Manastirea Sarov

Manastirea Sarov

Manastirea Sarov a fost intemeiata la inceputul secolului al XVII-lea in nordul provinciei Tambov din Rusia (in prezent orasul Sarov din regiunea Nizhnuy Novgorod). Manastirea Sarov este cunoscuta ca fiind manastirea de metanie a Sfantului Serafim de Sarov si locul unde acesta  a vietuit pana la trecerea sa la cele vesnice. Odinioara, o lavra infloritoare a Rusiei, Manastirea Sarov a fost inchisa in perioada regimului comunist, fiind redeschisa oficial incepand cu anul 2006.

Istroria orasului Sarov incepe in secolul al XII-lea ca asezare mordaviana. Asezarea se afla in apropiere de confluenta a doua rauri, Sarovka (original Sarov, din cuvantul finno-volgaic "sar”- mlastina) cu raul Satis.

Se cunoaste ca incepand cu anul 1654, un monah pe nume Teodosie a ridicat o coliba pe deal din apropiere. Parintele Teodosie a fost un misionar ortodox in randul paganilor si schismaticilor ce traiau in satele din apropiere.

Dupa moartea parintelui Teodosie, activitatea misionara a fost continuata de catre monahul Ioan (Ivan Fedorovich Popov) care a trait ca ascet intr-o pestera. In jurul anului 1690 a fost construita biserica subterana, sau biserica din pestera, a Sfintilor Antonie si Teodosie.

In jurul lui s-a format o comunitate si, in scurt timp, o biserica a fost construita. Sfintirea bisericii a avut loc pe 16 iunie 1706. Aceasta zi este considerata a fi ziua intemeierii Manastirii Sarov, parintele Ioan devenid ctitorul si primul staret al acestui asezamant monahal.

Parintele Ioan a fost urmat de parintele Efrem. Incepand cu acesta, la Manastirea Sarov a fost stabilita traditia staretilor prin parintii Simon, Ioachim, Pahomie (staretul in timpul caruia Sfantul Serafim a intrat in manastire in 1778) si Nazarus.

Comunitatea Manastirii Sarov in 1733 numara aproximativ 36 de vietuitori. Asa cum comunitatea monahala a crescut, a urmat extinderea si dezvoltarea intregului complex arhitectonic.

In 1744 a fost construita si sfintita prima biserica din piatra a asezamantului, avand hramul Adormirea Maicii Domnului. In 1752 a fost ridicata biserica din piatra inchinata Sfantului Ioan Predtecha, deasupra unui izvor situat la poalele dealului. De asemenea, incepnad cu acest an au fost adaugate ansamblului ziduri din piatra, doua turnuri si o poarta principala.

Cea mai impunatoare biserica a Manastirii Sarov a fost Catedrala Adormirea Maicii Domnului ce a fost sfintita in 1777, cu un an inainte ca Sfantul Serafim de Sarov sa intre in viata monahala.

In 1789 a inceput construirea unui turn-clopotnita, constructie finalizata in 1799.

Sfantul Serafim de Sarov, dupa numele de mirean Prohor, a parasit casa parinteasca la varsta de 17 ani pantru a deveni monah. La indemnul parintelui Dositei din pustia Kitaev, ajunge la Manastirea Sarov. Aici si-a indeplinit fara abateri sarcinile pe care le-a primit de la staretul sau. Hranindu-se cu dragoste si ascultare, indemna la dobandirea pacii sufletesti: "Dobandeste pacea si mii de oameni se vor mantui in jurul tau".

In anul 1780, cuviosul s-a imbolnavit de hidropizie. Din cauza acestei boli, intreg trupul ii era umflat din cauza retinerii apei din corp. Le cere fratilor din obste sa nu se ingrijoreze de stare sanatatii sale si cere sa fie impartasit cu Trupul si Sangele Domnului. Dupa ce primeste Sfanta Euharistie, i se arata Fecioara Maria, impreuna cu Apostolii Petru si Ioan. Potrivit Traditiei, Maica Domnului spune despre Prohor ca "El este unul dintre ai nostri" si il atinge, moment in care primeste tamaduire de boala care-l stapanise.

Odata ce si-a recapatat sanatatea, cu permisiunea staretului, Prohor a calatorit in intreaga tara pentru a strange fonduri in vederea construirii unei infirmerii si o caplea in semn de multumire; aceste colecte au ajutat la construirea Bisericii Sfantul Zosima si Sabatie din Solovet (sfinti praznuiti pe 17 aprilie) ce a s-a desfasurat in anul 1784.

Dupa 8 ani de ucenicie, Prohor este tuns in monahism cu numele de Serafim. Cu binecuvantarea egumenului Isaia in luna noiembrie a anului 1794 se retrage in pustie, unde a vietuit in tr-o coliba din lemn a Manastirii Sarov, cunoscuta sub numele "sihastria de departe”, pana in luna mai a anului 1810. Un ucenic al sau marturisea ca Sfantul Serafim a privegheat vreme de o mie de zile si o mie de nopti pe o piatra in rugaciune.

Dupa ce Sfantul Serafim s-a intors in Manastirea Sarov pe 8 mai 1810, acesta a stat zavorat in chilie vreme de 15 ani. Pe 25 noiembrie 1825, Maica Domnului i-a aparut din nou Sfantului Serafim, spunandu-i ca este pregatit sa se dedice slujirii semenilor. Pelerinii au inceput sa vina la Sfantul Serafim in numar atat de mare, incat aveau sa tulbure randuielile obisnuite ale manastirii.

Din acest motiv, Sfantul Serafim a primit binecuvantarea sa petreca jumatate de timp in manastire iar cealalta jumatate in padure. Inca din prima zi cand a luat din nou calea pustiei, Sfantului i s-au aratat din nou Maica Domnului cu Apostolii Petru si Ioan. In acel loc a tasnit un izvor tamaduitor. Langa acest izvor, monahii i-au construit Sfantlui Serafim o noua coliba numita "sihastria de aproape”.

Sfantul Serafim a trecut la cele vesnice in dimineata zilei de 2 ianuarie 1833, fiind inmormantat in partea sudica a Catedralei Adormirea Maicii Domnului.

In 1861 deasupra mormantului Sfantului Serafim de Sarov a fost ridicata o capela. In 1864 a fost finalizata zidirea bisericii Izvorul Tamaduirii. Incepand cu 1879, pentru pelerinii care vizitau manastirea Sarov, a fost construita o cladire cu doua etaje.

In 1897 a inceput construirea Bisericii Sfantul Serafim de Sarov ce includea si chilia sfantului. Aceasta a fost sfintita in 1903 odata cu canonizarea oficiala a Sfantului Serafim. Moastele Sfantului Serafim au fost mutate si asezate intr-o racla din marmura cu capac din argint ce a fost mutata in capela ridicata deasupra mormantului sau.

Incepand cu 1927 Manastirea Sarvov a fost inchisa de catre de guvernul. Din 1928 manstirea a fost transformata in azil pentru copiii fara parinti. Acestia lucrau la construirea unei cai ferate ce lega Sarovul de Nizhny Novgorad.

In 1931, azilul a fost inchis iar manastirea a fost folosita drept casa pentru prizonierii politici aflata sub administrarea GULAG-ului. Prizonierii lucrau intr-o fabrica de armament din apropiere. In aceasta perioada au fost distruse colibele, "sihastriile”, in care s-a nevoit Sfantul Serafim.

In 1946, un comitet in frunte cu cercetatorul Kurchatov au stabilit ca manstirea sa adaposteasca un institut de cercetare atomica.

La inceputul anilor 1950 cele doua catedrale au fost distruse, impreuna cu alte cladiri. Prima a fost Catedrala Adormirii Maicii Domnului in 1951. Catedrala Izvorul Tamaduirii a fost distrusa in 1953.

Numai 29 de cladiri ale manastirii din cele 40 s-au mai pastrat. Izvorul tamaduitor al Sfantului Serafim a fost si el ascuns si cimentat in 1950.

Odata cu indepartarea regimului comunist de la conducerea Rusiei s-au efectuat o serie de demersuri din partea Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a redeschide Manastirea Sarov.

Au fost retrocedate unele locasuri. In 1992 a fost retrocedata Bisericii Rusiei Biserica Tuturor Sfintilor ). In 1998 Centrul nucelar din Sarov a returnat Biserica Sfantul Ioan Botezatorul.

Intre 2002-2003 a fost restaurata Biserica Sfantul Serafim de Sarov ce fusese folosita drept teatru, iar chilia sfantului a fost reconstruita in locatia initiala. De asemenea, s-au depus eforturi pentru refacerea Bisericii Pestera a Sfintilor Antonie si Teodosie.

Din 2005 o cupola si o cruce au fost adugate turnului clopotnita. S-a construit si un nou drum de acces.

In 2006 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat decizia de a redeschide Manastirea Sarov, obstea cea noua numarand trei monahi.

Multe din terenurile si cladirile manastirii apartin in continuare statului rus. Accesul pelerinilor se face dupa un program special fiind restrictionat din cauza masurilor speciale de siguranta, presupuse de existenta institutului de cercetare nucleara.

Radu Alexandru

Pe aceeaşi temă

25 Mai 2012

Vizualizari: 5611

Voteaza:

Manastirea Sarov 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact