Sfantul Grigorie Taumaturgul
Sfantul Grigorie s-a nascut in slavita si marea cetate a Neocezareei din parinti necredinciosi. Apoi, din copilarie ramanind orfan, a fost dat la invataturi elinesti, unde, invatand, a inceput sa priceapa intelepciunea cea desavarsita, care este cunostinta adevaratului Dumnezeu; caci din fapturi cunostea pe Facatorul si se sarguia a-I bineplacea Lui cu viata inteleapta.
Auzind invatatura Sfintei Evanghelii, indata s-a facut urmator al ei. Apoi, luand botezul, vietuia intru desavarsirea Evangheliei, adica intru curatenie si neagoniseala, lepadand toate desertaciunile lumesti si parasind placerile trupului, isi pazea curatenia fecioriei sale cu mare infranare, caci pana la fericitul sau sfarsit n-a cunoscut pacat trupesc. Astfel, s-a pazit pe sine de pacat si de necuratie pentru ca mai bine sa placa lui Dumnezeu, Celui curat si fara de pacat, Care S-a nascut din Preacurata Fecioara.
De aceea era iubit de Dumnezeu si de oamenii buni, iar de cei rai era urit. Caci, fiind multime de tineri ca sa invete intelepciunea filosofiei si a medicinei si invatand el impreuna cu aceia, fiind inca tanar, au inceput sa-l urasca pentru viata lui plina de intelepciune si fara prihana. Caci aceia, fiind robiti de neinfranare si de patimi, traiau in necuratie, intrand prin casele de desfranare, dupa cum era obiceiul tinerilor pagani. Iar Sfantul Grigorie, fiind tanar crestin, se abatea de la orice cale necurata si ura faradelegea. Precum este crinul in mijlocul spinilor, asa inflorea el cu curatenia in mijlocul celor necurati.
Fiind cunoscuta multora viata sa cea curata si fara de prihana, multi filosofi dintre cei mai renumiti si unii cetateni il cinsteau si-l laudau mult. Iar cei de o varsta cu el, neputand sa priveasca spre un tanar ca acesta, care intrecea cu infranarea si curatenia nu numai pe cei tineri, ci si pe cei batrani, s-au gandit sa-i aduca necinste in popor, cum ca ar trai in necuratie ca si altii, ca astfel sa strice numele lui cel bun cu care era laudat de toti. Deci au indemnat asupra lui o desfranata ca sa graiasca faradelege despre acest drept si sa-i scoata nume rau tanarului cel nevinovat si curat cu inima.
Odata, pe cand era sfantul intr-un loc cu niste filosofi vestiti si cu dascalii cei mai de frunte vorbind impreuna, s-a apropiat de dansul desfranata, indemnata de cei de o varsta cu el, cerand fara rusine plata pentru pacatul trupesc ce zicea ca l-ar fi savarsit cu dansa. Auzind aceasta, toti se mirau, iar unii dintr-insii s-au tulburat, crezand ca este lucru adevarat. Altii insa n-au crezut cuvintele aceleia, stiind pe Grigorie ca este curat si intelept si o alungau pe acea desfranata fara de rusine. Ea insa, strigand cu glas mare, supara pe sfantul sa-i dea plata pentru desfranare. Sfantul Grigorie s-a rusinat, auzind niste cuvinte ca acelea fara de rusine si neadevarate de la acea femeie cunoscuta ca desfranata de o multime de oameni cinstiti, ba chiar ca o fecioara curata se rumenea la fata.
Sfantul, fiind fara de rautate si bland, nu i-a zis nimic aspru, nici n-a aratat vreun fel de manie, nici nu se indrepta si nici nu punea inainte martori ai nevinovatiei sale. Apoi cu blandete a zis catre un prieten al sau: "Da-i degraba pretul pe care il cere ca sa se duca de la noi si sa nu ne supere mai mult". Iar prietenul lui indata i-a dat cat a cerut, rascumparand pe Grigorie de nevinovata rusine.
Insa Dumnezeu, Care este in cer martor credincios a descoperit acea nedreptate, trimitand un duh necurat asupra acelei desfranate fara de rusine si mincinoasa. Astfel, cand a luat in miinile sale plata cea nedreapta, indata a primit pedeapsa cumplita, caci a navalit divolul asupra ei si a inceput s-o chinuie inaintea tuturor. Apoi acea necurata femeie a cazut la pamant si striga cu glas infricosat si tremura cu tot trupul, scrisnind din dinti si tavalindu-se, incat cei ce erau acolo de fata s-au umplut de mare frica, vazand grabnica si cumplita izbinda pentru nevinovatul tanar. Deci, n-a incetat diavolul a o chinui, pana cand Sfantul Grigorie n-a facut rugaciune cu sarguinta catre Dumnezeu pentru dansa si a gonit pe diavoli. Asa a fost inceputul sfinteniei si minunilor lui, inca din tinerete, lucru de care se minunau cei batrani.
Deci, avea el acolo un prieten care se numea Fermian si era de neam din Capadocia, bine priceput si cu obiceiuri bune. Aceluia i-a descoperit Sfantul Grigorie gandul inimii sale, cum ca voieste sa lase toate si sa slujeasca lui Dumnezeu. Deci l-a aflat si pe Fermian avand acelasi gand si pe aceeasi cale voind a calatori impreuna cu dansul. Sfatuindu-se impreuna, au lasat amandoi filosofia cea din afara si, iesind din scolile elinesti, s-au dus sa invete intelepciunea crestineasca si tainele dumnezeiestii Scripturi. In acea vreme Origen, care pana atunci nu cazuse in eres, era dascal preaslavit intre crestini. Deci, mergand Sfantul Grigorie catre Origen impreuna cu prietenul sau Fermian, s-au pus pe invatatura si au petrecut la dansul vreme indelungata. Apoi s-a intors in patria sa, Neocezareea.
Cetatenii Neocezareei si toti cunoscutii, vazand intelepciunea lui cea mare, voiau sa-l aiba intre dansii ca pe un cetatean cinstit si indreptator al cetatii. El insa, fugind de mandria si de slava lumeasca cea desarta si de cursele vrajmasului cele cu multe impletituri ce sunt in lume, a iesit din cetate si din patria sa si s-a salasluit in pustie, vietuind cu infranare. Iar nevointele si ostenelile lui, numai singur Dumnezeu le stie, Cel ce a zidit inimile noastre si intelege toate lucrurile.
Petrecand Sfantul Grigorie in pustie si indeletnicindu-se in gandiri catre Dumnezeu, fericitul Fedim, episcopul cetatii Amasiei din Capadocia, afland despre dansul, voia sa-l scoata din pustie spre ajutorul Bisericii lui Hristos si sa-l puna arhiereu si invatator, pentru ca mai inainte vedea in dansul darul lui Dumnezeu cum ca are sa fie mare stalp al Bisericii si intaritor al credintei.
Avand Sfantul Grigorie darul mai inainte vederii si cunoscand ca episcopul vrea sa-l ia din pustie spre slujba Bisericii, se ascundea dinaintea lui, judecandu-se a fi nevrednic de o asemenea treapta si umbla din loc in loc prin pustie ca sa nu-l poata afla. Dar fericitul Fedim il cauta cu sarguinta si cu rugaciuni il chema din pustie la dansul. Insa, neputand desparti de pustie pe iubitorul de pustie si a-l aduce in cetatea Amasiei pentru hirotonie, a facut un lucru strain si neobisnuit. Fiind indemnat de Duhul lui Dumnezeu si aprins cu ravna pentru Sfanta Biserica, n-a tinut seama ca Grigorie nu a venit acolo la dansul si ca nu putina departare este intre dansii, fiindca de la cetatea Amasiei pana la pustia aceea unde vietuia Sfantul Grigorie era cale de trei zile.
Episcopul Fedim, netinind seama de departarea aceea dintre dansii, a sfintit pe Grigorie episcop al Bisericii Neocezareei, desi nu venise el acolo de fata. Caci, cautand catre Dumnezeu, a zis: "Tu, Cela ce toate le stii, Dumnezeule, si toate le poti, cauta in ceasul acesta spre mine si spre Grigorie, si savarseste cu darul Tau, hirotonisirea lui". Astfel l-a hirotonit pe fericitul, nefiind de fata. Despre aceasta marturiseste Sfantul Grigorie de Nisa, care a scris viata acestui sfant, fapt ce se intareste si in canonul din Minei, in pesna a cincea, adeverind astfel: "Statatorul inaintea lui Dumnezeu, Fedim, fiind aprins de ravna, te-a uns pe tine, parinte, nefiind tu de fata, bizuindu-se pe buna ta credinta si pe viata ta cea curata, graitorule de Dumnezeu, Grigorie". In acest chip minunat, fericitul Fedim a savarsit hirotonia lui Grigorie; deci si nevenind el, s-a supus a primi carma Bisericii. Caci cum putea a se impotrivi voii dumnezeiesti? Insa mai intii a facut rugaciune, cerand de sus ajutor pentru un lucru dumnezeiesc ca acesta.
In acea vreme incepea eresul lui Pavel de Samosata, pentru care Sfantul Grigorie, fiind intru nepricepere, se ruga cu sarguinta lui Dumnezeu si Maicii Sale, ca sa-i arate credinta cea adevarata. Intr-o noapte, rugandu-se mai cu sarguinta, i s-a aratat Preacurata Fecioara Maria, stralucind ca soarele, impreuna cu Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, care era imbracat in vesminte arhieresti. Aratand Preacurata Fecioara cu mana spre Sfantul Grigorie, a poruncit Sfantului Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, sa-l invete taina Sfintei Treimi si cum se cade a crede drept. Deci, in putina vreme, Sfantul Grigorie a fost invatat, din porunca Maicii Domnului, de catre Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu mari taine dumnezeiesti si a patruns adancul intelepciunii.
Acestea erau cuvintele descoperirii graite de Sfantul Ioan: "Unul este Dumnezeu, Parintele Cuvantului Celui viu, al invataturii celei ipostatice, al puterii si al tainei celei vesnice, nascatorul desavarsit al Celui desavarsit, Tatal Fiului, Cel Unul nascut. Unul Domnul, Unul dintru Unul, Dumnezeu din Dumnezeu, asemanarea si chipul Dumnezeirii; Cuvantul lucrator, intelepciunea care tine alcatuirea celor ce sunt si puterea cea facatoare a toata faptura; Fiul Cel adevarat al Parintelui Celui adevarat, Fiul Cel nevazut al Parintelui Celui nevazut, Cel desavarsit al Celui desavarsit; Cel fara de moarte si vesnic al Celui vesnic.
Unul Duhul Sfant, Care are fiinta de la Tatal si prin Fiul este aratat oamenilor; chipul cel desavarsit, viata, pricina celor ce vietuiesc, izvor sfant, sfintenia care da sfintenie, intru care se descopera Dumnezeu Tatal, Care este mai presus de toate, si Dumnezeu Fiul prin Care sunt toate. Treimea cea desavarsita, Care cu slava, cu vesnicia si cu imparatia nu se desparte, nici se departeaza; caci nici nu este ceva zidit sau facut in Sfanta Treime, nici adaos, adica sa fie ceva ce n-ar fi fost mai intii si dupa aceea sa fi venit. Nici Fiul n-a fost candva sa nu fi fost intru Tatal, nici Duhul intru Fiul, ca neprefacuta si neschimbata este Treimea, totdeauna aceeasi".
Aceste cuvinte care au fost graite de Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, dupa vedenia aceea, le-a scris Sfantul Grigorie cu mana sa si a fost pastrata acea scrisoare multa vreme, pana la stapanirea agarenilor, adica a turcilor, in Biserica Neocezareei. Apoi sculandu-se, s-a dus la Neocezareea. Atunci toata cetatea aceea era intru intunericul inchinarii la idoli, fiind acolo multime de idoli si de capisti idolesti. Acolo se aduceau multime de jertfe idolilor, incat tot vazduhul era plin de mirosuri ce ieseau din dobitoacele injunghiate si arse ca jertfa; numai cateva suflete de crestini erau in cetatea aceea, ce avea atita multime de popor.
Sfantul Grigorie, mergand la Neocezareea, in cale a avut prilej sa dea de o capiste idoleasca. Era atunci seara si cazuse o ploaie mare, de aceea sfantul a fost nevoit sa intre in acea capiste idoleasca, impreuna cu calatorii si a ramas intr-insa. Acolo erau multi idoli in care vietuiau draci si se aratau aievea slujitorilor lor si vorbeau cu ei. Deci, innoptand Sfantul Grigorie acolo, isi savarsea obisnuitele sale rugaciuni de miezul noptii si de dimineata, insemnind cu semnul Crucii vazduhul spurcat de jetfele idolesti. Iar dracii, infricosindu-se de semnul Sfintei Cruci si de rugaciunile Sfantului Grigorie, au lasat capistea si au fugit.
Facandu-se ziua, Sfantul Grigorie si-a urmat calea sa, care ii era inainte, impreuna cu ceilalti calatori, iar popa cel idolesc a intrat in capiste, dupa obiceiul sau, vrand sa aduca jertfa idolilor, insa n-a gasit pe draci caci fugisera de acolo. Dar, desi aducea jertfa dracilor, nu i se aratau, precum se obisnuise mai inainte, incat slujitorul nu pricepea pentru care pricina au fugit zeii sai din capiste. El i-a rugat mult sa se intoarca iarasi la locul lor. Dar ei de departe strigau, zicand: "Nu putem sa intram acolo, unde a fost strainul acela care mergea din pustie la Neocezareea". Auzind acestea slujitorul, a alergat catre Sfantul Grigorie si, ajungandu-l, l-a oprit, strigand la el cu manie, de ce a indraznit sa intre in capistea zeilor lor, fiind crestin, caci pentru aceasta pricina zeii au urit locul acela. Apoi slujitorul s-a dus de acolo, ingrozind pe Sfantul cu judecata imparateasca, vrand ca indata sa-l duca cu sila catre chinuitor.
Sfantul Grigorie, potolind mania lui cu cuvinte blande si intelepte, a zis mai pe urma: "Astfel este Dumnezeul meu, ca si dracilor porunceste, si mie mi-a dat putere asupra lor, incat si ei ma asculta". Iar slujitorul, auzind acestea, si-a potolit mania, si a rugat pe Sfantul sa porunceasca zeilor sa se intoarca iar la locurile lor. Iar Sfantul, luand o bucatica de hirtie din carticica sa, a scris pe dansa aceste cuvinte: "Eu, Grigorie, iti poruncesc, satano, intra!" Si a dat hirtiuta aceea slujitorului, poruncindu-i sa o puna pe altarul necuratilor zei. Apoi indata s-au intors dracii in capiste, vorbind cu el ca si mai inainte.
Slujitorul s-a inspaimantat, minunindu-se de o putere dumnezeiasca ca aceea care era in Sfantul Grigorie, caci porunceste dracilor cu cuvantul si-l asculta pe el. Apoi iarasi a alergat dupa dansul si, ajungandu-l, fiindca inca nu ajunsese in cetate, l-a intrebat de unde are o putere ca aceea, incat si zeii lor paganesti se tem de dansul si-i asculta porunca lui. Iar Sfantul Grigorie, vazand inima slujitorului lesne de induplecat catre sfanta credinta, a inceput a-i spune despre Unul adevaratul Dumnezeu, Care pe toate le-a zidit cu cuvantul. Si astfel ii spunea taina sfintei credinte ortodoxe.
Pe cand vorbeau ei, mergand pe cale, popa idolesc a rugat pe Sfantul Grigorie sa faca vreo minune spre aratarea mai cu dinadinsul a credintei sale. Atunci s-a intamplat ca era acolo o piatra mare, ca un munte, pe care nici un fel de putere omeneasca nu putea sa o miste din loc. Acelei pietre i-a poruncit Sfantul Grigorie, cu numele lui Hristos, sa se miste din locul sau. Atunci piatra singura de sine mergea in alt loc, unde voia popa, incat l-a cuprins frica de acea minune preaslavita si a marturisit ca Unul este Adevaratul si Atotputernicul Dumnezeu, Cel propovaduit de Sfantul Grigorie si nu este altul afara de El. Acel fapt s-a vestit pretutindeni, incat in Neocezareea a stiut tot poporul despre minunile Sfantului Grigorie si despre stapanirea lui peste draci. Si s-a instiintat toata cetatea de venirea lui, multime de popor iesindu-i intru intampinare, vrand a-l vedea. Caci auzisera despre dansul ca a mutat in alt loc numai cu cuvantul acea piatra mare si ca porunceste zeilor si-l asculta pe dansul.
Sfantul Grigorie, intrand in cetate, a aflat numai saptesprezece suflete de credinciosi, iar ceilalti oameni se inchinau idolilor celor fara suflet si slaveau pe diavoli. Deci se ruga lui Dumnezeu in ascunsul inimii sale sa caute spre zidirea Sa si sa lumineze atita multime de popor care rataceste si sa-l intoarca pe calea mantuirii. El a fost primit in casa unui barbat cinstit, fiind cel mai de frunte din cetate, cu numele de Musonie; si petrecea acolo, invatand pe oameni cunostinta adevaratului Dumnezeu, in care sporea cu ajutorul Lui, incat nu trecea nici o zi fara cistigarea sufletelor omenesti. Caci se aduna si Sfantul Grigorie in casa lui Musonie, cu multime de popor, cu femeile si cu copiii lor, ca sa auda invatatura si sa vada vindecarile si minunile ce se faceau de catre dansul, izgonind din oameni duhurile cele viclene. De aceea din zi in zi se adauga si se inmultea numarul credinciosilor. Apoi, in putina vreme, a zidit o biserica preaminunata din averea oamenilor care au crezut in Domnul. Caci ei, tot ce aveau dadeau Sfantului pentru zidirea bisericii si isi deschideau vistieriile lor pentru impodobirea casei Domnului, pentru hrana saracilor si trebuinta bolnavilor, oricat ar fi fost de trebuinta.
Deci cuvantul lui Dumnezeu sporea in Neocezareea si sfanta credinta se inmultea, iar inchinarea idolilor disparea si se pustiau capistile lor cele urite, idolii se zdrobeau, iar numele Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos era preamarit in Neocezareea, unde se savarseau prin Sfantul Grigorie, cu puterea lui Dumnezeu, minuni prea mari si infricosate.
Doi frati, dupa moartea tatalui lor, au ramas mostenitori ai unei mari avutii pe care au impartit-o intre dansii. Apoi mai aveau si un iezer mare, pentru care se sfadeau caci fiecare dintre dansii dorea sa-l aiba singur intreg; deci si-au ales ca judecator pe facatorul de minuni, Grigorie. Mergand Sfantul catre dansii la iezer, voia sa faca pace intre ei, dar n-a sporit nimic cu cuvintele pentru ca amandoi erau neinduplecati si nu voiau sa se lase unul pe altul sa aiba parte de iezer. Dupa multa sfada voiau sa faca chiar razboi intre dansii, pentru ca in amandoua partile era popor mult si de-abia a putut Sfantul sa-i potoleasca in acea zi sa nu faca razboi.
