timp, am inceput sa ma linistesc, greutatea de pe piept mi-a disparut si in circa un sfert de ceas am fost complet refacut. O adevarata minune, nu doar vazuta, ci acum traita personal. Dupa ce m-am facut bine, Parintele mi se adreseaza: "No, dragul mosului, gata, gata sa te omoare hotul. Nu-i place deloc hotului ca vii pe la mine". Nu stiu daca "hotul" a vrut chiar sa ma omoare sau nu, dar ceea ce stiu este faptul ca rugandu-se Parintele pentru mine, toata suferinta a incetat dintr-o data. La fel, dupa ce a stropit-o pe doamna Marioara cu aghiasma, a doua zi ea n-a mai simtit nici o durere.

Timpul trecea si noi ne multumeam ca-l vedem pe Parintele de doua-trei sau chiar patru ori pe an, fie la Crasna, cand ne vizita dansul, fie cand mergeam eu la Ramet si la Cheia. De cate ori insa venea Parintele la Crasna nu ezita sa-si marturiseasca admiratia pentru munca noastra si pentru manastire, spunand ca "este o manastire cu mare dar" si ca intr-o zi o sa vina si el aici, unde este atat de bine. Totusi, desi Parintele spunea asta de mai multe ori, noi consideram spusele lui mai mult ca o incurajare pentru noi. Ba odata, cand a repetat acest lucru, chiar imi statea pe limba sa-i spun: "Nu cred. Parinte, pentru ca nu vad cum te-ai putea desprinde Sfintia ta de Sfantul Ghelasie, de Manastirea Ramet si de satul natal". Dar n-am apucat sa deschid gura ca Parintele mi-a luat-o inainte si mi-a spus: "Ba da, dragul Mosului, cand vine porunca de sus, nu mai stai pe ganduri si pleci incotro te mana porunca".

Cu siguranta ca si aceasta a fost o noua proorocie, de care insa nu mi-am dat seama atunci cand a rostit-o si pe care nu aveam s-o realizez decat atunci cand urma sa se implineasca.

Desigur, in afara scepticismului meu cu privire la o asemenea perspectiva, mai era ceva care ma oprea sa discut despre venirea lui in Manastirea Crasna, asa dupa cum niciodata du l-am ispitit cum de stie de mai inainte anumite lucruri, sau cum descopera unor oameni anumite pacate grele sau unele uitate. Desigur, ma gandeam ca Parintelui nu i-ar face placere sa-i pun astfel de intrebari. M-am multumit asadar sa vad in Parintele un om placut lui Dumnezeu si - de ce nu ? -, chiar un Sfant ratacit printre noi, cei multi si impovarati cu tot felul de pacate.

• « Inapoi
• Inainte »