Sfanta Mucenita Iuliana
Nicomidia, preamarita cetate a Bitiniei, se indeletnicea foarte mult intru slujirea idolilor, pe vremea cand domnea Diocletian la apus si Maximian la rasarit, amandoi imparati pagani. In acea cetate era atunci un om bogat si cinstit, cu numele African, care foarte mult se tinea de paganatatea elineasca. Acesta avea o fiica, cu numele Iuliana, care, dupa ce a inceput a veni in varsta, a inflori cu frumusetea si a-si arata intelepciunea si obiceiurile cele bune, a logodit-o cu un oarecare din suita imparateasca, cu numele Elevsie. Dar a amanat nunta, pana la vremea aceea cand ar fi mai bine a se face.
In acea vreme, fecioara auzind propovaduirea Evangheliei pentru Hristos, a crezut in taina, pentru ca vazand cerul si pamantul, marea si focul, cauta pe Cel ce le-a zidit si din zidiri s-a invatat a cunoaste pe Ziditorul, precum graieste Sfantul Pavel: Cele nevazute ale Lui de la zidirea lumii, din fapturi sunt vazute. Deci graia intru sine fecioara, cea cu buna cunostinta, unul este Dumnezeu cel adevarat, Caruia, se cuvine a ne inchina, iar idolii, cei fara suflet nu sunt dumnezei, ci locasuri dracesti. Ea se nevoia in rugaciuni si in citirea dumnezeiestii Scripturi, invatand legea Domnului, ziua si noaptea, in taina de tatal sau, care era mare prieten al paganilor si vrajmas al crestinilor.
Iar mama ei, desi era elina, nu se ingretosa de dreapta credinta crestineasca, insa de amandoua nu tinea seama, caci nici nu slujea idolilor cu osardie, nici nu cinstea pe Hristos cu buna credinta si nici nu tinea seama ce credinta are fiica ei. De aceea, cu greu putea fericita fecioara a tainui de tatal sau credinta cea intru Hristos si a se indeletnici in rugaciuni si in citiri, mai ales ca maica ei nu lua seama de aceea. Avand inima sa plina de dragostea lui Dumnezeu si intarita intru buna credinta, se gandea cum ar putea sa scape de logodnicul ei si sa se dezlege de insotirea nuntii cu paganul, apoi sa-si pazeasca fecioria curata de catre inchinatorul de idoli si sa-si fereasca trupul neatins de sluga diavolului.
Deci, venind vremea nuntii, a trimis Iuliana la Elevsie, logodnicul sau, zicand: "Nu te pregati in zadar de nunta caci sa stii ca nu voi merge dupa tine, de nu te vei face mai intai eparh laturii acesteia". Aceasta a facut-o sfanta, crezand ca este cu neputinta lui Elevsie a cistiga dregatoria eparhiei si, cu acea pricina, va scapa de insotirea lui. Iar Elevsie, robit fiind de dragostea ei, a inceput in tot chipul a se ingriji de dregatoria eparhiei, pe de o parte prin rugamintile cele cu sarguinta, iar pe de alta prin daruri mari si prin mijlocitori foarte puternici.
Cerand la imparatul Maximian ca sa-l cinstesca cu acea dregatorie, abia dupa multa vreme si dupa multa bogatie a dobindit ceea ce dorea, ajutandu-i diavolul. Pentru ca diavolul, vrand sa risipeasca gandul cel bun al fecioarei a ajutat lui Elevsie, care, facandu-se eparh, indata a trimis la logodnica sa, zicand: "Bucura-te, Iuliano, ca ma ai pe mine mirele tau, luminat cu slava, caci, iata, sunt eparh; deci, fii gata de nunta". Iuliana, vazand ca n-a reusit cu acel mestesug a scapa din cursa lui, a descoperit ceea ce de mult tainua in inima sa, raspunzandu-i: "Bine este a te invrednici de a fi eparh, dar de nu te vei inchina Dumnezeului meu si de nu vei sluji Domnului Iisus Hristos, Caruia si eu Ii slujesc, apoi cauta-ti alta sotie, pentru ca eu nu voiesc sa am barbat necredincios". Acestea auzindu-le Elevsie, s-a mirat de schimbarea logodnicei sale si s-a maniat foarte. Deci, chemand pe tatal ei, African, l-a intrebat: "Pentru ce fata ta se leapada de zeii nostri si pe mine ma uraste?" Si i-a spus lui toate cuvintele ei, pe care i le adusesera trimisii.
African, auzind acestea si minunandu-se de lucrul cel neasteptat, nu cu mai putina manie decat eparhul, s-a aprins asupra Iulianei, fiind asemenea mare ravnitor pentru necuratii zei. Deci, intorcandu-se indata la casa sa, mai intai cu blandete si parinteste a inceput a intreba pe fiica sa: "Spune-mi, fiica mea iubita si lumina ochilor mei cea dulce, pentru care pricina te lepezi de nunta si te intorci de catre eparh?" Ea, nerabdand a auzi numele lui, a raspuns: "Lasa, tata, caci ma jur pe nadejdea mea, pe Domnul meu Iisus Hristos, ca de nu va primi Elevsie mai inainte credinta mea, nu va fi partas nuntii mele. Caci ce este aceasta a fi cu trupul uniti, iar cu duhul despartiti si a fi vrajmasi unul cu altul?" Tatal sau, umplandu-se de nesuferita manie, a zis: "Oare ai nebunit, ticaloaso si voiesti sa fii muncita?" Fecioara a raspuns: "Munci voiesc pentru Hristos". Tatal sau a zis: "Ma jur pe marii zei, Apolon si Artemida, ca fiarelor si ciinilor voi da trupul tau spre mancare". Iar sfanta a raspuns: "Dar pentru ce zabovesti? Sa vina ciinii, sa vina fiarele si mai multe chinuri de se poate sa-mi fie, pentru ca ma voi bucura, murind pentru Hristos si primind de la El mari rasplatiri". Apoi iarasi tatal sau, voind s-o vaneze, cu mestesug a lasat mania si, cu dragoste, vorbea catre dansa, rugand-o si sfatuind-o ca sa nu-i fie neascultatoare.
Iar ea, fiind plina de nadejdea cea buna, cu glas tare zicea: "Oare si tu esti asemenea zeilor tai celor surzi, urechi avand si neauzind? Nu ti-am spus acestea mai inainte cu juramant, ca nu voi avea parte cu Elevsie, daca nu se va indupleca mai intai sa se inchine Hristosului meu?" Tatal sau, auzind acestea, a inchis-o intr-o camara. Apoi iarasi a scos-o si se nevoia cu cuvinte bune, cu momeli, cu lacrimi fierbinti, a intoarce pe sfanta catre cinstirea zeilor si catre dragostea lui Elevsie. Iar fecioara cea plina de barbatie, iarasi a strigat: "Nu voi jertfi zeilor, nu ma voi inchina cioplitilor, nu voi iubi pe paganul Elevsie! Lui Hristos unuia ma inchin, pe Hristos cinstesc, pe Hristos iubesc!"
Atunci tatal sau, maniindu-se, a apucat-o si a batut-o fara crutare, aruncand-o la pamant, tragand-o de par si calcand-o cu picioarele, fiind nu ca un tata, ci ca un muncitor, nearatand deloc milostivire parinteasca si uitand dragostea cea fireasca de tata, in cumplita sa iutime si manie. Deci, a batut-o pana a obosit el, iar fericita fecioara a ramas de-abia vie. Dupa aceasta a trimis-o la Elevsie eparhul, logodnicul ei, spunandu-i sa faca ce vrea cu dansa. Iar el, fiind trecut cu vederea de dansa, o! cat se iutea, sufland de manie si scrisnind cu dintii asupra ei si nu putina ocara socotea aceea, fiindca s-a scarbit de dansul si s-a lepadat de dragostea lui. Apoi se bucura foarte ca a cazut in mainile lui si a dobindit stapanire asupra ei. Deci indata a gandit sa o judece, fiind eparh, pentru ca nu cinsteste pe zei, iar cu fapta razbunandu-se pe ea caci nu-l voieste.
Sezand la judecata, a poruncit sa aduca la intrebare pe mieluseaua lui Hristos. Cand s-a adus sfanta fecioara Iuliana la judecata inaintea lui Elevsie, logodnicul sau, cu frumusetea ei stralucea ca o raza de soare si toti, intorcandu-si ochii spre dansa, s-au minunat de bunacuviinta chipului ei. Atunci Elevsie, cautand spre dansa, s-a imblanzit si mania lui, in dragoste s-a prefacut. La inceput nu putea sa zica catre dansa nici un cuvant aspru, ci cu pace si cu dragoste vorbea, legat fiind de frumusetea ei fecioreasca. Deci a zis: "Crede-ma o! preafrumoasa fecioara, ca de ma vei alege pe mine, ca sa-ti fiu barbat, te vei izbavi de toate muncile cele grele care au sa ti se intample, chiar de nu vei aduce jertfa zeilor, caci nu te voi sili, decat numai sa voiesti nunta". La acestea mireasa lui Hristos a raspuns: "Nici un cuvant, nici o munca, nici insasi moartea nu ma va indupleca sa ma insotesc cu tine, pana nu te vei face crestin si nu vei primi Sfantul Botez". Zis-a Elevsie: "Si aceasta as fi facut-o, o, preaiubito, de nu m-as fi temut de mania cea imparateasca; caci de va afla imparatul, nu numai aceasta dregatorie mare, ci impreuna cu dregatoria imi va lua si viata".
Sfanta a zis: "Daca tu astfel te temi de imparatul cel muritor si vremelnic, care numai peste trup are stapanire, iar nu si peste suflet, apoi eu, avand Imparat fara de moarte, Care stapaneste peste toti imparatii si peste toata suflarea si sufletul omenesc, nu ma voi teme? Si cum ma voi uni cu vrajmasul Lui, prin legatura insotirii? Daca cineva din robii tai s-ar fi insotit cu vrajmasul tau, oare ai fi binevoit la aceasta? Oare nu te-ai fi maniat asupra robului tau? Deci nu te insela, nici nadajdui, ca ma vei indupleca cu cuvinte dulci. Apoi, de voiesti, apropie-te si tu de Dumnezeul meu, iar de nu, omoara-ma, in foc arunca-ma, cu batai ma raneste, fiarelor ma da si oricare munci voiesti, pune-le asupra mea, dar eu tie nu ma voi supune. Caci tu imi esti urat si insotirea ta imi este ca o imprietenire cu dracii, iar nunta ta ca o groapa intunecoasa, pusa inaintea ochilor mei!"
Auzind acestea, Elevsie, indata i s-a adaugat peste focul dragostei, focul maniei si-i ardea fata ca focul. Caci astfel este dragostea, cand este trecuta cu vederea si nebagata in seama. Deci, a poruncit sa o dezbrace si s-o intinda in patru parti, legand-o cu franghii de maini si de picioare si s-o bata cu vine uscate si cu vergi, foarte tare. Si a fost batuta sfanta de sase ostasi multa vreme, pana cand au ostenit. Iar ea, desi era cu firea vas neputincios, rabda cu barbatie. Si, poruncind eparhul ostasilor sa inceteze a o mai bate, a zis catre ea: "Iata, o! Iuliano, acestea sunt inceputurile muncilor tale si inca fara de asemanare mai mari chinuri te asteapta, de nu vei aduce jertfa marei Artemida". Iar mucenita, mai cu inlesnire rabda bataile cele date de ei, decat a auzi pe Elevsie graindu-i si asteptand inca a o indupleca catre voia sa. Apoi a raspuns: "O! cu adevarat nebun si fara de minte, pentru ce nu ma muncesti mai mult, ce astepti inca? Caci mai gata sunt eu a rabda munci, decat tu a ma munci".
Atunci, sfanta a fost spanzurata de parul capului si a stat astfel o parte din zi, incat si pielea capului si fata ei s-au ridicat in sus de la locul lor, iar sprancenele s-au ridicat mai sus decat fruntea. Iar Elevsie, din dragostea ce o avea catre dansa, avand inca nadejde, o sfatuia cu cuvinte bune ca sa se crute. Deci, zicandu-i multe cuvinte momitoare si rugatoare, vazand ca nu sporeste nimic, mai mult s-a maniat si a poruncit sa-i arda coastele cu tepuse de fier inrosite, apoi sa-i arda subtiorile si mijlocul salelor. Dupa aceea, coborand-o de la locul de munca, i-au legat mainile inapoi si cu un fier ascutit au strapuns mijlocul ei, apoi, abia vie fiind, au aruncat-o in temnita.
Zacand sfanta, aruncata in temnita pe pamant, striga catre Dumnezeu: "Doamne, Dumnezeul meu, Atotputernice, Cel ce esti nebiruit in putere si tare intru lucruri, ia de la mine necazurile acestea si ma izbaveste de durerile care m-au cuprins, precum pe Daniil de la lei, pe Tecla din foc si de la fiare. Tatal meu si maica mea m-au lasat, iar Tu, Doamne, nu Te departa de la mine, ci precum ai pazit odata pe Israel, care fugea prin mare, iar pe vrajmasii lui i-ai inecat, astfel si pe mine acum ma pazeste. Iar pe Elevsie, care a ridicat razboi asupra mea si impreuna cu el si pe satana, care se sarguieste sa-mi faca impiedicare, sfarama-i, Imparate nebiruit".
Astfel graind sfanta catre Dumnezeu si inca rugaciunea fiind in gura ei, vrajmasul cel nevazut, prefacandu-se in inger luminat, a venit la dansa si a zis: "O, Iuliano! rabzi munci grele, dar inca mai grele si mai multe si cu adevarat nesuferite ti-a gatit Elevsie, iar tu, cand vei fi scoasa, jertfeste indata, pentru ca nu poti mai mult sa rabzi cumplitele munci". Atunci sfanta l-a intrebat: "Cine esti tu?" Iar diavolul i-a raspuns: "Ingerul lui Dumnezeu sunt si de vreme ce mult se ingrijeste de tine Dumnezeu, de aceea m-a trimis la tine, voind sa te supui eparhului si sa nu piara trupul tau cel sfaramat cu multe munci, caci mult indurat este Domnul si-ti va ierta aceea pentru neputinta trupului tau ranit".
Acestea auzind, mucenita s-a inspaimantat si s-a tulburat, caci vedea pe cel ce se aratase, cu chipul de inger, dar cu sfatul fiindu-i vrajmas. Apoi, suspinand din adancul inimii si umplandu-i-se ochii de lacrimi, a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, ziditorule al tuturor, pe Care Te lauda puterile ceresti si de Care se cutremura multimea dracilor, nu ma trece cu vederea pe mine, care patimesc pentru Tine, ca nu cumva in loc de dulceata, sa-mi dea mie amaraciune vrajmasul meu, ci arata-mi cine este acesta care graieste acum? Cine este cel ce zice ca este robul Tau?"
Asa a strigat sfanta si indata a fost auzita. Caci a venit din cer glas, zicand: "Indrazneste, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine, prinde-l ca ti-am dat stapanire si putere asupra lui si de la el insusi te instiinteaza cine este si pentru ce a venit la tine". Astfel glasul a urmat rugaciunii, iar glasului, minunea, pentru ca indata s-au dezlegat legaturile si a cazut lantul de pe coapsele ei. Apoi s-a sculat sfanta de la pamant sanatoasa si tare cu trupul. Iar diavolul statea nemiscat, fiind tinut cu puterea lui Dumnezeu, legat fiind cu legaturi nevazute. Si l-a apucat mucenita ca pe un rob netrebnic si l-a intrebat ca la o judecata cine este, de unde si de cine este trimis? Iar el, desi plin de minciuni, insa fiind silit de puterea Ziditorului tuturor care il muncea pe el, chiar nevrand, a inceput a spune adevarul:
"Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintai ai intunericului, trimis de tatal meu satana ca sa te ispitesc si sa te insel pe tine. Pentru ca mare rana am primit prin rugaciunile tale de la intreaga intelepciune fecioreasca si de la rabdarea ta cea barbateasca. Eu sunt acela care, odata cu pierzarea, am sfatuit pe Eva in Rai ca sa calce porunca lui Dumnezeu. Eu am indemnat pe Cain sa ucida pe fratele sau Abel. Eu am invatat pe Nabucodonosor sa puna chipul cel de aur in campul Deira. Eu sunt acela care am inselat pe evrei ca sa se inchine idolilor. Eu l-am innebunit pe inteleptul Solomon, facandu-l iubitor de femei. Eu am sfatuit pe Irod spre uciderea pruncilor si pe Iuda la vanzarea Invatatorului sau, apoi si pe el la spanzurare. Eu am ridicat pe evrei ca sa-l ucida pe Stefan cu pietre si pe Neron sa spanzure pe Petru cu capul in jos, iar pe Pavel sa-l taie cu sabia".
Auzind acestea, Sfanta Iuliana a facut alta minune, caci alte legaturi si batai a pus asupra lui, afara de acele nevazute cu care diavolul se legase de la Dumnezeu si, el fiind legat, ea il batea. Si o! minune, ca pe duhul cel fara de trup si nematerial, a putut sfanta a-l lega cu legaturi materiale si a-l bate. Caci puterea lui Dumnezeu, care il tinea cu legaturi nescapate si cu nemincinoase rani il muncea, l-a dat nevazut in stapanirea iubitei Sale mirese. Iar diavolul rabda dureri din mainile cele fecioresti, ca si din mainile lui Dumnezeu, pentru ca cu biciul material i se dadeau rani nemateriale, adica din acelea cu care se munceste de la Dumnezeu neamul diavolesc.
Atunci diavolul a inceput a striga: "Vai, mie, ce voi face acum si cum voi scapa? Pe multi am inselat si i-am aruncat in nevoi, iar acum singur inselandu-ma, am cazut in nevoie. Pe multi i-am infasurat cu legaturi si cu rani, iar acum sunt singur legat si cu batai ranit de mainile fecioresti. Pe multi i-am robit mie, iar acum singur sunt tinut, ca un rob si ca un pradat. O! tatal meu satana, pentru ce m-ai trimis aici, cum n-ai stiut ce mi se va intampla? Cum n-ai stiut ca nimic nu este mai puternic decat fecioria si nimic nu este mai tare decat rugaciunile cele mucenicesti?" Astfel Sfanta Iuliana, muncind pe diavol toata noaptea, dimineata eparhul a poruncit s-o scoata din temnita, daca este vie.
Venind sfanta si tragand dupa sine pe diavol, l-a aruncat la un loc de gunoaie ce s-a intamplat in cale, apoi a venit inaintea lui Elevsie, stralucind cu frumusetea fetei si cu podoaba cea dintai, fiind cu tot trupul sanatoasa, ca si cum n-ar fi primit nici o munca. Muncitorul minunandu-se, a zis catre dansa: "Spune-mi, Iuliano, cand si cum ai invatat aceasta vrajitorie si cu ce mestesug te-ai tamaduit asa degraba de rani, incat nimic nu se mai afla pe tine?" Sfanta a raspuns: "Nu este in mine nici un mestesug vrajitoresc, ci puterea cea dumnezeiasca negraita si atotputernica m-a tamaduit, care nu numai pe tine, ci si pe tatal tau satana l-a umplut de rusine. Pe mine m-a facut mai puternica decat voi amandoi, ca si tu si domnul tau, diavolul, sunteti sub picioarele mele, pentru ca am legat pe stapanul tau, caruia ii slujesti si muncile tale in nimic le-am socotit. Astfel, Hristosul meu a sfaramat aici puterea voastra, iar acolo, tie si tatalui tau si slujitorilor vostri, v-a gatit focul cel vesnic, tartarul cel infricosat, intunericul cel dinafara si viermii cei neadormiti, pe care munci le vei mosteni degraba".
Tiranul, auzind din gura sfintei despre focul cel vesnic, indata a poruncit sa gateasca un foc mare si a ars un cuptor, unde a aruncat pe sfanta. Ea, stand in vapaia focului nevatamata, se ruga catre Domnul sau cu lacrimi si acele putine lacrimi s-au facut ca doua rauri mari, care au stins tot focul. Atunci poporul Nicomidiei a fost cuprins de mare spaima si a crezut in Hristos, ca la cinci sute de barbati, iar femei o suta treizeci. Acestia toti au strigat: "Unul este Dumnezeu, unul este Acela pe Care Il proslaveste mucenita Iuliana si noi credem intr-insul, iar de inchinarea idolilor cea elineasca ne lepadam. Suntem crestini, sa vina peste noi sabia, focul si orice fel de moarte cumplita, suntem gata impreuna cu Iuliana a muri pentru unul adevaratul Dumnezeu".