Facandu-se seara s-au dus pe la casele lor, amanind razboiul pe a doua zi, iar Sfantul a ramas singur langa iezer si, petrecand toata noaptea in rugaciuni, a poruncit iezerului, in numele Domnului sa se usuce de tot si sa nu ramana nici picatura de apa si nici tina intr-insul, ci sa fie pamant bun de arat si de semanat. Deci s-a facut asa, caci deodata nu se stie unde s-a ascuns apa si s-a facut pamant uscat.
A doua zi, venind fratii la iezer cu multime de oameni inarmati ca sa faca razboi, n-au aflat in locul unde era iezerul nici o picatura de apa si, ca si cum n-ar fi fost niciodata apa acolo, au aflat pamant inverzit. Mirandu-se de aceasta, fratii s-au impacat intre dansii, iar toti oamenii preamareau pe Dumnezeu.
Astfel de judecata dreapta a facut facatorul de minuni, caci acolo unde nu putea sa fie pace intre frati si era aproape a se face razboi, a uscat iezerul cu apa ca sa nu se ia dragostea lor dintre frati.
In pamantul acela este un riu ce se numeste Licos, care primavara se umplea cu apa, incat iesea din matca sa si, varsandu-se in satele, cimpiile, gradinile si livezile care erau in apropiere, facea mare paguba semanaturilor si poporului. Auzind poporul care traia pe marginea riului aceluia, despre Sfantul Grigorie al Neocezareei, facatorul de minuni, cum ca are stapanire peste ape - caci aflasera ca a poruncit iezerului celui mare si s-a uscat -, s-au adunat toti de la mic la mare si, mergand la Sfantul, au cazut la picioarele sale, rugandu-l sa fie milostiv si sa potoleasca pornirea riului, care atunci, mai mult ca oricand, varsase si inecase multe sate. Iar Sfantul a zis catre dansii: "Singur Dumnezeu a pus hotar apelor si nu pot sa curga altfel, decat numai asa precum le-a poruncit El". Iar ei suparau pe Sfantul cu rugamintea. Deci Sfantul, vazand necazul lor, a mers impreuna cu ei la riul acela.
Venind la malurile care formau albia riului cand nu era revarsat, a infipt acolo toiagul sau, zicand: "Hristos iti porunceste tie, riule, ca sa nu mai iesi din hotarele tale, nici sa-ti mai versi apele mai departe, ci sa curgi intre aceste maluri cu randuiala". Apoi indata toiagul cel infipt a crescut stejar mare, iar apele s-au adunat cu randuiala in mijlocul malurilor. De atunci, niciodata nu s-a mai revarsat riul acela ci, cand se inmulteau apele si se apropiau de stejar, indata se intorceau inapoi si nu mai inecau holdele oamenilor.
Odata acest sfant facator de minuni a vrut sa zideasca o biserica la un loc frumos, aproape de un munte. Incepand el a pune temelia, locul era stramt si nu putea sa-l mai largeasca din cauza muntelui aceluia. Deci, Sfantul a stat la rugaciune. Si, rugandu-se din destul, a poruncit muntelui, in numele lui Iisus Hristos, sa se miste si sa se indeparteze de la locul sau, cat trebuia pentru largirea bisericii. Apoi indata s-a cutremurat muntele si, miscandu-se, s-a departat facand destul loc pentru largimea temeliei bisericii. Astfel era credinta acestui placut al lui Dumnezeu, incat muta si muntii. Multi dintre necredinciosi, vazand o astfel de minune, se intorceau catre Domnul si se botezau de catre Sfantul; iar vestea despre dansul strabatea pretutindeni pentru minunile cele mari pe care le facea cu puterea lui Dumnezeu, de care era plin.
Oarecand, fiind Sfantul Grigorie in cetatea Comani pentru alegerea episcopului - cand a fost ales un barbat vrednic, adica Sfantul Alexandru, care mai pe urma s-a invrednicit cununii mucenicesti -, intorcandu-se el de acolo, oarecare din necredinciosii evrei au vrut sa rida de Sfantul, zicand ca nu are intru el Duhul lui Dumnezeu. Astfel, ei au pregatit un lucru intru acest chip: pe calea pe unde avea sa mearga Sfantul, au pus un evreu gol intre dansii, ca si cum ar fi fost mort, iar ei se prefaceau ca s-ar tangui pentru el. Cand Sfantul a trecut pe langa dansii, au inceput sa-l roage sa arate mila spre acel mort si sa-i acopere trupul. Iar el, dezbracand haina sa cea de deasupra si, dand-o lor, s-a dus. Ei, insa, au inceput a ride si a batjocori pe Sfantul, zicand: "De-ar fi avut Duhul lui Dumnezeu intru el, ar fi cunoscut ca nu zace un om mort, ci unul viu". Si au inceput a-l striga pe cel culcat ca sa se scoale. Dar Dumnezeu a intors asupra lor o batjocora ca aceea, caci intr-adevar a ramas mort tovarasul lor. Iar lor, parandu-li-se ca a adormit, il loveau peste coaste ca sa-l trezeasca, strigandu-l cu mare glas, dar el nu le da nici un raspuns, caci adormise somnul cel vesnic. Deci, vazandu-l mort, rasul lor s-a schimbat intr-o adevarata tanguire si si-au ingropat mortul lor.
Cand s-a pornit prigoana asupra crestinilor, in vremea imparatiei necredinciosului Diocletian, a iesit porunca imparateasca in toate locurile, ca toti crestinii sa fie siliti catre inchinarea idolilor, iar cei ce nu se vor pleca poruncii imparatesti, sa fie chinuiti si omorati. Atunci Sfantul Grigorie a sfatuit turma sa sa se ascunda, adica cei ce nu au putere si darul lui Dumnezeu pentru rabdarea chinurilor celor cumplite, ca nu cumva, dandu-se cineva cu indrazneala chinuitorilor si vazand muncile cele infricosate, indata sa se sperie si, neputand rabda acele chinuri, sa cada din credinta in Dumnezeu. "Caci mai bine este, zicea el, a se ascunde putina vreme si a astepta chemarea si ajutorul Domnului Dumnezeu catre nevointa cea muceniceasca, decat sa lepede credinta".
Sfatuind astfel pe cei credinciosi, s-a sculat si, luand pe unul din diaconii sai, s-a dus in pustie si s-a ascuns de pagani. Venind prigonitorii imparatului in cetatea Neocezareei, il cautau mai intii pe Sfantul Grigorie, spre chinuire, ca pe cel ce era in partea aceea capul tuturor crestinilor si pastor al oilor celor cuvantatoare. Dar niste pagani, instiintandu-se despre dansul ca s-a ascuns intr-un munte, au spus ostasilor si i-au dus pe dansii pana la muntele acela. Atunci ei au alergat cu sarguinta la munte, ca niste ciini gata sa vaneze si ca niste lupi care vor sa rapeasca oile. Iar Sfantul Grigorie, vazand ca se apropie ostasii si nu este cu putinta a mai fugi si a se ascunde de dansii, a ridicat miinile la cer, incredintandu-se acoperamantului lui Dumnezeu. Asemenea a poruncit si diaconului sau sa faca. Si stateau amandoi cu miinile intinse si se rugau, iar ostasii cautau pe Sfantul cu sarguinta insa nu l-au aflat pentru ca nu puteau sa-l vada, desi de multe ori au trecut pe langa dansul. Apoi, cautandu-l destul, s-au intors.
Pogorandu-se din munte, ostasii au zis catre cei ce-i adusesera pe dansii: "N-am aflat pe nimeni in muntele acesta, decat doi copaci stand nu departe unul de altul". Iar unul dintre dansii, intelegand minunea ce s-a facut, i-a lasat si a alergat el insusi la munte. Apoi, afland pe Sfantul si pe diaconul stand la rugaciune, a cazut la picioarele lui, dorind sa se faca crestin, ceea ce a si dobindit. Astfel s-a facut din prigonitor, rob al lui Hristos si de atunci se ascundea impreuna cu ceilalti crestini.
Odinioara, Sfantul Grigorie, savarsindu-si obisnuitele sale rugaciuni catre Dumnezeu, s-a tulburat foarte tare si a stat neclintit mult timp tacand, ca si cand ar fi privit la o priveliste de umilinta. Dupa mai multa vreme s-a luminat la fata si, umplandu-se de bucurie, a inceput cu mare glas a multumi lui Dumnezeu si a canta cu glas de praznuire, zicand: "Binecuvantat este Domnul, Care nu ne-a dat spre vanarea dintilor lor". Apoi l-a intrebat diaconul, zicand: "Care este pricina schimbarii tale, Parinte, ca adineauri erai tulburat si acum te arati vesel?" Iar Sfantul i-a raspuns: "Am vazut, fiule, o vedenie minunata cu un copil mic, luptandu-se cu diavolul cel mare si, biruindu-l pe diavol, l-a aruncat la pamant".
Iar diaconul nu a inteles cele graite si iarasi a zis Sfantul: "Un copil crestin cu numele Troadie a fost adus la judecata inaintea prigonitorului, si dupa multe si grele chinuri a fost omorit pentru Hristos, iar el acum merge la cer cu praznuire. Deci eu mai intii eram tulburat, caci ma temeam ca nu cumva sa-l biruie chinurile si sa se lepede de Hristos. Dar acum, vazandu-l savarsindu-si nevointa muceniciei si mergand catre cer, ma bucur". Diaconul, auzind acestea, se mira cum vede Sfantul cele ce se petrec departe, ca si cum ar fi aproape si slavea pe Dumnezeu, Cel ce da placutilor Lui astfel de daruri.
Incetand prigoana, Sfantul s-a intors la scaunul sau si, iarasi adunindu-si turma sa, bine o pazea. Apoi a asezat sa se praznuiasca pomenirea Sfintilor Mucenici care au patimit in vremea prigoanei ce a fost atunci, iar slava lui Hristos se intindea si inchinarea la idoli se pierdea prin sarguinta Sfantului Grigorie care n-a incetat ostenindu-se intru buna vestire a lui Hristos pana la sfarsitul vietii. Apoi, cu invataturile sale si cu facerea de minuni, aducand catre Dumnezeu pe locuitorii Neocezareei, precum si toate hotarele cele dimprejurul ei, a curatit-o de jertfele idolesti, sfintind-o cu jertfa cea fara de sange.
Ajungand la adanci batraneti s-a apropiat de fericitul sfarsit si la sfarsitul vietii a intrebat pe cei ce stateau inaintea lui: "Citi necredinciosi se mai afla inca in Neocezareea?" Si i-au raspuns ca numai saptesprezece se mai afla, care se mai tin de inchinarea la idoli, iar cetatea intreaga crede in Hristos. Atunci Sfantul a zis:
"Slava lui Dumnezeu caci, atunci cand am venit eu in Neocezareea la episcopie numai saptesprezece crestini am aflat, toata cetatea fiind idolatra. Iar acum, mergand catre Dumnezeu, raman atitia necredinciosi citi credinciosi s-au aflat intii, caci acum toata cetatea este a lui Hristos".
Acestea zicand, si-a dat sufletul in miinile lui Dumnezeu. Astfel a vietuit Sfantul Grigorie facatorul de minuni al Neocezareei, cu placere de Dumnezeu si bine s-a savarsit. Cu ale carui sfinte rugaciuni sa dea Domnul, sa dobindim si noi sfarsit bun. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.