
Biserica Sfantul Ioan Botezatorul este o biserica ortodoxa aflata pe Calea Mosilor, aproape de piata Bucur Obor, in Bucuresti. Potrivit pisaniei originale, asezata deasupra usii de intrare, aceasta biserica a fost construita in anul 1807, de doi enoriasi ai vremii, gradinarul Ioan si brutarul Ioan Jimblaru, ajutati de alti credinciosi.
Biserica Sfantul Ioan "Mosi", dupa cum este cunoscuta in zona, are doua hramuri: Sfantul Ioan Botezatorul, praznuit in data de 7 ianuarie, si Sfantul Mare Mucenic Haralambie, praznuit in data de 10 februarie.
Biserica Sfantul Ioan Botezatorul - Mosi
Biserica Sfantul Ioan "Mosi" a fost construita in anul 1807, de gradinarul Ioan si bucatarul Ioan Jimblaru, doi credinciosi din zona. In pofida vechimii ei, Biserica Sfantul Ioan "Mosi" nu este declarata monument istoric.
Biserica si-a dobandit actuala forma (cruce) in anul 1868, prima Sfanta Liturghie savarsita dupa aceasta modificare avand loc in ziua de 22 martie 1870. De-a lungul vremii, biserica a fost supusa mai multor lucrari de renovare, de retinut fiind cele din anul 1926.
In anul 1942, dupa cutremurul din anul 1940, biserica a fost supusa unor ample lucrari de consolidare. Acum s-au executat cele doua centuri de beton armat, care inconjoara biserica, precum si podeaua cafasului, din beton, fiind inlocuita cea veche, care era din lemn de stejar.
Biserica a fost pictata, in stil renascentist, de catre pictorul roman Gheorghe Tatarascu. Pictura originala a fost curatata in repetate randuri, in anii 1923, 1942 si 1961, cu ajutorul credinciosilor din parohie.
Intre anii 1998-1999, pictura bisericii a fost curatata iarasi, iar tavanul de sub cafas a fost pictat pentru prima data, precum reiese din cele doua inscrisuri, asezate pe peretele din dreapta intrarii, in pronaos.
Icoanele imparatesti si icoana hramului, asezate pe catapeteasma, au fost realizate in stil renascentrist, ca si pictura, iar unele dintre ele au fost imbracate in ferecatura de argint.
Biserica Sfantul Ioan "Mosi" detine o biblioteca parohiala, care cuprinde un fond de carte veche, unele dintre acestea avand peste doua sute de ani vechime. Scriitorul roman Camil Petrescu, in biografia dramatica cronologica "Balcescu", mentioneaza ca, de la aceasta biserica, s-a tras semnalul pentru revolutia din anul 1848, in Tara Romaneasca, prin tragerea clopotelor.
Intre anii 2008-2009, in partea de nord a bisericii, s-a construit o capela, care este folosita pentru depunerea celor adormiti si oficierea slujbei de inmormantare. Mai apoi, intre anii 2009-2010, prin donatia unei familii credincioase, din dragoste fata de Sfantul Mare Mucenic Haralambie, biserica a fost utilata cu mai multe podoabe si odoare liturgic, precum si cu o aparatura speciala de sonorizare si aer conditionat.
Obiectele liturgice primite in dar de biserica sunt urmatoarele: patru cruci aurite, pentru binecuvantare. o cadelnita, un litier si un analog pentru Sfanta Evanghelie, mai multe candele pentru Sfanta Masa si Sfantul Altar, un epitaf, cu icoana Maicii Domnului, patru icoane pictate in ulei si aurite, inchinate Mantuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului si celor doi sfinti protectori ai bisericii, precum si un jilt arhieresc, montat in naosul bisericii.
Teodor Danalache
-
Sfantul Haralambie
Publicat in : Calendar ortodox -
Sfantul Haralambie
Publicat in : Vietile sfintilor -
Biserica Sfantul Haralambie - Balaneanu
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Sfantul Haralambie in credinta populara
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.