Zicand ei aceasta cu mare glas, indata a poruncit eparhul sa scoata ostasii inarmati si pe toti cei ce au crezut, despartindu-i din priveliste, sa-i taie pana la unul. Si asa s-a facut. Apoi toti cu bucurie isi plecau grumajii sub sabie si mureau pentru Hristos, botezandu-se in sangele lor. Muncitorul, cu neimblanzita manie, tulburandu-se, a poruncit sa arunce pe sfanta, goala, intr-o caldare plina cu plumb topit si s-o fiarba mult timp, ca pe niste bucate. Dar sfintei i s-a facut caldarea aceea ca o baie calda, dupa multe osteneli, nevatamand deloc trupul ei cel curat, decat numai a o spala ca o baie minunata, caci s-a pogorat la dansa ingerul Domnului si a pazit-o nevatamata. Iar focul s-a pornit asupra celor ce stau imprejur si a facut ceea ce altadata a facut cuptorul haldeilor, caci pe toti citi i-a ajuns, i-a facut cenusa. Apoi si caldarea s-a sfaramat si a iesit mucenita intreaga, iar poporul, inspaimantandu-se, o inconjura ca pe o zidire inalta caci sfanta era cu statul mai inalta decat toti.
Vazand muncitorul toate acestea si pe schingiuitorii sai mistuiti de foc, s-a indracit de manie si nu se pricepea ce va face mai mult, caci acum slabisera toate chinurile lui. Deci, fiind rusinat si batjocorit de o fecioara, a inceput a-si smulge parul, a-si zgiria fata, a-si rupe hainele de pe dansul si a vorbi multe hule si cuvinte dosaditoare asupra zeilor sai, caci slujind lor, n-a putut sa biruiasca pe o fecioara. Apoi a osandit pe Sfanta Mucenita Iuliana la taiere de sabie. Si a venit iarasi diavolul acela care fusese prins si batut de sfanta mucenita in temnita, dar statea departe - ca inca se temea si pomenea bataile - si ca un om se bucura pentru osandirea ei la moarte. Apoi indemna pe gealati s-o ia mai degraba si s-o omoare. Sfanta fecioara, cand s-a uitat asupra lui cu ochi groaznici, indata diavolul a tremurat si a strigat: "Vai, mie, ca iarasi vrea sa ma apuce in mainile sale aceasta nemilostiva!" Zicand acestea inaintea tuturor, a pierit dinaintea lor, iar ostasii, luand pe mucenita, au dus-o la locul de ucidere.
Sfanta mergea ca si cum ar merge la o nunta si se grabea, bucurandu-se si veselindu-se. Apoi, rugandu-se, si-a plecat sub sabie sfantul sau cap si a fost taiat, unindu-se cu iubitul sau Mire, Hristos Domnul, pentru Care a patimit cu osardie. Iar o femeie oarecare, romana, cu numele Sofia, venind atunci in Nicomidia pentru o trebuinta oarecare si intorcandu-se inapoi la Roma, a luat cu dansa trupul mucenitei lui Hristos, Iuliana si, ducandu-l in casa sa, dupa o vreme a zidit o biserica frumoasa in numele ei, precum se cuvenea mucenitei si a pus intr-insa sfintele ei moaste cu mare slava. Iar pe Elevsie degraba l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, caci el, plutind pe mare, s-a ridicat o furtuna care a spart corabia si s-au inecat cei ce erau in corabie. Elevsie, spre mai mare pedeapsa, s-a izbavit de inecare si a fost aruncat intr-un ostrov, unde a fost mancat de fiare, pierind ticalosul pagan si primind vrednica rasplata pentru faptele sale, pentru uciderea nevinovata a Sfintei fecioare Iuliana.
Astfel a fost dragostea ei cea catre Hristos, astfel a fost sfarsitul patimirii ei. A fost logodita cu Elevsie in al noualea an de la nasterea sa, iar in al optsprezecelea cu sangele sau s-a facut mireasa lui Hristos, a Mirelui celui fara de moarte, punandu-si pentru El sufletul sau. Acum se veseleste in camarile cele ceresti cu Hristos, Domnul cel laudat de toata zidirea in vecii vecilor. Amin.
Sfantul Mucenic Temistocle
Sfantul mucenic Temistocle a trait pe vremea imparatului Deciu, in Mira Lichiei, fiind pastor de oi. Ighemonul Asclipie, pornind prigoana impotriva crestinilor, il cauta pe Sfantul Dioscorid. Temistocle, care il ascunsese, a spus ca nu stie unde este, dar s-a dat pe sine marturisind ca este crestin.
Fiind dus inaintea ighemonului Asclipie, a propovaduit pe Hristos. Graind cu indrazneala, a fost atarnat de un lemn si lovit pantece, pana i s-a sfisiat pantecele. Apoi a fost tarat pe piroane ascutite de fier si asa si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.