Mucenicul  Oprea Miclaus din Salistea Sibiului

Intre alesii marturisitori ai dreptei credinte din Transilvania, pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, isi inscrie numele cu cinste, alaturi de multi alti preoti si credinciosi care au suferit batai, amenzi, inchisoare si chiar moartea, oierul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului. Se pare ca era originar din satul invecinat, Tilisca, unde traiesc pana azi familii cu numele Miclaus, stabilit, prin casatorie, in Saliste. Nu stim nimic din viata lui de familie. Probabil a umblat si el cu turma sa de oi in Banat, in Baragan, in Dobrogea sau dincolo de Prut, in cautare de pasuni, asa cum au facut veacuri de-a randul ciobanii  din satele situate in "Marginimea" Sibiului, contribuind si ei, prin aceasta, la intarirea constiintei de unitate nationala romaneasca.

Dar acest credincios cu putina invatatura a avut curajul sa infrunte teroarea stapanirii habsburgice de atunci si sa faca trei calatorii obositoare la Viena, spre a infatisa Curtii imperiale plangerii romanilor transilvaneni, persecutati pentru credinta lor ortodoxa siliti sa imbratiseze uniatia. Dupa miscarea provocata de ieromonahul Visarion Sarai, mai ales in urma predicilor pe care le-a tinut ii Saliste, credinciosii de aici au alungat preotii uniti din parohia lor. Drept urmare, in primavara anului 1745 au fost arestati trei credinciosi - Danila Milea, Stan Borcea si Dumitru Steflea - care au zacut apoi in inchisoare aproape patru ani.

Desigur,  acest lucru a produs multa amaraciune in sufletul credinciosilor salisteni. De aceea, in toamna anului 1748, au inceput noi demersuri pentru apararea credintei lor. Ei au trimis atunci la Viena pe consateanul lor Oprea Miclaus, care sa ceara, in  numele credinciosilor din partile Sibiului, Miercurei, Sebesului, Orastieis Dobrei, deplina libertate de credinta in Transilvania. Odata cu el a plecat si Ioan Oancea din Fagaras, care ducea o plangere in numele credinciosilor din acest vechi oras romanesc. Dintr-o plangere de mai tarziu - inaintata mitropolitului sarb Pavel Nenadovici din Carlovit -  aflam  ca Oprea  Miclaus  a prezentat acum trei memorii: sotului Mariei Tereza, contelui Konigsberg, pe atunci comandantul general al trupelor imperiale din Transilvania, precum si ministru­lui tarinei  Elisabeta  Petrovna a Rusiei, la Viena.  Dupa  ce si-au prezentat memoriile, li s-a poruncit sa se intoarca acasa, cu asigura­rea ca plangerile lor vor fi ascultate.

Reintorsi acasa, au instiintat pe credinciosi ca cererile lor au fost rezolvate favorabil, acordandu-se libertate credintei ortodoxe. Asa se face ca in preajma Craciunului din anul 1748 aproximativ o suta de tarani s-au prezentat la guvernatorul Transilvaniei la Sibiu, ce­rand sa se publice hotararea imparatesei in legatura cu libertatea de credinta. Nu s-a facut nimic, ci dimpotriva, dupa o saptamana au fost arestati Ioan Oancea (eliberat numai dupa doi ani) si inca un taran, in locul lui Oprea Miclaus, care a reusit sa fuga. Cateva zile mai tarziu au fost arestati opt preoti ortodocsi. In acelasi timp, s-a pornit o actiune de reprimare a oricaror miscari de rezistenta in satele din Marginimea Sibiului. Au fost incartiruite aici doua companii de soldati austrieci, tinute mai bine de un an. Purtarea lor este prezentata miscator de preotii si credinciosii satelor respective: "Si ne-au trimis doua companii de nemti de ne chinuiesc. Si de se betejeste (imbolna­veste, n.n.) un om, aduc nemtii popii cei uniti de-l cumineca si de moare un om, iara aduc nemtii de-l ingroapa si patimim de frica nemtilor si a popilor. Si de naste vreun prunc, alearga popii cu nemtii de-l boteaza cu de-a sila... Si care om nu vrea sa mearga cu popii cei uniti la biserica, ii trage intai cate cincizeci de bani, a doua oara cate un florin si merg la carciuma si-i beau".

Aceasta stare de lucruri i-a facut pe credinciosii de aici sa trimita o noua delegatie la Viena, in 1749, formata din cinci tarani-oieri: Oprea Miclaus din Saliste, Bucur Barsan din Gura Raului, Moga Triflea din Orlat, Coman Banu din Poiana si Constantin Petric din Jina. Ei au inaintat Curtii imperiale doua petitii, prin care cereau recunoasterea credintei ortodoxe. Dar imparateasa Maria Tereza a poruncit sa se intoarca acasa, cu indatorirea de-a tine si pe mai de­parte preoti uniati. De teama autoritatilor, Oprea Miclaus s-a asezat in Banat; doi membri ai delegatiei s-au reintors in satele lor, iar alti doi au murit pe drum. Pentru ca plangerile lor nu au fost rezolvate, la inceputul anului 1752 mai multi preoti si credinciosi din Saliste si imprejurimi au intocmit un nou memoriu catre Curtea din Viena, cerand episcop ortodox si deplina libertate de constiinta. Oprea Mi­claus si Moise Macinic - aflati pe atunci in Banat - au fost incredintati sa-l duca la Viena. De data aceasta, Oprea Miclaus - aflat pentru a treia oara in capitala imperiului - si preotul Moise au fost primiti in audienta de insasi imparateasa Maria Tereza si de cancelarul Kaunitz. Se cunosc raspunsurile pe care le-au dat amandoi la un interoga­toriu ce li s-a luat la 14 aprilie 1752. Oprea Miclaus declara ca ortodo­csii nu vor sa mai primeasca preotii uniati pentru nesinceritatea lor. Declara apoi cu hotarare: "Noi cerem, pentru noi si in numele poporului inca odata: sau episcop de legea noastra, sau drum slobod sa plecam din tara". Dar in loc sa li se dea un raspuns la memoriul pe care-l inaintasera in numele clerului si al credinciosilor din Marginimea Sibiului, amandoi au fost arestati si aruncati in fioroasa inchisoare de la Kufstein.

Stirile despre sfarsitul celor doi marturisitori ai Ortodoxiei roma­nesti sunt destul de sarace. De pilda, in 1756 Curtea din Viena sesiza autoritatile din Transilvania ca unul din detinuti a evadat. