Viata si patimirea Sfintului Prooroc Ieremia

 Sfintul Prooroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preotilor, in partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, nascut dupa tata, Helchie, mai marele preot. El a fost ales si sfintit prooroc din pintecele maicii sale, precum insusi Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai inainte de a te zamisli in pintece te-am cunoscut si mai inainte de a iesi tu din coapse te-am sfintit si te-am pus prooroc intre neamuri.

 

Sfintul Ieremia, dupa marturia Sfintului Ignatie, purtatorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic in toata vremea vietii sale si trimis de Dumnezeu preot, invatator si prooroc. El a inceput a prooroci din virsta copilareasca, precum este aratat in capitolul intii al cartii lui, unde zice catre Dumnezeu: Stapine Doamne, iata, nu stiu sa graiesc, caci eu sint prunc. Iar Domnul, dind prunciei lui intelegerea barbatului celui desavirsit, a zis catre dinsul: Nu zice ca prunc sint eu, caci catre toti la care te voi trimite vei merge si vei grai toate cite voi porunci tie.

Nu te teme de fata lor, caci Eu sint cu tine ca sa te izbavesc.

 

Acestea zicindu-i Domnul, a atins cu mina Sa gura lui Ieremia si a zis: Iata, am dat cuvintele Mele in gura ta. Iata, te-am pus astazi peste neamuri, peste imparati, ca sa dezradacinezi, sa strici, sa risipesti si sa biciuiesti pacatele cele de moarte si faradelegile poporului, si iarasi sa zidesti si sa propovaduiesti pocainta si intoarcerea spre viata. Acest cuvint al Domnului catre Ieremia a fost in zilele lui Iosie, imparatul Iudeii, in anul al 13-lea al imparatiei lui. Pe vremea aceea Sfintul Ieremia era de 15 ani, si intr-un copil atit de tinar a inceput darul lui Dumnezeu a lucra lucruri mari.

 

Intr-acele vremuri, poporul iudeu, desi slujea Dumnezeului Celui adevarat, Care l-a scos din Egipt, insa nu-I slujeau cu adevarat. Ci, razvratindu-se de neamurile cu care se amestecasera si cu ale caror obiceiuri se deprinsesera, cea mai mare parte din ei slujeau si uriciunii idolesti. Si erau idoli statatori nu numai in jurul Ierusalimului, pe dealuri si prin vai, ci chiar si in Ierusalim, linga biserica Domnului cea zidita de Solomon, carora le aduceau jertfe ca si lui Dumnezeu Cel adevarat.

 

Deci, miniindu-se Domnul asupra acelui popor, ii gatea lui grabnica risipire si pierdere, lucru pe care l-a aratat lui Ieremia prin toiagul cel de nuc si prin caldarea care ardea dedesubt. Pentru ca toiagul cel de nuc, insemna grabnica pedeapsa a lui Dumnezeu, ca nu va intirzia Rasplatitorul cel drept a certa cu toiag farade-legile si nedreptatile lor cu batai; iar caldarea care ardea dedesubt, insemna ca cetatea Ierusalimului se va umple de singe si va fierbe cu tulburare, pierzindu-se cu sabie si cu foc de vrajmasii care erau sa navaleasca asupra ei.

 

Domnul poruncea lui Ieremia, proorocul Sau, sa vesteasca poporului minia lui Dumnezeu care venea asupra lor si sa-i sfatuiasca spre pocainta. Deci, Sfintul Ieremia a proorocit in zilele imparatului Iosie, precum s-a zis, si in zilele lui Ioahaz, fiul lui, si in zilele lui Sedechie, care a fost frate al lui Ioahaz si al lui Ioachim si fiu al lui Iosie. Si a patimit proorocul lui Dumnezeu multe de la oamenii sai care nu credeau cuvintelor lui; pentru ca le spunea certarile cele groaznice ale Domnului Savaot si le propovaduia cuvintele lui Dumnezeu, stind in curtea bisericii. Si, fiind dus inaintea imparatului si a boierilor, le zicea tuturor cu indrazneala ca de nu se vor pocai si nu se vor intoarce de la inchinarea idoleasca, degraba ii vor ajunge toate relele, care vor navali din partile cele de la miazanoapte, rele care vor ajunge pe toti cei ce locuiesc in pamintul Iudeei.

 

Pentru aceasta zice Domnul: Chema-voi toate imparatiile pamintului de la miazanoapte si vor veni si-si vor pune fiecare scaunul lor inaintea portii Ierusalimului, peste toate zidirile din imprejurul lui si peste toate cetatile Iudeei. Aceia vor fi judecatori si muncitori ai iudeilor. Iar aceasta, pentru aceea le voi trimite asupra lor, de vreme ce M-au parasit pe Mine si au jertfit zeilor celor straini si s-au inchinat lucrurilor miinilor lor. Ascultati cuvintul Domnului, casa lui Iacov si toate semintiile lui Israel. Acestea zice Domnul: "Ce fel de greseala au aflat parintii vostri in Mine, ca s-au departat de Mine si au umblat in urmele celor desarte si s-au facut deserti? Caci Eu, voi aduce rele si mare sfarimare de la miazanoapte. In ziua aceea va pieri inima imparatului si inimile domnilor, preotii se vor spaiminta si proorocii se vor minuna". Acestea si alte multe cuvinte proorocesti le graia catre popoare Sfintul Ieremia, care sint scrise pe larg in cartea proorociei lui, si s-au implinit toate cele graite.

 

Iar inceputul durerilor si al primejdiilor Ierusalimului a fost pe vremea imparatiei lui Iosie, intr-acest fel: S-a sculat Faraon Nehao, imparatul Egiptului, asupra imparatului Asiriei de la riul Eufratului. Iar de vreme ce calea lui era pe linga hotarele iudeilor, Iosie, imparatul Iudeei, adunindu-si ostile sale, a iesit impotriva lui Nehao, imparatul Egiptului. Insa Nehao a trimis la dinsul solii sai, zicind: "Ce-mi este mie si tie imparate al Iudeei? Nu ma duc sa ma ostasesc impotriva ta, ci impotriva altuia, asupra caruia mi-a poruncit Dumnezeu sa merg cu sirguinta; iar tu inceteaza de a face impiedicare poruncii lui Dumnezeu, Cel ce este cu mine, ca sa nu te ucida si pe tine". Dar Iosie, neascultind pe Nehao, a tabarit asupra lui si, facind razboi in cimpul Maghedonului, care este in partea lui Manase, Iosie a fost ranit de sagetatorii lui Nehao. Fiind dus in Ierusalim a murit, si l-au ingropat in mormintul parintilor sai si a plins dupa Iosie tot Ierusalimul cu tinguire mare, pentru ca era imparat foarte bun si cinstitor de Dumnezeu.

 

Deci, Nehao, imparatul Egiptului, biruind puterea lui Iosie imparatul Iudeii, s-a dus asupra asirienilor. Iar in Ierusalim poporul a adus la imparatie pe Ioahaz, fiul cel mai mic al lui Iosie. Si a imparatit el numai trei luni, cit a zabovit Nehao Egipteanul la razboi contra asirienilor. Deoarece, intorcindu-se Nehao cu biruinta, a luat in stapinirea sa cetatea Ierusalimului si tot pamintul iudeilor si al lui Israel; si a indepartat de la imparatia Iudeei pe Ioahaz, pe care il alesese poporul. Iar in locul lui a pus imparat pe fratele cel mai mare al lui Ioahaz, cu numele Eliachim, schimbindu-i numele in Ioachim. Pentru ca era obiceiul imparatilor biruitori, de a schimba numele imparatului celui biruit si supus. Si a pus Nehao dajdie asupra pamintului iudeu si al lui Israel, o suta talanti de argint si o suta talanti de aur; iar pe Ioahaz cel departat de la imparatie, l-a ferecat in obezi si l-a dus in Egipt, unde a si murit. Si astfel, semintia lui Avraam, poporul cel liber si imparatia cea vestita a Iudeei, a inceput a robi altui imparat si a se imputina de mina tiraneasca, pentru pacatele cu care a miniat si a amarit pe Dumnezeu Cel preainalt si nu s-a pocait prin cuvintele cele proorocesti.

 

La inceputul imparatiei lui Ioachim, fiul lui Iosie, a fost cuvintul acesta de la Domnul catre Ieremia: Stai in curtea casei Domnului si propovaduieste tuturor iudeilor care intra sa se inchine in casa Domnului, toate cuvintele care ti-am poruncit sa le propo-vaduiesti lor si sa nu tagaduiesti cuvintul. Asa zice Domnul: De nu Ma veti asculta pe Mine si nu veti umbla in legile Mele care le-am dat inaintea fetei voastre, in ascultarea cuvintelor slugilor mele, proorocilor pe care ii trimit la voi de dimineata, voi da casa aceasta ca Silom, cel pustiit pentru faradelegile silomitenilor, si cetatea aceasta o voi da in blestemul tuturor limbilor cele de pe tot pamintul.

 

Niste cuvinte ca acestea, care se graiau din gura lui Dumnezeu prin Proorocul Ieremia, auzindu-le preotii si proorocii cei mincinosi si tot poporul, s-au umplut de minie si, prinzind pe Ieremia, strigau: "Cu moarte sa moara cel ce prooroceste unele ca acestea!" Auzind boierii iudeilor cuvintele acestea, s-au suit din casa imparatului in Casa Domnului. Si au sezut inaintea usilor portii celei noi a Casei Domnului. Si au zis preotii si proorocii cei mincinosi catre boieri si catre tot poporul: "Judecata de moarte se cuvine omului acesta, ca a proorocit asupra cetatii acesteia, precum ati auzit cu urechile voastre".

 

Si a zis Ieremia catre toti boierii si catre popor: "Domnul m-a trimis sa proorocesc spre casa aceasta si spre cetatea aceasta, toate cuvintele pe care le-ati auzit. Si acum sa faceti mai bune caile si lucrurile voastre si sa ascultati glasul Domnului Dumnezeului vostru, ca va uita Domnul de rautatile pe care le-a grait asupra voastra; si, iata, eu sint in miinile voastre, faceti cu mine orice va place si ce vi se pare ca este mai bine. Insa, sa cunoasteti ca, de ma veti ucide, voi singuri veti aduce singe nevinovat peste voi si peste cetatea aceasta si peste cei ce locuiesc intr-insa, caci cu adevarat m-a trimis Domnul la voi sa graiesc in urechile voastre toate cuvintele acestea".

 

Atunci au zis boierii si tot poporul catre preoti si catre proo-rocii cei mincinosi: "Nu se cade omului acesta judecata de moarte, ca in numele Domnului nostru a grait noua". Si unii din barbatii cei mai batrini ai acelui pamint s-au sculat si au aparat prin cuvinte pe Ieremia proorocul, zicind catre tot soborul: "Aduceti-va aminte ca Miheea Moratitul proorocea in zilele Iezechiei, imparatul Iudeei, si a zis catre tot poporul Iudeei: Asa zice Domnul: Sionul se va ara ca o tarina si Ierusalimul va fi ca intr-o cale netrecuta, si muntele casei va fi ca un desis de dumbrava. Pentru aceste cuvinte, oare l-a omorit Iezechia imparatul si tot poporul Iudeei? Nu s-a temut de Domnul; dar, de vreme ce s-a rugat fetii Domnului, a incetat Domnul cu relele cele ce le graise asupra lor, ca si noi am facut rautati mari asupra sufletelor noastre. Deci, sa ne pocaim de rautatile noastre si sa nu ne indemnam spre uciderea acestui om nevinovat. Pentru ca ce folos au avut de singele cel nu de mult s-a varsat al lui Urie, fiul lui Simeon din Cariatiarim, care a proorocit in numele Domnului pentru pamintul acesta, asemenea precum prooroceste si Ieremia? Iar cind imparatul si boierii cautau sa ucida pe Urie, el, temindu-se, a fugit in Egipt si, trimitind imparatul pe oamenii sai, l-au scos din Egipt si l-au ucis cu sabia; pentru care pricina s-a miniat poporul asupra imparatului si asupra boierilor. Deci, asa va fi cind veti ucide si pe Ieremia".

 

Aceasta impartasind-o cei mai batrini, s-au facut doua tabere in sobor, pentru ca unii cautau sa ucida pe Sfintul Prooroc Ieremia, iar altii il socoteau nevinovat mortii. Insa ar fi biruit cu totul partea celor potrivnici si ar fi ucis pe omul lui Dumnezeu, daca nu l-ar fi aparat unul din boierii cei mari, cu numele Arhicam, fiul lui Safan, a carui mina era tare, si nu l-au dat pe Ieremia in miinile ucigasilor.

 

Si a facut imparatul Ioachim viclesug inaintea Domnului, dupa cum au facut si parintii lui. Si a fost iarasi cuvintul Domnului catre Ieremia, zicindu-i: Mergi si te pogoara in casa imparatului Iudeei, si sa graiesti acolo cuvintul acesta: Ascultati cuvintul Domnului, imparate al Iudeii, cel ce sezi pe scaunul lui David, tu si casa ta si slugile tale si tot poporul tau si cel ce intra prin portile acestea. Acestea zice Domnul: Faceti judecata si dreptate, si izbaviti cu putere pe cel strimtorat din mina celui ce-l napastuieste; pe nemernic, pe sarman si pe vaduva sa nu-i scirbiti si sa nu-i napastuiti cu faradelege si singe nevinovat sa nu varsati in locul acesta. Daca veti face cuvintul acesta, vor intra pe portile casei acesteia imparatii care sed pe scaunul lui David, cei ce sed in carete, calari pe cai, precum si slugile si poporul lor. Iar de nu veti asculta cuvintul acesta, singur m-am jurat, ca spre pustiire va fi aceasta casa. Si zice: Sfinti vor fi acei oameni si sfinte vor fi armele lor, care pe voi, pacatosii, cei ce nu va pocaiti, va vor taia ca pe niste lemne. Si vor trece multe neamuri prin aceasta pustiita cetate, care va zice catre aproapele sau: pentru ce a facut asa legea Domnului Dumnezeului lor si s-au inchinat zeilor straini. Iar pentru imparatul Iudeei, Ioachim, zice Domnul: cu ingroparea catirului se va ingropa si, tirindu-se, se va arunca afara din portile Ierusalimului!

 

Niste cuvinte ca acestea graindu-le proorocul din gura lui Dumnezeu inaintea tuturor, a pornit spre mare minie pe imparat si pe toti boierii. Si l-ar fi ucis chiar atunci pe Sfintul Ieremia, daca nu l-ar fi pazit purtarea de grija a lui Dumnezeu, spre descoperirea tainelor Domnului, celor ce vor sa fie mai inainte. Deci, prinzindu-l cu necinste si ocara, l-au pus in temnita in legaturi.

 

In acea vreme a venit Nabucodonosor cu puterea sa si a inconjurat Ierusalimul si a dat Domnul in miinile lui pe Ioachim, imparatul Iudeei, in anul al treilea al imparatiei lui. Deci, a luat Nabucodonosor pe Ioachim impreuna cu oarecare din boieri de neam, intre care si pe Daniil, fiind inca copil tinar, asemenea si pe cei trei tineri si o mare parte din cetatenii Ierusalimului, ducindu-i in Babilon, luind inca si cele mai alese din vasele Casei lui Dumnezeu. Insa, nu dupa multa vreme, a liberat Nabucodonosor pe Ioachim, iarasi la imparatia sa din Ierusalim, facindu-l pe el birnic.

 

Si a slujit Ioachim lui Nabucodonosor, imparatul Babilonului, trei ani, dindu-i dajdie, precum mai inainte a slujit lui Faraon Nehao, imparatul Egiptului. Iar dupa acei trei ani, Ioachim a lepadat jugul robiei si s-a impotrivit puterii lui Nabucodonosor. Mai inainte de a se intoarce Ioachim de la Nabucodonosor, s-a lepadat de dinsul si s-a facut cuvintul Domnului catre Ieremia, cind sedea in legaturi, zicindu-i: Ia o hirtie si scrie intr-insa toate cuvintele pe care le-am grait catre tine, asupra lui Israel si asupra Iudeii, precum si asupra tuturor neamurilor, din ziua cind am grait catre tine, din zilele lui Iosie imparatul Iudeei si pina in ziua aceasta, doar va auzi casa Iudeei (adica semintia iudeilor), toate relele pe care Eu am gindit sa le fac lor, ca sa se intoarca de la calea lor cea rea, si voi fi milostiv nedreptatilor si pacatelor lor. Si a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Nirie, ca sa scrie cele graite de dinsul, de vreme ce el singur, fiind inchis intr-un loc intunecos, nu putea sa scrie; iar Baruh sedea afara linga ferestrele temnitei si scria cele spuse de prooroc.

 

Si a scris Baruh pe hirtie toate cuvintele Domnului, cele ce le-a grait prin Proorocul Ieremia. Si a poruncit Ieremia lui Baruh, zicindu-i: "P e mine ma pazesc si nu pot a iesi de aici, ca sa intru in Casa Domnului; deci, du-te tu si citeste cele ce ai scris din gura mea, adica cuvintele Domnului, in auzul poporului, in Casa Domnului, in zi de post si in toata Iudeea; la cei care vin din cetatile lor in biserica, sa le citesti, daca va cadea rugaciunea lor inaintea fetei Domnului si se vor intoarce de la calea lor cea rea; caci mare este minia si urgia Domnului, pe care a grait-o asupra acestui popor".

 

Si a facut Baruh, fiul lui Nirie, toate cite i-a spus Ieremia proorocul, de a citit cuvintele Domnului scrise in Casa Domnului, inaintea poporului. Acesta a fost in al cincilea an al imparatiei lui Ioachim. Auzind boierii de aceasta, au chemat pe Baruh inaintea lor, si au poruncit ca sa le citeasca si lor cartea aceea. Dupa ce a citit, se indoiau si l-au intrebat: "De unde ai scris cuvintele acestea?" Iar el le-a spus: "Din gura lui Ieremia". Atunci ei l-au sfatuit pe Baruh sa se ascunda. Asemenea au poruncit ca si pe Ieremia ce era in legaturi sa-l ascunda undeva, pentru o vreme oarecare; iar ei, luind acea carte prooroceasca, s-au dus la imparat. Imparatul sedea tocmai atunci in casa, incalzindu-se la foc, fiindca era luna a noua, adica noiembrie, si deci era iarna. Si, citindu-se cartea aceea inaintea imparatului, nu s-a infricosat de cuvintele citite si nici boierii care erau cu dinsul. Dupa ce s-a citit o foaie sau doua, s-a umplut imparatul de minie, si singur taia foile citite si le ardea in foc, pina a ars intreaga carte; iar pe Baruh si pe Ieremia a poruncit sa-i caute ca sa-i ucida; dar Domnul i-a acoperit cu minunata Sa aparare.

 

Dupa aceea, iarasi s-a facut cuvintul Domnului catre Ieremia, zicind: "Ia tu alta hirtie si scrie tot ce era in cartea aceea, pe care a ars-o imparatul Ioachim, si sa adaugi pentru Ioachim, aceasta proorocie: In curind va muri, iar trupul lui va fi lepadat la arsita zilei si la gerul noptii". Si s-a scris alta carte de mina lui Baruh, din gura lui Ieremia, in care s-au scris mai multe cuvinte decit in cea dintii. Facindu-se aceasta fara de veste, au mers, cu voia lui Dumnezeu, cei trimisi de Nabucodonosor, cel cu incingere haldeiasca, adica ostasi usori, cei cu incingere sirieneasca, cei cu incingere moaviteneasca si cei cu incingere din fiii lui Amon, care, navalind de naprazna, au luat Ierusalimul fara de osteneala, fiind nepregatit de impotrivirea vrajmasilor. Si, prinzind pe Ioachim, imparatul Iudeei, l-au ucis si, tirindu-i trupul prin cetate, l-au aruncat ciinilor si fiarelor spre mincare. Si astfel s-a implinit pentru dinsul proorocia Sfintului Ieremia, cel ce a zis: Ca, cu ingroparea catirului se va ingropa si, tirindu-se, se va arunca afara din portile Ierusalimului. Si iarasi: Trupul lui cel mort se va arunca la arsita zilei si la gerul noptii. Iar oasele lui ramase de la mincarea fiarelor, s-au ingropat de iudei in mormintul parintilor lui.

 

Dupa moartea lui Ioachim, a fost uns la imparatie Iehonie, fiul lui; dar si acela a fost rau inaintea Domnului. Si a proorocit si pentru dinsul Sfintul Ieremia, ca, cu toata casa se va da de catre Domnul in miinile lui Nabucodonosor, imparatul Babilonului, si mai mult nu-si va vedea pamintul sau. Lucru care s-a si implinit degraba, pentru ca, cu voia lui Dumnezeu, s-a luat in robie de imparatul Babilonului, el, maica si feciorii lui, boierii si servitorii. Intr-acea vreme, o parte din ierusalimitenii cei puternici, au fost dusi in Babilon impreuna cu imparatul Iehonie, ca la zece mii de barbati, si toti mesterii s-au luat din Ierusalim. Inca si vasele cele de aur facute de Solomon au fost luate din biserica Domnului si duse in Babilon. Iar in locul lui Iehonie a fost pus imparat de Nabucodonosor, Matan, unchiul lui Iehonie, care a fost frate al lui Ioahar si Ioachim, fii ai lui Iosie, si l-a numit pe el Sedechie.

 

Sedechie a imparatit 11 ani, facind tot viclesugul inaintea ochilor Domnului, dupa cum au facut si cei ce au fost imparati mai inainte de el, pentru ca si-a invirtosat cerbicea si si-a impietrit inima sa, ca sa nu se intoarca spre Domnul Dumnezeul lui Israel. Asemenea si toti cei slaviti ai Iudeei, preotii si poporul pamintului, au inmultit a face calcare de lege cu uriciuni paginesti, intinind casa Domnului din Ierusalim cu pingariciuni idolesti si n-au ascultat cuvintele Domnului cele graite catre dinsii prin gurile proorocilor; ci inca mai ales ocara pe trimisii lui Dumnezeu si defaima cuvintele Domnului, iar pe proorocii cei mincinosi ai lor ii asculta; de aceea, minia Domnului a fost asupra Ierusalimului si a tot pamintul Iudeei, pina ce Domnul a lepadat de la fata Sa pe poporul acela.

 

In acea vreme, Ierusalimul a fost dat desavirsit risipirii si pustiirii. Si s-au inceput cele mai de pe urma primejdii pentru Ierusalim, mai amare decit cele dintii. Intarindu-se la imparatie Sedechie, a voit sa se lepede de Nabucodonosor, imparatul Babilonului, ca sa nu-i slujeasca lui, nici sa-i dea dajdie, pentru ca asculta de sfatul imparatilor de primprejur: al Edomului, al moabitenilor, al Tirului, al amonitilor si al Sidonului, care au fost mai intii supusi ai lui Nabucodonosor al Babilonului. Dupa aceea, sfatuindu-se, au lepadat jugul lui si au trimis si la Sedechie, imparatul Iudeei in Ierusalim, sfatuindu-l ca sa nu dea dajdie imparatului Babilonului, ci impreuna cu dinsii sa stea impotriva puterii Haldeei. Si s-a plecat Sedechie la sfatul lor.

 

Iar Sfintul Prooroc Ieremia, dupa porunca Domnului, si-a facut legaturi si obezi de lemn si, punindu-le pe grumazul sau, a stat inaintea imparatului Sedechie si inaintea solilor imparatilor celor mai sus pomeniti si a zis: "Asa graieste Domnul Dumnezeul lui Israel: Acum Eu am dat tot pamintul acesta in miinile lui Nabucodonosor, imparatul Babilonului, ca sa-i fie robi lui, sa-i slujeasca toate limbile fiului sau si fiului fiului sau; iar partea aceea si imparatia si citi nu vor sluji imparatului Babilonului si citi nu-si vor pleca grumajii lor inaintea imparatului Babilonului, cu sabia si cu foamea ii voi taia pe dinsii, pina ce se vor sfirsi in miinile lui. Iar voi nu ascultati pe proorocii vostri cei mincinosi, nici pe cei ce va vrajesc si vad visuri la voi, nici pe fermecatorii, care va graiesc sa nu slujiti imparatului Babilonului; caci minciuna va proorocesc ei, ca sa va departeze de la pamintul vostru si sa va surpe pe voi, si asa cu totul sa pieriti. Deci, nu-i ascultati pe ei, ci slujiti imparatului Babilonului, ca sa fiti vii si pamintul vostru sa nu se pustiasca".

 

Iar oarecare prooroc mincinos, cu numele Anania, a luat obezile de pe grumajii lui Ieremia si le-a sfarimat pe ele si a zis inaintea ochilor a tot poporul: "Asa zice Domnul: Asa voi sfarima jugul lui Nabucodonosor, imparatul Babilonului, iar dupa doi ani de zile si de pe grumajii tuturor limbilor". Si a grait catre dinsul Ieremia: Tu ai sfarimat obezile cele de lemn, iar Domnul graieste: Am pus jug de fier pe grumajii tuturor limbilor, ca sa slujeasca lui Nabucodonosor, imparatul Babilonului; iar tu ai facut pe poporul acesta ca sa nadajduiasca spre nedreptate. Pentru aceea, asa zice Domnul: Iata, Eu te voi elibera pe tine de pe fata pamintului, si in acest an vei muri; caci asupra Domnului Dumnezeu ai grait! Si a murit Anania, proorocul cel mincinos, intr-acel an, in luna a saptea.

 

Aceasta vazind-o Sedechie imparatul, s-a spaimintat si n-a indraznit atunci sa se lepede de imparatul Babilonului. Dar mai pe urma, ascultind de sfatul lui Faraon, imparatul Egiptului, s-a lepadat cu totul de Nabucodonosor si s-a impotrivit lui, neascultind de sfatul Proorocului Ieremia, care ii graia cele de folos lui si poporului sau. Iar in vremile acelea, Sfintul Prooroc Ieremia a scris in taina la Babilon, catre poporul ce era in robie, vestindu-le lor ca au sa petreaca 70 de ani; iar dupa trecerea celor 70 de ani, are sa-i cerceteze pe ei Domnul si sa-i intoarca la Ierusalim, sfatuindu-i pe ei sa-si zideasca acolo case, sa-si sadeasca gradini si pe fiii lor sa-i insoare, ca sa se inmulteasca si sa nu se imputineze in robie.

 

Inca ii mai sfatuia pe ei ca sa nu asculte de proorocii cei mincinosi, care erau intre dinsii si le fagaduiau lor cu minciuna, grabnica libertate. Ci sa se roage lui Dumnezeu pentru imparatul Nabucodonosor, ca intru pacea lui sa aiba odihna si sa petreaca fara de tulburare pina la implinirea celor 70 de ani, care li s-au hotarit lor de Dumnezeu.

 

Aceasta scrisoare a lui, citind-o in Babilon proorocii cei mincinosi, care erau intre iudei, s-au umplut de minie si au scris la Ierusalim catre preotii cei mari, ca sa opreasca pe Ieremia de a le mai prooroci si de a le mai scrie, si inca sa-l puna pe el la inchisoare si in obezi, ca sa nu tulbure poporul cu scrisorile lui, infricosindu-i pe ei cu acea lunga sedere in robie. Insa proorocul lui Dumnezeu, fiind certat si ferecat in legaturi, nu inceta a le propovadui cuvintele lui Dumnezeu cu netacuta gura, spunindu-le ca, pe cei mutati in Babilon, are sa-i cerceteze Domnul cu mila Sa, iar pe cei ramasi in Ierusalim, are sa-i piarda cu dreapta Sa minie. Pentru ca voi trimite asupra lor - zice Domnul - sabie, foamete si omor, si-i voi pune pe ei ca pe niste smochine proaste, pe care nu este cu putinta a le minca nimeni si-i voi sfarima pe ei cu sabia, cu foametea si cu omorul, si-i voi da pe ei intru pierzare tuturor imparatilor pamintului, intru blestem, intru mirare, spre ris si spre batjocura la toate limbile, catre care i-am lepadat pe ei; caci n-au ascultat cuvintele Mele.

 

Linga Ierusalim era valea fiilor lui Enoh, care se numea Tafet. Intr-acea vale poporul junghia pe fiii sai si pe fiicele sale, spre jertfa idolului Moloh (noroc), si le ardea trupurile lor. Si, cind se savirsea acea junghiere fara de Dumnezeu si acea jertfa nelegiuita a pruncilor nevinovati, atunci trimbitele si timpanele sunau, ca sa nu se auda de catre parinti durerea si tipetele copiilor celor junghiati.

 

Un pacat greu ca acesta, vazindu-l si ocarindu-l proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, a luat in mina un vas de lut ars, dupa cuvintul Domnului si, mergind la Tafet, a strigat, zicind: Ascultati cuvintul Domnului, imparatii si barbatii Iudeei, locuitorii Ierusalimului si cei ce intrati prin portile acestea. Acestea zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Iata, Eu voi aduce rele asupra locului acestuia, de vreme ce M-a parasit poporul acesta si strain a facut locul acesta si a jertfit zeilor celor straini, pe care nu i-au stiut ei si parintii lor. Si imparatii Iudeei au umplut locul acesta de singele celor nevinovati si au zidit cele inalte lui Baal, spre arderea cu foc a fiilor sai si spre arderea de tot a lui Baal. Pentru aceasta vor veni zile - zice Domnul -, ca nu se va mai numi locul acesta cadere si loc de morminte ale fiilor lui Enoh, ci loc de multe morminte ale junghierii. Caci, aici se va junghia multimea iudeilor cu sabia vrajmasilor lor. Si voi da trupurile lor spre mincarea pasarilor cerului si fiarelor pamintului si voi pune cetatea aceasta spre risipire si spre plingere, tuturor celor ce vor trece, minunindu-se de ea, si vor plinge pentru toata rana lor. Vor minca trupurile fiilor si ale fiicelor sale si fiecare va minca trupul aproapelui sau, in inconjurarea si in strimtorarea in care ii vor inghesui vrajmasii lor, care vor cauta sufletele lor.

 

Aceste cuvinte infricosatoare de la Dumnezeu, spunindu-le proorocul catre popor, a lovit de pamint vasul cel de lut si l-a sfarimat in fata tuturor si a zis: Acestea graieste Domnul puterilor: Astfel voi sfarima pe poporul acesta si cetatea aceasta, precum se sfarima acest vas de lut, care de acum nu va mai putea sa se mai tamaduiasca. Auzind acestea Pashor, fiul preotului Emer, care era pus povatuitor in Casa Domnului, a lovit pe Sfintul Ieremia proo-rocul si l-a aruncat in obezile cele ce erau la portile cele de sus ale lui Veniamin, in Casa Domnului. Si a zis Sfintul Prooroc Ieremia lui Pashor: Acestea graieste Domnul: Ochii tai vor vedea, cum pe tine si pe toata Iudeea o voi da in miinile imparatului Babilonului, ii vor duce la Babilon si-i vor ucide cu sabiile, si voi da toata puterea cetatii acesteia, toate ostenelile ei si toate vistieriile imparatului Iudeei le voi da in miinile vrajmasilor, ii vor rapi, ii vor lua si-i vor duce in Babilon. Iar tu, Pashore, si toti locuitorii casei tale, va veti duce in robie si, mergind in Babilon, acolo vei muri si acolo te vei ingropa impreuna cu toti prietenii tai, carora le-ai proorocit minciuna.

 

Si s-a implinit degrab acea proorocie a Sfintului Ieremia, caci intru al noualea an al imparatiei lui Sedechie, a mers Nabucodo-nosor, imparatul Babilonului, cu toata puterea lui asupra Ierusalimului, l-a inconjurat din toate partile, a sapat imprejurul cetatii santuri, si a fost Ierusalimul in mare primejdie, pentru ca se intarise foamete mare in cetate. Iar proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, zicea catre imparatul Sedechie si catre tot poporul: Cu dare se va da cetatea aceasta in miinile imparatului Babilonului, o va lua si cu foc o va arde; iar tu, imparate, nu vei scapa din miinile lui, ci vei fi prins, in miinile lui vei cadea si in Babilon vei fi dus. Si sfatuia proorocul pe imparat: "Sa se dea de bunavoie lui Nabucodonosor, ca sa nu se risipeasca desavirsit Ierusalimul si sa piara imparatia iudeilor".

 

Iar preotii si proorocii strigau catre imparatul sa nu asculte pe Ieremia, zicind ca Ieremia a innebunit. Iar Nabucodonosor, ostasindu-se asupra cetatii, a auzit ca Faraon, imparatul Egiptului vine cu puterea sa in ajutorul lui Sedechie, imparatul Iudeei, ca sa elibereze cetatea Ierusalimului de inconjurarea haldeilor. Deci, s-a dus Nabucodonosor impotriva lui Faraon, departindu-se o vreme oarecare de cetate. Iar locuitorii Ierusalimului, vazind ca Nabucodonosor se duce de la cetate, au socotit ca se intoarce la Babilon, neputind sa ia cetatea, si batjocoreau proorocia lui Ieremia, caci nu s-a implinit, si ziceau ca Nabucodonosor a luat-o la fuga, neputind sa-i biruiasca; insa Ieremia se intarea, zicind ca Ierusalimul se va lua de la haldei si imparatul se va duce la Babilon.

 

Dupa ce s-a departat oastea haldeilor de Ierusalim si popoarele au iesit din impresurarea aceea la cetatile si la satele lor, Ieremia si-a pus saua pe catirul sau, vrind sa se duca in patria sa, care era in partea lui Veniamin, la cetatea Anatot, nu departe de Ierusalim, pentru ca acolo avea averile sale. Si, cind a fost la portile cetatii, care se numeau ale lui Veniamin, strajerul portilor acelora, numit cu numele Saruia, nepotul mincinosului prooroc Anania, caruia Ieremia ii proorocise grabnica moarte, acel Saruia, vrajmasuind pe Ieremia pentru unchiul sau si vazind pe Ieremia ca iesea din cetate, l-a oprit, zicindu-i: "Tu fugi la haldei?" Ieremia a raspuns: "Minti, caci nu ma duc la haldei, ci la cetatea mea, unde imi este averea". Iar acela, neascultind cuvintele lui Ieremia, l-a luat si cu sila l-a dus la boieri, spunindu-le ca l-a prins fugind la haldei. Deci, boierii, miniindu-se asupra lui Ieremia, l-au batut si l-au aruncat in temnita; insa iarasi l-au scos afara.

 

In acea vreme, Nabucodonosor, imparatul Babilonului, biruind si gonind pe Faraon, imparatul Egiptului, care venise in ajutorul lui Sedechie, s-a intors degraba cu toata puterea sa, iarasi la Ierusalim, l-a inconjurat si-l batea tare. Si a fost Ierusalimul in inconjurarea haldeilor pina la al 11-lea an al imparatiei lui Sedechie. Atunci, Ieremia, iarasi a sfatuit pe popoare la pocainta si le arata ca se implinise proorocia lui; caci acum a venit pedeapsa cea mai inainte gatita de Dumnezeu, pentru nepocainta si impietrirea oamenilor celor pacatosi, si le da sfat folositor, ca sa se supuna haldeilor, zicind: "Astfel socoteste Domnul: Cel ce sade in aceasta cetate, va muri de sabie, de foamete si de omor; iar cel ce se va supune haldeilor, va fi viu". Boierii ziceau imparatului: "Sa moara omul acesta, caci el slabeste miinile barbatilor, care se ostasesc, fiind ramasi in cetate si miinile a tot norodul".

 

Zicind ei catre imparat cuvintul acesta, arata ca acest om nu propovaduieste pacea acestui popor, ci numai cele rele. Imparatul Sedechie le-a raspuns: "Iata, el este in miinile voastre, faceti cu el ce voiti". Deci, au luat pe Ieremia si l-au aruncat in groapa lui Melhis, fiul imparatului, care era intr-o casa intunecoasa; si l-au spinzurat pe el cu funii in groapa aceea, ca sa moara acolo; iar in groapa nu era apa, ci noroi. Si a patimit proorocul lui Dumnezeu fara vina, sezind in acel noroi pina la grumaz, incit putin a fost de n-a murit. Atunci era la curtea imparateasca un oarecare batrin, cu numele Avdemeleh, de neam arab, care, auzind ca Ieremia este aruncat in groapa la moarte, a zis imparatului: "Rau ai facut ceea ce ai facut, ucigind pe omul acesta".

 

Atunci imparatul a poruncit lui Avdemeleh sa scoata afara din groapa pe Ieremia; apoi l-a chemat la el si l-a intrebat, de o parte, daca sint adevarate cele proorocite de dinsul. Si a grait proorocul catre imparat: "De-ti voi spune adevarul, ma vei omori; iar de te voi sfatui, nu ma vei asculta". Atunci imparatul s-a jurat ca nu-l va omori.

 

Deci, i-a grait proorocul: Asa zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Daca vei iesi cu smerenie la voievozii imparatului Babilonului, sufletul tau va fi viu si cetatea aceasta nu se va arde cu foc si vei fi viu tu si casa ta; iar de nu vei iesi la domnii imparatului Babilonului, cetatea aceasta va cadea in miinile haldeilor, pe care o vor arde cu foc, iar tu si femeile tale nu veti scapa din miinile lor, iar pe copii ii vor duce in robie.

 

Auzind imparatul acestea din gura proorocului, nu i-a ascultat sfatul cel bun, si l-a aruncat in temnita, in care a petrecut Sfintul Ieremia, pina ce s-a luat Ierusalimul de haldei, care s-a intimplat in al 11-lea an al imparatiei lui Sedechie. Si atit de mare era foametea in cetate, incit oamenii isi mincau copiii lor si trupurile unul altuia. Deci poporul, slabind foarte mult si zidurile cetatii fiind sfarimate de puterea haldeilor, ostasii care erau in cetate au deschis noaptea portile cetatii din gradina imparateasca si au iesit din cetate, fugind impreuna cu imparatul lor, Sedechie, pe o cale ce ducea in pustie. Haldeii care erau imprejurul cetatii, simtind aceasta, au izgonit din urma pe imparat si l-au ajuns in cimpul Ierihonului. Aici toata oastea care era linga dinsul l-a lasat si a fugit care pe unde a putut. Iar haldeii, prinzind pe Sedechie imparatul Iudeei, l-au dus la Nabucodonosor, imparatul Babilo-nului, in Revlat. Aici, imparatul Babilonului a ucis pe fiii lui Sedechie inaintea ochilor lui si pe toti puternicii prinsi cu dinsul i-a omorit; iar lui Sedechie, dupa ce i-a scos ochii, l-a ferecat in obezi de fier si l-a dus in Babilon.

 

Navuzardan, cel mai mare voievod al puterilor haldeiesti, cu ceilalti voievozi si cu multimea de ostasi, au darimat zidurile Ierusalimului si l-au umplut de singe, pierzind cu sabie si cu foc cea mai frumoasa si cea mai stralucita cetate a scaunului imparatilor Iudeei. Si, voievodul Navuzardan avea porunca de la imparatul Nabucodonosor, pentru Proorocul Ieremia, ca sa-l pazeasca viu si nevatamat, caci ii zisese: "Sa-l iei si sa-l ai sub ochii tai si sa nu-i faci nici un rau; ci, ceea ce va pofti sa-i faci lui". Caci auzise Nabucodonosor de Sfintul Ieremia, de proorocia lui si de sfatul ce l-a dat lui Sedechie, ca fara razboi sa se predea puterii haldeiesti; de aceea, a dat porunca aceasta voievodului sau, Navuzardan. Si a fost scos din temnita Sfintul Prooroc cu miinile ostasilor haldeiesti, dezlegat din legaturi, cinstit cu cinste si daruit cu libertate. Deci, Proorocul Ieremia, avind libertate si indrazneala de la voievodul Navuzardan, a inceput indata a se ingriji pentru sfintenia lui Dumnezeu si pentru preainalta podoaba si slava a tuturor semintiilor lui Israel, adica pentru chivotul Legii, ca sa nu se sfarime de cei de alta semintie si astfel sa se necinsteasca slava lui Dumnezeu.

 

El a cerut voie de la voievodul care darima Ierusalimul sa nu-l opreasca de a lua sfintenia Dumnezeului lui Israel mai inainte de darimarea bisericii, ca sa nu se jefuiasca si sa se arda. Si, aflind el pe oarecare preoti si leviti scapati de sabie, i-a luat cu sine si, umblind cu dinsii fara temere printre haldei, au mers cu sirguinta in biserica si au luat mai intii din focul altarului, care o singura data s-a pogorit din cer spre jertfe, in zilele lui Moise si ale lui Aaron, si de atunci se pazea nestins in altar. Pentru ca era porunca de la Dumnezeu, ca preotii sa adauge totdeauna lemne pe focul acela in altar, ca niciodata sa nu se stinga. Luind Ieremia dintr-acel foc, l-a ascuns intr-o fintina fara de apa si, avind mare credinta, a proorocit ca focul acela chiar de se va stinge la o vreme, prefa-cindu-se prin minune in alta stihie, insa la vremea sa, intorcindu-se iar in singura sa stihie se va aprinde.

 

Acest lucru s-a intimplat dupa intoarcerea din Babilon a poporului lui Israel, in vremea innoirii bisericii si in zilele lui Neemia, dupa multi ani de la sfirsitul Sfintului Prooroc Ieremia. Iar el, ascunzind focul acela in put, l-a inchis si l-a facut nestiut de nimeni. Apoi, dupa punerea la pastrare a focului altarului, a luat cortul si chivotul Legii si cele dintr-insul si le-a tinut la sine, pina ce s-a linistit tulburarea de razboi ce a fost in cetate, cind se risipea si se ardea de haldei.

 

Dupa luarea cortului si a chivotului din biserica Domnului, voievodul Navuzardan a jefuit indata toate celelalte vase de aur si de argint ce erau in biserica si a sfarimat toata arama si a luat-o la Babilon. Apoi a ars si a darimat acea preafrumoasa biserica, zidita de Solomon cu multa intelepciune. Asemenea si palatele imparatesti si toate casele cele frumoase ale Ierusalimului, cum si bisericile cele mari le-a dat prada focului si risipirii; iar zidurile cetatii le-a sapat imprejur puterea cea haldeiasca si le-a asemanat cu pamintul. Atunci multimea fara de numar a poporului iudeilor, a cazut in ascutisul sabiei; dar, mai ales in valea Tafet, cea zisa mai sus, in care poporul isi jertfea diavolilor, cindva, pe fiii si pe fiicele lor. Acolo au mincat armele cea mai mare multime de barbati, de femei si de copii, fara crutare si fara mila, incit s-a implinit proorocia graita de Ieremia, ca nu se va mai chema locul acesta cadere si loc de morminte ale fiilor lui Enon, ci loc de morminte al junghierii, pentru ca acolo aproape s-a junghiat tot poporul Ierusa-limului; iar pe cei ce scapasera de sabie, i-au dus in robie, lasind numai din saracii acelui pamint, ca sa pazeasca viile si gradinile.

 

Voievodul Navuzardan, iesind din Ierusalimul cel risipit, incarcat cu multe dobinzi si prazi, dupa porunca imparatului Nabucodonosor, a pus stapinitor asupra pamintului cel pustiit al iudeilor, pe Godolia, fiul lui Ahicam, cel care a izbavit pe Ieremia din miinile celor ce voiau sa-l omoare. Iar catre Ieremia a zis: "Daca iti este bine, sa mergi impreuna cu mine in Babilon si voi pune ochii mei spre tine; iar de nu, ramii aici. Iata, tot pamintul este inaintea fetei tale, si ce poftesti si ori unde voiesti, acolo sa mergi. Sa te duci si sa te intorci la Godolia, pe care l-a pus imparatul Babilonului in pamintul Iudeei si sa traiesti cu dinsul in poporul tau cel ce a ramas acolo". Si voievodul i-a dat lui Ieremia hrana, daruri si libertate.

 

Sfintul Prooroc Ieremia, luind cortul, Chivotul Legii si cele dintr-insul, impreuna cu cei ce urmau dupa dinsul, preoti si leviti, le-au pus in muntele acela in care, odinioara, suindu-se Sfintul Prooroc Moise, a vazut pamintul fagaduintei si acolo a murit si s-a ingropat. In acel munte Sfintul Ieremia a aflat o pestera, in care a pus Chivotul, astupind usa cu pietre si pecetluind-o cu numele lui Dumnezeu, scriind si insemnind cu degetul slovele in piatra, ca si cu un condei de fier, pentru ca piatra cea tare, la degetul lui cel ce scria, s-a facut moale ca ceara; iar dupa scriere s-a intors la taria ei si s-a facut ca o scobire de fier acel loc, care este in pustiu intre doi munti si in care zac ingropati Moise si Aaron. Si a zis Ieremia catre cei ce erau de fata: "S-a dus Domnul din Sion la cer si iarasi Se va intoarce cu putere; si va fi semnul venirii Lui, cind se vor inchina lemnului toate limbile". Si a mai zis: Chivotul acela nimeni nu-l va putea scoate din locul acela, fara numai Moise proorocul cel ales al lui Dumnezeu. Si pe tablitele cele din chivot, nimeni din preoti sau din prooroci nu le va scoate, fara Aaron cel placut lui Dumnezeu. Iar in ziua Invierii va iesi sicriul din piatra cea pecetluita si se va aseza pe muntele Sionului, si toti sfintii se vor aduna la dinsul, asteptind pe Domnul, ca sa-i scape de vrajmasul, cel ce vrea sa-i omoare".

 

Acestea graindu-le sfintul prooroc catre preoti si leviti, un nor a acoperit deodata acea pestera astupata si nimeni nu putea sa citeasca numele lui Dumnezeu, care era insemnat pe piatra de degetul lui Ieremia, nici nu putea sa cunoasca sau sa afle acel loc. Caci oarecare din cei ce venisera dupa dinsii s-au apropiat si, vrind sa insemneze locul acela si calea catre el, n-au putut sa-l afle nicidecum.

 

Intelegind acestea proorocul, a zis catre dinsii: Nestiut va fi locul acesta, pina cind Dumnezeu va aduna soboarele popoarelor si le va fi milostiv. Atunci le va arata aceasta si se va ivi slava Domnului la vederea tuturor si va fi nor, precum i s-a aratat si lui Moise. Nimeni nu stie nici in ziua de astazi pestera aceea si nu va fi stiut de nimeni pina la sfirsit. Acea pestera este acoperita cu nor luminos ca focul, dupa chipul slavei celei dintii, care era in locasul marturiei, pentru ca nu va inceta slava lui Dumnezeu de la legea sa.

 

Deci, dupa ce Ieremia a ascuns Chivotul lui Dumnezeu, iudeii n-au mai avut slava aceea ca odinioara, desi dupa sapte ani au innoit biserica lui Solomon. Si, fiind lipsiti de Chivotul Domnului, au facut alt chivot de aur, dupa asemanarea celui facut de Moise, si cu toate cele ce era in chivotul cel dintii. Insa, nu era intr-insul o putere facatoare de minuni si o slava ca aceea a lui Dumnezeu, stralucind precum era la cel dintii. Focul ceresc pe care Sfintul Ieremia si preotii cei ce au fost impreuna cu dinsul, il ascunsese in putul cel fara apa, s-a aflat de alti preoti, de care am pomenit mai sus, dupa ce au trecut multi ani de la sfirsitul Sfintului Prooroc Ieremia.

 

Dupa ce Sfintul Ieremia a ascuns chivotul Domnului, a mers la Godolia in cetatea Masifat, fiindca acolo incepuse poporul a petrece in locul Ierusalimului. Acolo a sezut intre poporul sau, care ramasese pe pamint, plingind pentru darimarea si pustiirea Ierusalimului, cu plingere nemingiiata, precum arata Cartea Plingerii lui. Si, stapinind Godolia peste Iudeea cea pustiita, Ismail, fiul lui Natanie, fiind de neam imparatesc, poftea acea stapinire pentru dinsul. El, adunind niste barbati voinici, a mers la dinsul in Masifat, din dragostea ce avea pentru el, si l-a primit Godolia cu cinste, nestiind viclesugul si gindul lui cel rau, si au facut ospat pentru dinsii. Iar dupa ce s-a inserat, s-au sculat Ismail si cei zece barbati ce erau cu dinsul si au ucis pe Godolia, pe toti iudeii si pe toti haldeii si ostasii ce erau linga dinsul, navalind noaptea prin cetate si omorind pe cei ce dormeau.

 

Auzind de acestea voievodul Ioanan, fiul lui Caris, si ceilalti barbati vestiti ai iudeilor, care petreceau prin sate, s-au adunat, si, impreunindu-si ostile lor, au mers cu razboi asupra lui Ismail si s-au batut cu dinsul la Gavaon, biruindu-l; si a scapat Ismail abia cu opt barbati, la fiii lui Amun.

 

Dupa biruirea si izgonirea lui Ismail s-au sfatuit oamenii cei din Iudeea impreuna cu Ioanan, ca sa nu sada in pamintul Iudeei, ci sa se duca in Egipt, fugind de la fata haldeilor, deoarece se temeau de minia imparatului Babilonului pentru moartea lui Godolia, socotind ca, daca va auzi imparatul de uciderea lui, indata va trimite oaste, ca sa piarda ramasitele lui Israel. Deci, se gatea impreuna tot poporul de calea spre Egipt, din care nu s-a scos decit cu mina lui Dumnezeu cea tare si cu bratul Lui cel inalt. Mai intii au mers la Sfintul Prooroc Ieremia, cu tot poporul de la mare pina la mic, si i-au zis lui: "Sa cada rugaciunea noastra inaintea fetei tale, ci roaga-te pentru noi catre Domnul Dumnezeul tau, ca am ramas putini din multi ce eram, precum ochii tai ne vad. Si sa ne spuna noua Domnul Dumnezeul tau, calea in care vom merge si cuvintul pe care-l vom face".

 

Si le-a spus lor Proorocul Ieremia: "Am auzit si ma voi ruga pentru voi Domnului Dumnezeului nostru, dupa cuvintele voastre; iar cuvintul pe care il va raspunde Domnul, il voi spune voua si nu voi tainui de voi acel cuvint. Dar, daca voi nu veti voi sa ascultati poruncile Domnului?" Iar aceia au zis catre Ieremia: "Sa fie Domnul intre noi martor drept si credincios, ca, dupa cuvintul pe care il va trimite noua, asa vom face, fie bun, fie rau. Glasul Domnului nostru, la care noi te trimitem, il vom asculta".

 

Si s-a rugat Sfintul Ieremia si, postind zece zile, a primit de la Dumnezeu instiintare de voia Lui cea sfinta si a chemat pe Ioanan si pe cei ce erau cu dinsul si pe tot poporul de la mic pina la mare si le-a zis lor: "Asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, la care voi m-ati trimis pe mine: Daca veti sedea in pamintul acesta, va voi zidi pe voi si nu va voi risipi, ci va voi sadi pe voi, si nu va voi smulge, ca am incetat cu rautatile acelea, pe care le-am facut voua. Sa nu va temeti de fata imparatului Babilonului, ca Eu cu voi sint, ca sa va izbavesc si sa va mintuiesc din miinile lui; Eu va voi milui si va voi intoarce la pamintul vostru. Iar de veti zice: nu vom sedea in pamintul acesta, ci in pamintul Egiptului vom merge, ca sa nu vedem petrecindu-se aici razboi si glasul trimbitei sa nu-l auzim, de piine sa nu flaminzim, ci acolo sa ne veselim. Pentru aceea ascultati cuvintul Domnului, voi, iudeii cei ramasi. Asa zice Domnul Atottiitorul, Dumnezeul lui Israel: Daca voi va veti intoarce fata voastra spre Egipt si veti merge acolo sa petreceti, sabia, de care voi va temeti, va va gasi pe voi acolo; foametea de care voi va feriti, va va ajunge pe voi in Egipt si acolo veti muri de foame si de sabie, si nici unul nu va scapa de rautatile acelea, pe care le voi aduce asupra voastra. Ca precum a picat minia Mea asupra celor ce vietuiau in Ierusalim, asa va pica minia Mea asupra voastra, de veti merge in Egipt si nu veti mai vedea inca locul acesta. Aceasta le-au grait Domnul asupra voastra, celor ce ati ramas din iudei. Sa nu mergeti in Egipt, ca sa nu va stingeti acolo de sabie, de foamete si de omor".

 

Dupa ce a incetat Ieremia a grai catre popor toate cuvintele Domnului, Azaria, fiul lui Maaseia, Ioanan, fiul lui Karia si toti barbatii cei defaimatori, au zis catre Ieremia: "Minti, ca nu te-a trimis pe tine la noi, Domnul Dumnezeul nostru, ca sa ne graiesti sa nu mergem in Egipt, si sa petrecem acolo; ci Baruh, fiul lui Nirie, te indeamna pe tine asupra noastra, ca sa ne dai pe noi in miinile haldeilor, sa ne pedepseasca si sa ne duca in Babilon". Poporul n-a ascultat glasul Domnului cel grait prin Ieremia si, luindu-si femeile si copiii, l-au luat si pe Proorocul Ieremia fara voia sa. Asemenea au luat impreuna cu dinsul si pe proorocul Baruh si s-au dus in Egipt, unde s-au salasluit linga o cetate ce se numea Tafnas. Acea cetate tinea de imparatia Egiptului, in care alta data Sfintul Moise facea minuni inaintea lui Faraon.

 

Acolo a petrecut Sfintul Ieremia proorocul patru ani, bucurindu-se de mare cinste intre egipteni pentru sfintenia sa si pentru facerile lui de bine ce le arata; pentru ca pe aspidele care ii pierdeau pe dinsii si pe niste fiare din apa, care se numeau crocodili, le-a omorit cu rugaciunea la locul salasului lui Faraon, unde si-a dat obstescul sfirsit si unde a si fost ingropat. Sfirsitul lui a fost mucenicesc. Caci, dupa ce a proorocit ca imparatul Babi- lonului are sa vina asupra Egiptului si pe tot pamintul sa-l prade, ca sa piarda si pe iudeii care se asezasera acolo; atunci poporul e- vreiesc, miniindu-se pe Sfintul Ieremia, l-au omorit cu pietre.

 

In acelasi an, dupa sfirsitul lui, a venit imparatul Babilonului cu multa putere asupra Egiptului si a ucis pe imparat; iar tot neamul iudeilor care venise in Egipt a pierit, dupa cum proorocise Sfintul Ieremia. Insa cinstitele lui moaste, dupa multi ani, au fost aduse cu mare cinste de catre Alexandru, imparatul Macedoniei, in cetatea Alexandriei, zidita intru numele sau. Si le-a pus la un loc ce se numea Tetrafel, care era cinstit foarte mult de alexandrini, pentru moastele lui cele proorocesti.

 

Sfintul Ieremia a mai proorocit si despre patimile Domnului si Mintuitorului nostru Hristos, zicind astfel: Veniti si sa bagam lemn in piinea lui si sa-l pierdem pe el din pamintul celor vii si numele lui sa nu se mai pomeneasca. Iar cind vietuia in Egipt, a proorocit despre sfarimarea idolilor si despre venirea in Egipt a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai inainte de veci, zicind catre popii egipteni: "Se cade ca toti idolii sa cada si tot ce este facut de miini sa se sfarime, intru acea vreme, cind va veni aici o maica Fecioara cu un Prunc nascut in pestera si pus in iesle".

 

De la acea proorocie a lui Ieremia, a ramas in obiceiul egiptenilor de a inchipui o fecioara, odihnindu-se in pat; iar aproape de dinsa, un prunc infasat in scutece si culcat in iesle si ei se inchinau acelui chip. Imparatul Ptolomeu, intrebind odata pe popii egipteni, pentru ce fac aceasta, ei au raspuns: "Aceasta taina este a celor mai de demult parinti ai nostri, pe care a vestit-o inainte un sfint prooroc, si acum asteptam sfirsitul acestei proorocii si implinirea tainei".

 

Dupa ce au trecut multi ani de la sfirsitul proorocului Ieremia, Iuda Macabeul l-a vazut impreuna cu arhiereul Onia, aratindu-i-se lui in vedenie, despre care se scrie asa: "S-a aratat lui Macabeu o vedenie intr-acest fel: "Onia, fiind arhiereu, barbat bun si imbunatatit, cucernic la vedere, blind la obicei si la vorba bine incuviintat, deprinzindu-se din copilarie spre toata bunatatea; isi ridica miinile si se ruga pentru poporul iudeilor. Dupa aceea, i s-a aratat alt barbat, cu caruntete si cu o slava minunata si inconjurat cu cinste si cu mare cuviinta". Si, raspunzind Onia, a zis: "Acesta este Ieremia, proorocul lui Dumnezeu si iubitorul de frati, care mult se roaga pentru popor si pentru sfinta cetate. Si, intinzindu-si Ieremia mina dreapta, a dat lui Iuda Macabeul o sabie de aur, graindu-i acestea: primeste aceasta sfinta sabie ca dar de la Dumnezeu, cu care vei sfarima pe vrajmasi".

 

Din aceasta vedenie, se vede destul de lamurit, cum ca sfintii placuti lui Dumnezeu, dupa sfirsitul lor, se roaga lui Dumnezeu pentru noi si ne ajuta noua, precum a ajutat Sfintul Ieremia lui Iuda Macabeul asupra potrivnicilor, ale carui sfinte rugaciuni sa ne ajute si noua, asupra vazutilor si nevazutilor vrajmasi, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, in veci. Amin.

 

Viata Cuviosului Pafnutie, egumenul manastirii Borob (1 mai)

(Scrisa de ucenicul sau Vasian, Arhiepiscopul Rostovului si al Iaroslavului)

 Acest cuvios parinte Pafnutie se trage dupa neam din semintia agareneasca. Cind, pentru pacatele noastre si prin vointa lui Dumnezeu, a venit in pamintul Rusiei, Batie, imparatul cel fara de Dumnezeu al tatarilor; acesta a robit cu multimea puterilor sale cetatile cele mari ale Rusiei, a pustiit pamintul cu sabie si cu foc, a pierdut sfintele biserici de toata sfintenia, iar pe domnii si pe toti stapinitorii i-a secerat cu sabia ca pe niste spice si i-a taiat ca pe niste copaci frumosi; iar in locul acelora a pus alti stapinitori de neam agarean, care se numeau in limba polovetilor bascachi. Mosul lui Pafnutie agareanul, era dintr-acesti stapinitori care se numeau bascachi si traia in Rusia sub stapinirea cea incredintata lui.

 

Murind insa acel imparat pagin, fiii Rusiei au primit usurare de frica ce aveau de barbari si fiecare din domnii si stapinitorii cei de bun neam si-au luat mosia si stapinirea lor. Adunindu-se prin cetati, popoarele cele numite cu numele lui Hristos si inmultindu-se, a inceput a straluci sfinta credinta crestineasca, iar paginatatea agarieneasca a se prapadi, pentru ca binecredinciosii domni ai Rusiei porunceau stapinitorilor agareni, de a nu se mai apropia vreunul de credinta crestineasca si pe crestini sa nu-i mai dea mortii. Atunci mosul lui Pafnutie, a primit sfinta credinta si s-a botezat, luind numele de Martin. El, vietuind in dreapta credinta crestineasca, a nascut un fiu cu numele Ioan.

 

Acela, venind in virsta, a luat in casatorie pe o fecioara, Fotinia, si a nascut pe acest fericit prunc de care ne este cuvintul, si i-au dat numele la Sfintul Botez, Partenie. Ei petreceau parinteasca mostenire in satisorul ce se numea Cudinov, departe ca la trei stadii de cetatea Borova. Si, crescind pruncul cu anii, crestea si cu intelegerea si cu bunul obicei, pentru ca, dindu-se la invatatura cartii, invata nu numai dumnezeiasca Scriptura, ci si obiceiurile cele bune, ca: blindetea, bunatatea, intelepciunea, urmind celor buni si ferindu-se de cei rai.

 

Apoi, lasind pe parintii sai si toate cele din lume, s-a dus la manastirea cetatii Borova, care se cheama Inalta, avind hramul Acoperamintului Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, si acolo a luat chipul monahicesc din miinile egumenului Marcel, intru al douazecelea an de la nasterea sa; si a fost numit Pafnutie in loc de Partenie.

 

Aici a fost dat in povatuirea sfintitului staret Nichita, care altadata a fost ucenicul Cuviosului Serghie, facatorul de minuni. Pafnutie trecu bine prin toate slujbele manastiresti, cu toata buna rinduiala. El era de toti iubit, pentru faptele lui cele bune; si a facut 20 de ani in nevointele cele iubitoare de osteneala.

 

Apoi, pastorul acelui locas, ducindu-se catre Domnul, fericitul Pafnutie, prin alegerea si rugamintea monahilor care erau acolo si mai ales in urma dorintei celei mari a stapinitorului cetatii, a fost silit a primi slujba de egumen al acelui sfint locas. Ca stapinitor al cetatii era voievodul Simeon, feciorul lui Vladimir, pe care fericitul Pafnutie, neputind sa nu-l asculte, a primit egumenia; la care s-a binecuvintat si hirotonit de preasfintitul Fotie, mitropolitul a toata Rusia. El a inceput a se indeletnici cu mai mari nevointe, ingrijind de pastoria oilor celor cuvintatoare ale lui Hristos, ca un bun si iscusit pastor, facindu-se model turmei sale, abatindu-se totdeauna de oile cele de-a stinga si silindu-se spre cele de-a dreapta, slujind totdeauna Domnului ziua si noaptea; pentru ca ziua se ostenea in slujbele manastiresti, iar noaptea petrecea in rugaciuni. Acest cuvios era impodobit de Dumnezeu cu dreapta socoteala si cu alte daruri ale Sfintului Duh, caci i-a dat lui a cunoaste pe om dupa chip si dupa vedere, precum si toate neputintele si patimile care erau in sufletul cuiva. Acestea toate si alte descoperiri aratate lui in visuri, le va arata povestirea care urmeaza.

 

Odata, s-a intimplat ca, fiind trimis la un sat unul din fratii lui cei manastiresti pentru trebuinta manastirii si zabovind el acolo putin, i-a facut vrajmasul impiedicarea pacatului, caci, prin ispita satanei, a cazut intr-un necurat pacat trupesc. In noaptea aceea, Cuviosul parinte Pafnutie, dupa obisnuita sa pravila, s-a culcat sa se odihneasca putin si indata i s-a facut o instiintare ca aceasta, pentru fratele care cazuse in pacat.

 

Vedea o gradina foarte frumoasa, avind pomi saditi cu multa chiverniseala si se bucura parintele, in vedenia aceea, de podoaba acelor pomi incarcati cu poame; iar un pom era mai ales decit altii. Deci, spre acela, intorcindu-si vederea cu veselie si minunindu-se, privea frumusetea lui, iata, deodata inaintea ochilor sai, smulgindu-se acel pom din locul sau, a cazut la pamint. Fericitul, uitind vederea cea cu bucurie, s-a mihnit foarte pentru aceasta neasteptata cadere a acelui pom si apropiindu-se, l-a ridicat si l-a sadit la locul lui, intarindu-l imprejur, ca sa stea ca si mai inainte. Apoi, dupa ce a facut aceasta, iarasi smulgindu-se pomul, a cazut; dar el l-a pus iarasi sa stea la loc si, sapindu-l, il intarea, iar acesta iarasi cu o clatire mare se pleca in jos; deci, cu multa osteneala tragindu-i pamint, abia a putut a-l intari.

 

Desteptindu-se din somn, a inteles puterea vedeniei si s-a mihnit foarte. Pentru ca gradina cea frumoasa insemna locasul lui, acei pomi saditi cu multa chiverniseala inchipuiau pe fratii lui cei rasaditi in casa lui Dumnezeu si care aduceau rodurile bunatatilor; iar pomul cel smuls si cazut, insemna pe fratele cel ce cazuse in pacat si pentru a carui indreptare ii trebuia parintelui mare osteneala. Fratele acela, sfirsindu-si lucrul ascultarii sale si cumparind sufletului sau paguba cea vrednica de tinguire, s-a intors la manastire. Parintele il intreba, daca i s-a intimplat vreo suparare pe cale. Iar fratele, acoperindu-se de norul cel intunecat al rusinii, nu voia sa-si marturiseasca pacatul, rusinindu-se de fata parintelui spre care nu mai putea privi. Fericitul Pafnutie, vazindu-l tulburat in sufletul sau, i-a spus vedenia cea despre dinsul si-l ruga bunul doctor sa-si descopere rana de care suferea inlauntrul sufletului sau; dar abia a putut sa-l induplece spre a-si marturisi pacatul facut. Lipind multa vreme la rana sufleteasca doctoria cea duhovniceasca si cuviincioasa, abia a putut sa intareasca in el pocainta, departind de la el gindul deznadejdii, mingiindu-l cu nadejdea milostivirii lui Dumnezeu. Asa luind aminte de pastoria sa, se asemana cu doctorul cel iscusit, cu pastorul cel bun, care, aflind de oaia rapita de lup, o ridica pe umarul sau; si astfel, ca un barbat puternic, purta greutatile si neputintele celor nevoiasi.

 

Petrecind in locasul acela in egumenie ca la 13 ani, a cazut in neputinta trupeasca si a suferit de boala multa vreme. Apoi s-a imbracat in sfinta schima si de atunci s-a insanatosit. Dar n-a mai slujit Sfinta Liturghie pina la ducerea sa catre Dumnezeu. Numai o singura data i s-a intimplat de mare nevoie, de care se va spune pe urma.

 

Sculindu-se din boala, Cuviosul Pafnutie a lasat egumeneasca incepatorie si, dorind viata cea linistita si deosebita, s-a dus din locasul acela intr-o pustietate, care era aproape ca la doua stadii. Acolo, gasind un loc placut in vale, intre doua riuri, imprejmuit de padure deasa, s-a asezat cu un frate; insa acel loc tinea de o alta stapinire. Incepind el viata cea dupa Dumnezeu, cu mai multe osteneli pustnicesti, au inceput a veni la dinsul si alti frati; apoi, cu binecuvintarea lui, isi zideau chiliute si vietuiau impreuna cu bunul lor povatuitor si invatator catre mintuire. Deci, inmultindu-se ucenicii si largindu-se locul, fratii au rugat pe sfintul parinte, sa dea voie sa zideasca o biserica pentru dumnezeiasca Liturghie.

 

Neoprindu-i de la aceasta, fratii au zidit singuri o biserica in numele Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a cinstitei sale nasteri, si au sfintit-o cu binecuvintarea Preasfintitului Mitropolit Iona. Iar vrajmasul, uritorul binelui, indemna pe multi oameni sa faca suparare cuviosului si locasului sau cel zidit din nou. Dar, cuviosul biruia cu binele pe cel rau si pe toti ii dobindea cu rabdarea sa. Acest lucru, vazindu-l Dumnezeu, il pazea pe el si locasul lui prin apararea Sa; pentru ca nu va lasa Domnul toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor.

 

Atunci in cetatea Borovtca era voievod Vasile Iaroslavici. Acela se miniase pe sfintul ca lasase manastirea lui si se asezase pe alta mosie. Deci, vazind locasul sau micsorindu-se si scazind, iar cel nou inmultindu-se si inflorind, se aprindea cu minia si se gindea cum ar putea sa izgoneasca pe cuviosul cu ucenicii lui din acel loc, deoarece locul acela tinea de alta stapinire. Deci, a inceput in taina sa-i faca rautate intr-acest chip: Trimitea de multe ori slujitori nebuni, dupa obiceiul sau, ca sa aprinda locasul de pretutindenea. Aceia, mergind si vazind pe parintele cu fratii ca se osteneau la zidirea manastirii, nu puteau sa le faca nici un rau, pentru ca iutimea si salbaticia lor se schimba in temere si blindete si se intorceau acasa fara a face nimic.

 

Odata, a trimis pe un agarean botezat din nou, anume Ermolae, care nu-si lepadase inca raul obicei barbar ca, fara de veste, sa faca rau cuviosului parinte si sa-i aprinda locasul. Dar, deodata a orbit si, umblind, ratacea imprejurul manastirii. Pe acesta, aflindu-l unii, l-au dus la parintele Pafnutie si cind l-a vazut cuviosul, l-a chemat cu bucurie, zicindu-i pe nume. Apoi l-a intrebat pentru ce pricina a venit la dinsul? Iar el, lasindu-si rautatea de fiara, a marturisit parintelui toate, pentru ce a fost trimis si, cazind, isi cerea iertare si vederea ochilor. Atunci parintele, facind rugaciune pentru dinsul, i-a dat iertare si binecuvintare; iar Dumnezeu i-a daruit vedere. Apoi Ermolae s-a dus la stapinul sau, nefacind nici un rau Cuviosului Pafnutie.

 

Intr-acea vreme a venit fara de veste asupra pamintului Rusiei, prin vointa lui Dumnezeu, paginul imparat Momotec cu multime de agareni. Iar marele voievod Vasile Vasilievici, si cu dinsul si ceilalti ai Rusiei, neadunindu-se cu toata oastea lor, degraba cu putini ostasi au intimpinat la Suzdal pe agarenii cei fara de Dumnezeu si, facind razboi pentru pacatele noastre, agarenii au biruit pe domnii Rusiei, incit pe multi i-au prins vii, intre care era si voievodul Vasile Iaroslavici, stapinitorul cetatii Borova, cel ce avea vrajba asupra fericitului Pafnutie. Acela, fiind in robie, si-a adus aminte de greseala sa, ca fara de nici o vina facea rau cuviosului parinte si se caia de greseala sa si se ruga lui Dumnezeu sa-l scape de primejdia ce era asupra lui, cu rugaciunile Cuviosului Pafnutie. Astfel fiind el, a dat fagaduinta ca, de-l va scapa Domnul din miinile agarenilor, indata are sa strice vrajba si sa se impace cu cuviosul.

 

Facind o fagaduinta ca aceasta, i-a ajutat Dumnezeu sa scape degraba de la barbari, ca se facea pentru dinsul cu dinadinsul rugaciune catre Dumnezeu de catre nepomenitorul de rau parinte. Deci, scapind el din robie fara de vatamare prin rugaciunile Sfintului si venind intru ale sale, s-a dus indata la locasul cuviosului si, cistigind de la dinsul iertare si binecuvintare, de atunci avea mare credinta si dragoste catre fericitul Pafnutie.

 

Cuviosul, nu numai in necazuri era fara de rautate, dar rabda si celelalte primejdii ce i se intimplau in lucrurile manastiresti, pentru ca nadajduia spre Dumnezeu cu credinta neindoielnica.

 

Odata, apropiindu-se prealuminatul praznic al Invierii lui Hristos, in ziua cea de a treia, s-a intimplat de era lipsa de peste in manastire, incit nici un fel de pesti nu se gaseau, cu care s-ar fi mingiiat fratii in vremea praznicului, dupa obiceiul celor pustnicesti. Slujitorii si ceilalti frati, fiind mihniti pentru aceasta, Sfintul le zicea: "Sa nu va mihniti, fratilor, de aceasta, pentru ca Cel ce ne-a zidit, Preamilostivul Stapin, si a luminat toata lumea cu invierea Sa, Acela ne va mingiia pe noi robii Sai in mihnirea noastra si ne va da noua celor ce ne temem de El, indestulate bunatati". Iar in Sfinta Simbata cea mare, in seara noptii cea purtatoare de lumina, eclesiarhul bisericii a iesit la un piriu mic, ca sa aduca apa pentru dumnezeiasca slujba si a vazut multime de pesti fara de numar, care, dupa vorba tarii aceleia, se numeau "sijnici", care nu sint asa de mari, ci cu putin mai mari decit sardelele. Caci era atunci varsarea apelor si s-a adunat atita multime de pesti, incit erau destul pentru trebuinta lor, deoarece nu s-au trimis cirtitorilor, ci celor ce asteptau cu buna nadejde si primeau cu multumire. Iar dupa aceea, ca si mai inainte n-a fost niciodata atita multime de pesti, de acelasi neam. Iar eclesiarhul, degraba a spus parintelui aceasta, pe care, auzindu-o, a preamarit pe Dumnezeu si a poruncit vinatorilor sa arunce mrejele si au tras atit de multi pesti, incit toata saptamina luminata a fost destul tuturor, la prinz si seara.

 

Indeletnicindu-se Cuviosul Parinte Pafnutie cu mari nevointe si osteneli, strabatuse numele sau pretutindeni si locasul sau din zi in zi se largea; pentru ca se inmultea numarul fratilor si al uceni-cilor lui. Intre acestia se afla si un fericit cu numele Iosif, care a fost imbracat de miinile sfintului in rinduiala monahiceasca si care a zidit locasul la Volotii Lamului. Apoi si minunatul staret Inochentie, Ilie, rudenia fericitului si Vasian, scriitorul vietii aceluia, care in urma a fost arhiepiscopul Rostovului, cum si multi alti imbunatatiti barbati. Deci, adaugind cuviosul sirguinta cu fratii, a ridicat biserica cea de piatra, ostenindu-se singur in vremea lucrarii, ducind pietre si apa si toate cele ce sint de trebuinta la o zidire ca aceasta. Si, sfirsind biserica, a infrumusetat-o cu icoane zugravite. El singur fiind, biserica insufletita, pazea in sine fara de prihana chipul lui Dumnezeu si era inzestrat de Domnul cu dar de minuni, pentru care se va povesti pe scurt.

 

Intre zugravi era un mester ales, cu numele Dionisie, de fel mirean. El era bolnav de picioare si nu putea sa impodobeasca biserica cu zugravirea icoanelor, fiind cuprins de boala. Iar staretul i-a zis: "Dionisie, Dumnezeu sa te binecuvinteze! Incepe lucrul cel bun si Domnul si Preacurata Sa Maica vor da sanatate picioarelor tale". Iar el, crezind cuvintele fericitului, a inceput lucrul cu bucurie si indata s-a tamaduit, vindecindu-i-se picioarele. Si a dat staretul porunca lui Dionisie si celorlalti zugravi mireni, ca sa nu manince in locasul lui mincari mirenesti, adica carne, si nici macar sa o aduca in manastire; ci sa se duca sa o manince in satul de aproape.

 

Intr-o vreme, mincind in sat mincarile lor, au uitat porunca cuviosului si, luind o bucata de miel dreasa cu ou, au adus-o in manastire pentru cina. Si cind a gustat Dionisie intii, a aflat ca unde fusese oul era plin de viermi. Si indata a navalit asupra lui o boala ce se numeste riie si intr-un ceas tot trupul lui ca o buba s-a varsat, incit nu putea sa se miste; drept aceea a trimis degraba la cuviosul, plingind de greseala sa si cerind iertare. Iar cuviosul l-a invatat sa nu mai faca unele ca acelea si, ducindu-l in biserica si cintind pentru dinsul paraclisul cu sobor, a sfintit apa si a poruncit bolnavului sa se stropeasca cu acea apa sfintita peste tot trupul. Dupa ce bolnavul a facut astfel, a adormit putin si cind s-a desteptat din somn s-a aflat cu tot trupul sanatos, ca si cum niciodata nu patimise ceva rau; iar bubele lui au cazut ca solzii si a preamarit pe Dumnezeu.

 

Locul unde s-a zidit locasul acela al cuviosului, fiind inconjurat de padure deasa, era bun pentru locuinta pasarilor si se incuibau acolo multime de corbi cu pene negre, la care cuviosul, privind, se mingiia. El pusese porunca, ca nimeni sa nu prinda pasarile acelea sau puii lor, sau sa le vineze cu ceva.

 

Intr-o vreme, fiul voievodului, facind plimbare in pustia aceea, aproape de manastire a vazut un pilc de corbi si, incordindu-si arcul sau, a ucis o pasare din ele. Bucurindu-se foarte mult ca a lovit cu sageata cu buna ochire, a cautat inapoi la cei ce-l urmau, ca si cum s-ar lauda si indata i-a ramas capul intepenit in acea parte, neputind nicidecum sa-l intoarca spre cautarea lui cea dreapta. Iar el, uitindu-si veselia sa pentru uciderea pasarii, era cuprins de scirba si de spaima si, intelegind pricina primejdiei neasteptate, a alergat degraba la Cuviosul Pafnutie si, cazind inaintea lui, cerea iertare, staruind ca sa se roage lui Dumnezeu pentru dinsul, ca sa-i indrepte capul in rinduiala cea dintii. Parintele a poruncit atunci sa loveasca in toaca. Fratii, mirindu-se de acea neobisnuita tocare, s-au adunat degraba in biserica, intrebind de acea pricina; iar cuviosul le-a spus pricina si, zimbind, a zis: "A rasplatit Dumnezeu singele corbului". Si, savirsind cintare de rugaciune, a umbrit cu Sfinta Cruce pe cel ce patimea, zicind: "Cu puterea cinstei si de viata facatoarei Cruci, intoarce-te inainte". Si indata s-a intors capul inainte si s-a indreptat dupa firea sa!

 

Un alt tinar oarecare si-a eliberat soimul la un corb, si acela l-a ucis; dar si acela indata s-a lipsit de mingiierea sa, ca amindoua pasarile au cazut moarte.

 

Odata, venind noaptea tilharii la locasul lui, au luat trei boi manastiresti si, vrind sa plece, au umblat ca orbii, ratacind imprejurul manastirii. Si, facindu-se ziua, voiau sa lase boii si sa fuga; dar, legindu-se cu puterea cea nevazuta a lui Dumnezeu, erau tinuti linga boi, incit nu puteau sa se desparta si sa fuga, pina ce argatii manastirii, cautind boii, au dat si de tilhari si prinzindu-i i-au adus la cuviosul. Iar el i-a invatat cu cuvinte sa nu mai faca unele ca acestea si, poruncind sa-i hraneasca, i-a eliberat in pace.

 

Doi frati s-au sfatuit sa iasa din manastire in taina si, stringindu-si lucrurile, voiau sa plece pe cale. Iar Dumnezeu a aratat acestea cuviosului, in chipul acesta: Dupa cintarea Utreniei, ducindu-se Sfintul sa se odihneasca putin, a vazut in vis un arap negru, luind din cuptorul chiliei lui taciuni aprinsi si aruncindu-i pe chiliile acelor monahi, care voiau sa fuga; iar parintele cu groaza ii oprea, infricosindu-i sa nu aprinda zidirea. Iar arapul raspundea, ca pentru aceea o face aceasta, ca sa o arda! Desteptindu-se cuviosul din somn si intelegind puterea vedeniei, a trimis indata dupa acei monahi si, chemindu-i, le-a spus vedenia; iar ei, auzind, s-au infricosat si s-au umilit. Atunci au aratat parintelui lucrurile lor adunate, marturisindu-si greseala si cerind iertare.

 

Un alt frate cirtitor, hulea toate cele facute in manastire si totdeauna graia asupra parintelui. Acela in vedenia visului s-a vazut pe sinesi in mijlocul bisericii, stind cu cei ce cintau si indata, venind parintele si cautind minios cu ochii spre dinsul, a zis: "Acesta este hulitor, luati-l din biserica!" Indata, doi arapi foarte negri l-au luat pe el si l-au tras afara, batindu-l foarte tare. Des-teptindu-se din somn acela, s-a umplut de mare frica si alergind cu lacrimi la cuviosul parinte, si-a cerut iertare.

 

In locasul cuviosului era un batrin de Dumnezeu insuflat, anume Constantin, care, fiind bolnav, se apropia de sfirsit. Odata, odihnindu-se Cuviosul Pafnutie, dupa doxologia Utreniei, Iosif monahul, ucenicul lui, mergea spre chilia parintelui. Si, cind se apropia de usa si voia sa faca rugaciune, indata cuviosul a deschis fereastra chiliei si, vazind pe Iosif venind, i-a zis: "A facut rugaciune oarecine si mi-a zis: "Constantin staretul s-a dus catre Domnul!" Iar eu, desteptindu-ma si deschizind fereastra, n-am vazut pe nimeni, fara numai pe tine". Dar Iosif i-a zis: "Eu in ceasul acesta am venit de la Constantin si inca este viu". Atunci parintele i-a poruncit sa se intoarca iarasi la chilia staretului si, mergind, l-a aflat sfirsit intru Domnul.

 

Alt staret insuflat de Dumnezeu si incarcat de zile, se afla in acea manastire, urmind vietii povatuitorului sau, Cuviosul Parinte Pafnutie. Numele staretului era Eftimie. Acela avea de la Dumnezeu atita izvor de lacrimi, incit le varsa, nu numai in chilia sa, dar si in biserica la toata pravila. Si era intr-insul si darul mai inainte-vederii, care s-a facut incredintat in acest fel: Doi frati oarecare, avind intru dinsii dragoste, nu dupa socotinta lui Dumnezeu, ci dupa inselaciunea vrajmasului, de care se scirbea foarte mult Cuviosul Parinte Pafnutie, gindeau sa iasa in taina din manastire.

 

In vremea dumnezeiestii Liturghii, staretul Eftimie, cel mai sus pomenit, stind in biserica cu obisnuita lui umilinta si cu ochii plini de lacrimi, a cautat la parintele si la cei ce cintau cu dinsul (si cei doi frati se aflau in ceata cintaretilor). El a vazut ivindu-se, dupa cei doi frati, un arap care avea pe cap un coif foarte ascutit si paros, avind perii in diferite feluri de flori. Arapul acela, tinind in miini un cirlig de fier, a inceput a trage la dinsul pe cei doi monahi ce se aflau in ceata cintaretilor, apucindu-i de hainele lor; tragindu-i afara din ceata clericilor, voia sa-i apuce pe ei cu miinile. Dar, indata unealta cea de fier se facea fara de nici o putere. Caci atunci cind aveau gindul cel de vrajmasul semanat sa nu se supuna parintelui, ci sa iasa din manastire, ii tragea pe ei vrajmasul cu inlesnire; iar cind se impotriveau gindului, atunci unealta vrajmasului se facea fara de putere si sarea de la dinsii. Iar parintele Eftimie privea la aceea, cautind cu ochii cei sufletesti inainte-vazatori.

 

Cind a inceput a se citi Sfinta Evanghelie, arapul s-a stins; iar dupa Evanghelie iarasi s-a aratat si facea aceeasi; asemenea s-a stins si in vremea cintarii heruvicului; iar dupa mutarea Sfintelor Daruri s-a aratat iarasi. Dar cind a sosit sfintirea Sfintelor Daruri si cintarea cea aleasa a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, s-a stins arapul ca fumul si nu s-a mai aratat. Staretul Eftimie, vazind toate acestea, s-a cutremurat si a trecut toata Sfinta Liturghie cu uimire. Dupa sfirsitul Sfintei Liturghii a mers la Cuviosul si i-a spus acea vedenie. Si chemind pe acei monahi, i-a invatat sa nu primeasca gindurile cele viclene ale vrajmasului si sa nu le tainu-iasca, ci sa le smulga din inima prin marturisire; iar ei, prin invatatura si prin sfatuirea parintelui, s-au inteleptit deplin.

 

Cuviosul Pafnutie graia ucenicilor sai: "Cum se poate a cunoaste din vedere, de este vreun frate cuprins de vreun oarecare gind, bun sau rau?" De acest cuvint al lui se minunau ucenicii sai, ca de un lucru tainic; insa mai pe urma au cunoscut cu incredintare, ca era intr-insul un dar ca acesta al mai inainte-vederii.

 

Un oarecare monah nou incepator, care nu-si biruise indraz-neala mireneasca intru cautarea ochilor, vietuia impreuna cu Cuviosul Pafnutie. Odata a iesit afara din manastire pentru o trebuinta oarecare. Si vazind venind niste mireni - barbati si femei -, si-a indreptat privirea catre dinsii, amagindu-se cu ochii si robindu-se cu gindul iubirii de fata mireneasca; acea patima s-a salasluit intr-insul. Dupa aceea s-a intors in chilia parintelui, indeletnicindu-se cu citirea. Iar parintele, ridicindu-si ochii sai, a cautat la dinsul si indata l-a cunoscut ca era tulburat de ginduri necurate; si intorcindu-si fata de la dinsul, a zis: "O, iata om nu dupa chipul cel dintii". Atunci fratele s-a temut foarte mult si a spus gindul sau lui Iosif cel impreuna cu dinsul vietuitor; iar acela i-a poruncit lui sa se marturiseasca parintelui si sa-si ceara iertare. Marturisindu-si fratele greseala sa parintelui, a invatat cuvinte parintesti si s-a invrednicit de iertare.

 

Sezind Cuviosul Pafnutie si citind dumnezeiestile Scripturi, a venit un om si a facut rugaciune, cautind la Sfintul prin ferestre si intrebindu-l de Iosif ucenicul lui, pentru ca era cetatean din acelasi loc cu el. Iar staretul, vazind pe omul acela ce niciodata nu l-a stiut, a zis catre Iosif: "Iesi, ca un om rau la vedere intreaba de tine". Iesind Iosif si vazind pe omul cel stiut lui, il intreba pentru ce a venit. Iar el a zis: "Voiesc sa fiu monah!" Iosif a spus acestea fericitului parinte, iar el a grait catre Iosif: "Hraneste pe omul acela si da-i drumul, deoarece nu este bun". Iar Iosif s-a minunat de raspunsul parintelui si nu indraznea sa-l intrebe pe el cum de nu este bun omul ce a venit. Si, mergind si dindu-i hrana aceluia, l-a eliberat. Apoi, intorcindu-se Iosif in chilie, i-a zis parintele: "Barbatul acela este ucigas ca, inca fiind tinar, a strapuns cu cutitul in pintece pe un monah si l-a omorit. Iar Iosif se minuna de mai inainte-vederea fericitului, ca nu numai ca nu-l vazuse niciodata, dar nici nu auzise de omul acela; ci din singura cautarea fetei lui l-a cunoscut ca este ucigas.

 

Un monah oarecare a venit in locasul cuviosului, pe care vazindu-l sfintul staret venind la dinsul, a zis incetisor catre ucenicii sai: "Vedeti, acest monah nici prin rinduiala monahiceasca nu s-a curatat de singe!" Iar ucenicii, minunindu-se si necutezind a-l intreba, mai tirziu staretul singur a spus unuia dintre dinsii ca monahul acela, fiind mirean, slujea la un boier dreptcredincios in marele Novgorod si a omorit cu otrava pe stapinul sau. Mai pe urma, mihnindu-se, a imbracat chipul monahicesc, dar nici asa nu s-a curatat, deoarece n-a facut adevarata pocainta si canon indestulat pentru pacatul ce l-a facut".

 

O femeie oarecare jupineasa, sotia unuia Alexe, ce se chema Govurni, ai carei fii, dupa aceea, au intrat in calugarie si au vietuit impreuna cu Vasian, scriitorul vietii acestuia, avea mare credinta catre fericitul parinte Pafnutie. Adeseori trimitea la dinsul pe fiii ei cu aducere de daruri, cerind de la dinsul rugaciuni si binecuvintari. Si i s-a intimplat ei o boala din lucrare diavoleasca - tulburarea mintii -, si vedea cu ochii multi demoni venind la dinsa si infricosind-o; de aceea se tulbura cu mintea. Iar cind i se facea ei aceasta, i se arata un staret marunt la statura si girbov, avind o barba mare carunta si imbracat cu haine proaste. Acela izgonea cu putere de la ea pe demoni, ca pe niste lupi de la oi si se facea sanatoasa. Iar odata a auzit un glas, zicind catre dinsa: "Pafnutie cel din Borov izgoneste de la tine pe demoni!" Si aceasta s-a facut de mai multe ori acelei femei.

 

Deci, insanatosindu-se desavirsit, a dorit sa vada pe Sfintul, vrind sa stie cu incredintare daca acela este care i se arata ei in boala, izgonind pe diavoli de la ea sau altul? Si a venit cu slugile pina la poarta locasului cuviosului - fiind oprita intrarea femeilor in manastire -, si a trimis pe slugile sale la ucenicii fericitului, rugindu-i, cum ar putea sa vada ea pe Sfintul Parinte. Iar ei, aratind pe Sfintul, au poruncit slugilor sa-l arate stapinei lor, cind va merge cu fratii de la biserica la trapeza, pentru ca era vremea prinzului. Iar aceea, vazind pe sfintul cind a iesit din biserica, l-a cunoscut indata si cu lacrimi a strigat: "Acela este cu adevarat care, prin aratarea sa, a izgonit de la mine pe demoni si mi-a daruit tamaduire!" Si a trimis multa milostenie monahilor, dind multumire lui Dumnezeu, Preacuratei Maicii Lui si placutului lor, Cuviosul Parinte Pafnutie.

 

Pe unul din ucenicii cuviosului l-a napadit durerea ochiului si, suferind foarte, cauta tamaduire; iar parintele, i-a dat metaniile sale, poruncindu-i sa zica o mie de rugaciuni: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Dar el abia s-a supus ascultarii, suparindu-se de cumplita durere, si savirsind jumatate din mia de rugaciuni, si-a simtit ochiul cu totul sanatos si, alergind, a spus parintelui de tamaduirea ochiului sau. Dar nu s-a tainuit de parintele cel mai inainte vazator, ca nu o mie, ci numai jumatate din rugaciuni a zis; ci i-a poruncit sa se intoarca iarasi si sa-si sfirseasca mia cea de rugaciuni.

 

Odata, sezind fratii la cuviosul, s-a facut instiintare de la niste mireni, barbati cucernici, ca arhimandritul manastirii lui Simon, care este aproape de cetatea imparateasca Moscova, si-a lasat arhimandria si au inceput a zice: "Cine va fi acolo arhimandrit?" Si pomeneau unul pe acesta si altul pe celalalt. Iar fericitul, cautind la unul din ucenicii sai, anume Vasian, fratele lui Iosif, foarte tinar si de curind calugarit, aratind spre dinsul, a zis zimbind celor ce erau cu dinsul: "Acesta este arhimandrit al manastirii lui Simon". Pentru ca cuviosul vedea mai inainte ceea ce era sa fie; caci acel Vasian, dupa proorocia Sfintului, a fost pus arhimandrit al manastirii lui Simon, nu atunci, ci dupa trecerea a multi ani.

 

Odata, cuviosul a cerut voie de la un boier de pe riul Ovil, ca numai trei zile sa-i ingaduie a petrece la un loc la vinarea pestelui, si ceea ce va trimite Dumnezeu, aceea s-o ia la trebuinta manastireasca. Deci, trimitind boierul pe unul din slujitorii sai la acea slujba, a poruncit sa-i dea lui cinci grivne bani ca sa cumpere vase, iar pestele ce va prinde sa-l sareze intr-acelea. Dar, slujitorul nu voia sa ia atitia bani spre cumpararea vaselor, nadajduind ca, de abia sa umple macar un vas mic cu peste in acele trei zile. Iar cuviosul, cautind cu iutime la el, ii poruncea sa faca ceea ce i se porunceste. Deci, mergind trimisul, a prins in cele trei zile, 730 de pesti mari, care se numesc ribti, dupa vorba acelei tari. Iar citi vinau pentru voievod, nici in tot anul nu prindeau atita peste. Atit vinat vazind inaintea sa Sfintul, a poruncit sa se gateasca vasele.

 

Un tinar oarecare a venit la chipul monahicesc si a inceput a se tulbura cu gindul, de vreme ce navalea frica asupra lui prin lucrarea vrajmasului diavol; pentru ca uneori i se arata diavolul ca o fiara nestiuta, uneori ca un ciine negru, iar alteori, sezind in chilie, auzea cum ursul umbla imprejurul chiliei si se apuca de pereti. Iar cuviosul staret a poruncit acelui tinar sa citeasca Psaltirea si de atunci acele naluci diavolesti s-au stins cu totul si tinarul s-a izbavit, cu rugaciunile sfintului.

 

Acest cuvios parinte era bine socotitor si iscusit in tot lucrul dumnezeiesc si omenesc, de aceea, nu numai monahii, ci si multi din mireni il aveau pe el ca parinte duhovnicesc; si, venind, isi marturiseau pacatele lor, de vreme ce cunostea si stia bine sfintitele pravile; ca un doctor iscusit, stia sa dea doctoria cuviincioasa la toata rana sufleteasca. Iar la primirea oamenilor celor ce veneau la el, nu era cautare la fata; nu se sfia de fetele celor puternici, nici trecea cu vederea pe cei saraci si citi se inaltau cu mindrie, la aceia era foarte neapropiat, iar la cei smeriti, foarte iubit si milostiv catre saraci.

 

Fiind intr-un an foamete, prin voia lui Dumnezeu, pe toti cei dimprejur i-a hranit. Ca in toate zilele se adunau in locasul lui ca la o mie si mai bine de oameni flaminzi, pe care, hranindu-i, n-a lasat nimic in manastire, pina ce in vara viitoare, dupa rugaciunile lui si pentru lacrimile saracilor, a daruit Domnul inmultirea roadelor.

 

De cind s-a facut monah Cuviosul Pafnutie, aceasta era rinduiala vietii si a pustniciei lui: Luni si vineri nu gusta nimic, miercuri mincare uscata, iar in celelalte zile minca cu fratii. Totdeauna se ostenea in lucruri grele, taind lemne si ducindu-le pe umeri, lucrind pamintul in gradina, carind apa si stropind verdeturile si alte greutati, toate le facea. Nimeni mai inainte de el nu se afla la tot lucrul si la schimbarea pravilei. In vreme de iarna se nevoia mai intii in rugaciune, la citire si la lucrul miinilor, impletind mreji pentru vinarea pestelui. De corpul sau n-a lasat pe nimeni sa se apropie, nici la vreme de nevoie; dar nici el nu s-a atins de trupul cuiva. Pe femei nu numai in locas nu voia sa le vada, dar nici de departe; nici a lasat pe cineva sa graiasca despre femei inaintea sa. El a pazit fecioreasca curatie a trupului sau neprihanita toata viata sa. Pentru aceasta a fost vas al Sfintului Duh si cu vrednicie a primit hirotonia preotiei; insa, pentru smerenie, de cind s-a imbracat in sfinta schima, nu slujea Liturghia, decit numai odata a savirsit Sfintele Taine, dupa o intimplare si nevoie, inainte de sfirsitul sau.

 

Odata, sosind prealuminatul praznic al Invierii lui Hristos si nefiind preot in acel locas in acea vreme, cuviosul a trimis pretutindeni cu argint indestul sa caute preot, insa n-a putut gasi, toti avind trebuinta sa slujeasca in bisericile lor. Si, vezi socoteala cu buna intelegere a parintelui cel de Dumnezeu insuflat, pentru nevoia unui praznic ca acela si-a schimbat legea si ca un lucrator vrednic de sfintenie, intr-acea zi a savirsit singur dumnezeiasca Liturghie, cu multa luare aminte si cu umilinta. Iar dupa savirsirea Liturghiei, a zis catre ucenici: "Acum abia a ramas sufletul in mine!" Cu o mare cucernicie si cu frica, acel slujitor vrednic de sfintenie, se atingea de savirsirea dumnezeiestilor Taine. Si avea el la praznicele acestea o veselie peste fire, nu trupeasca, ci duhovniceasca; si ca altul din altul se facea. Si lasa atunci si trupului lui ospatare mai multa decit in alte zile, insa masurata, fugind de imbuibare din toate. Iar cind era vremea sa graiasca, spunea cele trebuincioase si cind era vremea sa taca, se indeletnicea in tacere, si pretutindeni se abatea de la desertaciuni; iar din toate iubea lipsa si saracia si nu se ingrijea de trebuintele sale trupesti.

 

El ajunsese intr-atita masura, incit era departe cu obiceiul cel imbunatatit, de oamenii cei ce sint in neamul acesta. Ca din pruncia sa n-a miniat intru nimic pe Dumnezeu; ci facea totdeauna cele bune si placute Lui. La 20 de ani s-a calugarit si a petrecut 60 de ani in rinduiala monahiceasca si nu si-a schimbat pravila sa, neabatindu-se nici spre dreapta, fugind de nemasurarea celor aspre; nici spre stinga, temindu-se de calea cea lata. Ci mergea totdeauna pe cale imparateasca. In dogmele credintei avea atita grija si rivna, incit daca incepea cineva a grai cit de putin nepotrivit cu dumnezeiasca Scriptura, indata il gonea din manastire.

 

Petrecind in niste ispravi ca acestea, dumnezeiescul Parintele nostru Pafnutie, a ajuns in masura virstei plinirii lui Hristos, raminind ca sa se dezlege din cele vremelnice de aici si sa treaca la cele vesnice, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc.

 

Drept aceea, dupa cel a toata lumea prealuminatul praznic al Pastilor, joi, a treia saptamina, a iesit fericitul dupa Utrenie cu fratii la oarecare lucru dupa obicei si, asezindu-le rinduiala acelui lucru, s-a intors in manastire, deoarece sosise vremea Sfintei Liturghii. Si i-au zis ucenicii, ca dupa ceasul prinzului sa iasa iar la lucru. Dar el le-a raspuns: "Nu se poate sa mai ies, deoarece am alt lucru de nevoie si nemutat". Apoi, dupa savirsirea Liturghiei, s-a impartasit cu fratii din obisnuita masa. Dupa aceea a venit la el in chilie unul din ucenicii sai, anume Inochentie. Si, vazind pe staret sezind pe pat, i-a adus aminte de lucrul ce s-a zis mai inainte. Iar el i-a raspuns: "Eu am alta nevoie, pe care tu n-o stii, ca legatura care este, voieste sa se dezlege". Dar Inochentie n-a inteles ceea ce a grait. Intr-acea vreme a venit instiintare, cum ca binecredinciosul Domn, Mihail, fiul lui Andrei, voieste sa vina in manastire sa se roage.

 

Iar fericitul a poruncit acelui ucenic, sa trimita raspuns voievodului, sa nu vina in manastire, deoarece a sosit alt lucru. In ziua aceea cuviosul n-a iesit la soborul bisericesc, la pravila Vecerniei si a Pavecernitei deoarece incepuse a boli si a poruncit ucenicului sau, Inochentie, sa le savirseasca in chilie. Si, trimitindu-l, i-a zis: "Cind va veni aceasta zi, joi, atunci voi schimba din neputinta mea". Ucenicul n-a inteles cuvintul acela, iar Cuviosul a petrecut toata noaptea aceea in rugaciuni.

 

Deci, venind ziua de Vineri si sosind ceasul sfintei slujbe, a mers in biserica la Sfinta Liturghie, sprijinit de ucenici. Dintre acestia unul, nefiind tinar, l-a luat de palma ca sa-l sprijineasca, iar el indata si-a tras palma cu miinile de la dinsul si i-a poruncit sa-l sprijineasca de haina. Atit era de pazitor al nepatimirii, incit si in batrinete si in boala si inaintea mortii, pe care o vedea cu ochii, nu voia sa se atinga cineva de trupul lui. In ziua aceea a fost la Vecernie si, cind a inceput sa se cinte panahida pentru cei raposati, ucenicii au voit sa-l duca in chilie, dar el n-a voit sa mearga; ci a ramas cu cei ce cintau, zicind: "Mie imi este de trebuinta aceasta panahida, pentru ca nu o voi mai auzi".

 

Simbata a fost la Sfinta Liturghie, iar dupa sfirsitul ei l-au rugat ucenicii sa guste putina hrana, ca este simbata, si de Joi n-a gustat nimic. Parintele le raspunse: "Stiu si eu aceasta, si dupa dumnezeiestile pravile se cade a gusta simbata, pentru dezlegarea postului; insa bolnavului i se cade ca trei zile sa se infrineze de hrana inaintea impartasirii cu dumnezeiestile Taine. Si n-a gustat nimic pina in ziua Duminicii.

 

In seara simbetei si-a savirsit marturisirea inaintea duhovnicului parinte, dupa rinduiala sfintei pocainte, si a mers la cintarea cea de toata noaptea si, sprijinindu-se de ucenici, a grait catre dinsii: "De acum nu voi mai auzi cintarea cea de toata noaptea". Iar in vremea dumnezeiestii Liturghii, statea Sfintul cu mare luare aminte si cu lacrimi; iar dupa terminarea sfintei slujbe, s-a impartasit in Sfintul Altar cu dumnezeiestile Taine. Apoi, ducindu-l din biserica in chilie, i-a intrebat: "In ce zi mi-a venit boala?" Ucenicii au raspuns: "Joi ai inceput a boli, parinte". Iar el a zis: "Intr-acea zi ma voi si sfirsi". Apoi a gustat putina hrana in ziua de Duminica, fiind silit de ucenici; si de atunci a poruncit ca pe nimeni din cei ce veneau in manastire, sa nu-i lase la el.

 

Auzind domnii si boierii de primprejur, ca a slabit de boala fericitul Pafnutie, trimiteau la dinsul spre cercetare barbati cinstiti cu multa milostenie. Iar el a poruncit ucenicilor sa nu ia nimic din cele ce se aduceau, si nici nu voia sa auda ceva de cele mirenesti. Ci graia: "Eu am trebuinta, mai ales in ceasul acesta, de multe rugaciuni deoarece voiesc sa ma duc in cale lunga; iar cel ce are credinta in Dumnezeu si in Preacurata Maica Lui, poate sa faca milostenie si dupa ducerea mea".

 

Si se intorceau cu milostenia inapoi acei barbati trimisi. Si era in gura cuviosului parinte, neincetata rugaciunea lui Iisus si psalmii lui David. Nu pe rind, ci alesi, care slujeau la vremea lui cea de fata si stihuri de rugaciune din Paraclisul catre Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu si multe alte rugaciuni; pentru ca mintea lui era ridicata spre Dumnezeu si nu se ingrijea de nimic din cele de aici; ci dorea mai mult bunatatile cele ce vor fi sa fie. De aceea, nadajduindu-se, se bucura cu duhul si, in veselie fiind, graia in stihuri cuvinte din psalmi si din rugaciuni, ca unul ce avea incredintare de mintuirea sa. Nici s-a mihnit de ceva, precum este obiceiul celor ce au sa se duca din viata aceasta. Boala lui nu era prea grea, caci in toate zilele umbla, fiind dus de frati la Sfinta Liturghie in biserica, unde statea cu luare aminte pina la sfirsitul dumnezeiestii slujbe.

 

Iar in cea mai de pe urma zi a vietii sale, joi, care este a doua zi dupa injumatatirea celor 50 de zile, vrind cuviosul sa mearga in biserica la Sfinta Liturghie, a inceput a grai catre ucenici: "Iata ziua Domnului, veseliti-va popoare; iata ziua cea asteptata de mine a venit". Iar ei l-au intrebat: "Despre care zi graiesti, parinte?" El a raspuns: "Despre Joia aceasta, de care mai inainte v-am spus voua". Iesind el din chilie spre biserica, i-au spus ucenicii ca au venit la dinsul spre cercetare, cei trimisi de la singurul stapinitor a toata Rusia, marele voievod Ioan Vasilievici, de la fiul lui, marele domn Ioan Ioanovici si de la Preasfintitul mitropolit Gherontie.

 

Auzind sfintul despre acestea, s-a miniat foarte mult. Apoi, nevoind, s-a intors in chilie si, cautind la icoana Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, a zis: "O, Stapina Nascatoare de Dumnezeu, pentru ce ma supara oamenii aceia? Ca in ziua de pe urma m-au lipsit de dumnezeiasca slujba". Si, trimitind pe frati la biserica, a ramas singur in chilie si a intarit usa, ca sa nu intre nimeni din cei trimisi la dinsul. Apoi, dupa sfirsitul Liturghiei, intelegind trimisii ca le este cu neputinta sa vada pe cuviosul parinte, s-au intors. Dupa aceea ucenicii, venind iarasi la dinsul, l-au vazut zacind pe pat si zicea ca de oarecare altul: "I-a venit lui ziua si va muri".

 

Iar ei l-au intrebat pe el: "Despre cine zici, parinte, ca va muri?" El a zis: "Depre care voi ziceti ca boleste, acela, pocaindu-se, are sa moara!" Apoi a poruncit ca sa nu vina nimeni la dinsul, zicind: "M-am ostenit si voiesc sa ma odihnesc pina la cintarea Vecerniei; iar deseara sa vina la mine toti fratii". Atunci ucenicii au cunoscut ca s-a apropiat vremea mortii lui; si l-a intrebat Inochentie, ucenicul lui cel mai batrin, zicind: "Parinte, dupa ce vei muri, oare sa chem pe intiiul preotilor si pe alti preoti din cetate la ingroparea ta?" Iar sfintul a poruncit sa nu cheme pe nimeni, ca sa nu fie tulburare in manastire de adunarea poporului si sa nu stie nimeni in cetate si in sate de sfirsitul lui, "pina ce nu ma vor ingropa preotii manastirii". Iar mormintul a poruncit sa i-l sape in biserica, in partea de miazazi, aproape de usa bisericii.

 

Sosind ceasul de cintarea Vecerniei si nimeni din frati nefiind la dinsul fara numai ucenicul, a inceput Cuviosul a cinta: Fericiti cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului., cintind stihurile celor adormiti. Si sfirsind psalmul, a cintat troparele cele ce urmeaza: "Ceata sfintilor au aflat izvorul vietii.". Apoi a inceput cu lacrimi a se ruga lui Dumnezeu si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pentru mintuirea sufletului sau si pentru manastire. Dar ucenicul, cel ce statea linga dinsul, a inceput a dormita. Pentru aceea a iesit din chilie in tinda si, sezind, nici dormea, nici nu dormea. Si a auzit glasuri de multi cintareti in chilie si se mira in sine, zicind: "Am iesit din chilie si nu era nimeni la parintele, iar acum cine sint acei ce cinta la dinsul?" Si, scuturindu-si somnul de la ochi, a intrat in chilie si n-a vazut pe nimeni, fara numai pe parintele, soptind cu buzele rugaciunile sale. Insa glasul sau nu se auzea, deoarece slabise.

 

Apoi au venit si ceilalti ucenici si a inceput sfintul a se intoarce din partea stinga spre dreapta; si ucenicii de multe ori il intorceau spre stinga; iar el iarasi spre dreapta se intorcea soptind oarecare cuvinte si dintr-aceasta au inteles, cum ca vede ceva neobisnuit. Apoi toti privind la dinsul, Cuviosul, stringindu-se cu ferire si punindu-si pe piept miinile in chipul crucii, prin trei rasuflari si-a dat sfintul sau suflet in miinile Domnului, in anul de la facerea lumii, 6984, iar de la intruparea lui Dumnezeu Cuvintul, 1477, in intiia zi a lunii Mai, mai inainte de apusul soarelui cu un ceas. Si era fata lui nu dupa obiceiul mortilor, ci stralucea ca o lumina, si toti, privind la dinsul, se parea ca doarme un viu; si a fost mare plingerea fratilor dupa parintele lor, care atunci erau in numar de 95. Iar a doua zi, la ceasul unu din zi, au ingropat pe sfintul dupa sfatuirea lui, ca sa nu stie nimeni din mireni despre sfirsitul si ingroparea lui, si ca sa nu se faca tulburare in manastire prin venirea lor.

 

Dar cind s-a auzit de moartea sfintului in cetatea Borova si in cetatile si satele de primprejur, pornind toti cei duhovnicesti si mireni, au alergat la locasul cuviosului, vrind sa-l vada si sa se inchine moastelor fericitului parinte. Pe drum ei au fost instiintati ca sfintul este ingropat; unii se intorceau, mihnindu-se, ca nu s-au invrednicit sa fie la cinstita ingropare a Sfintului; iar cei mai multi, venind la mormint, se inchinau de dimineata pina seara.

 

Iar noi, avind pe Cuviosul Parintele nostru Pafnutie mijlocitor ales si fierbinte rugator catre Dumnezeu, sa slavim pe Preasfinta Treime: pe Tatal, pe Fiul si pe Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Vata Persul, care de sabie s-a savarsit in timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, imparatul persilor si inchinator al focului.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Filozoful, care de sabie s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna in Hristos, de care vorbeste si Paladie in a sa Istorie lausiaca.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Sava, care s-a savarsit fiind spanzurat in smochin.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor maritilor trei noi cuviosi mucenici: Eftimie ce se tragea cu neamul din Demiga Peloponesului, si in Constantinopol la anul 1814, la douazeci si doua martie in Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se tragea din Zagora veche si in Constantinopol, in acelasi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a savarsit; si a lui Acachie, cel ce se tragea din Tesalonic si in Constantinopol la anul 1815, la intai mai, prin sabie s-a savarsit. Si se savarseste pomenirea lor in cinstitul lor mucenicesc locas ce se afla la Schitul cinstitului Inaintemergator din Atos.

 

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi.Amin.

 

 

 

.