Sfantul Isidor Pelusiotul

Sfantul Isidor Pelusiotul

Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul este unul dintre sfintii care s-au nevoit in Egipt. Nascut in anul 360, Isidor era ruda cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei si cu Sfantul Chiril al Alexandriei. Viata monahiceasca a imbracat-o inca de tanar in muntele Pelusion, in vremea imparatului Teodosie cel Mic.

Toti istoricii vremii marturisesc cu putere despre viata sfanta si intelepciunea cu care a fost daruit Sfantul Isidor. De la el de altfel ne-au ramas multe cuvinte folositoare, indeosebi sub forma scrisorilor sale.

Pe Paladie, episcopul Elinopoliei, il invata sa se fereasca de vorba cu partea femeiasca, pentru ca acesta se lauda ca nu primeste nicio vatamare atunci cand vorbeste cu femeile: "De vorbele femeiesti fugi pe cat poti, bunule barbat. Caci celor ce au treapta preotiei, mai sfinti si mai curati se cade sa fie decat acei care s-au dus in munti si in pustie. Pentru ca acestia au grija de sine si de popor, iar acei care s-au dus in pustie au grija numai de ei. Toti sa se incredinteze de acestea, ca si pietrele se sparg de picaturile de ploaie care pica totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce graiesc: ca ce este mai tare decat piatra si ce este mai moale decat apa si, mai ales, decat picaturile de apa? Deci, daca firea se micsoreaza de acel lucru, apoi cum nu va fi biruita si rasturnata voia omeneasca care usor este miscata?"

Poate una dintre cele mai celebre ziceri ale sale o gasim in Patericul egiptean: “Viata fara cuvant e mai buna decat cuvantul fara viata. Caci ea si tacand e folositoare; cuvantul si strigand supara. Daca se intalnesc cuvantul si viata, desavarsesc un simbol al intregii filosofii”.

Acest sfant mai invata ca omul cel imbunatatit se cade sa nu se mandreasca pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite sa le socoteasca pentru siesi. "De este in cineva gand smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gandul smerit, apoi si faptele bune cele luminoase, se intuneca si cele mari se micsoreaza. Drept aceea, de voieste cineva sa-si arate faptele sale bune, sa nu le socoteasca mari, caci atunci mari se vor afla".

Sfantul cuvios Isidor Pelusiotul a trecut la Domnul intre anii 435 si 440, admirat de toti si cinstit ca sfant inca din timpul vietii.

Troparul Sfantului Isidor Pelusiotul

Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci luand Crucea, ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Intru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Prea Cuvioase Parinte Isidor, duhul tau.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Cuvios Nicolae Marturisitorul Studitul;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Avramie, episcopul Arvilului (Persia);
- Sfantului Mucenic Teoctist;
- Sfantului Cuvios Ioan din Irinopole;
- Sfantului Cuvios Iasim, facatorul de minuni;
- Sfantului Mucenic Iosif de la Halep.

Maine, 5 februarie, face pomenirea Sfintei Mucenite Agata.

Calendar Ortodox

Pe aceeaşi temă

04 Februarie 2024

Vizualizari: 36265

Voteaza:

Sfantul Isidor Pelusiotul 5.00 / 5 din 5 voturi.

Cuvinte cheie:

Sfantul Isidor Pelusiotul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Afiseaza Calendarul Ortodox

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact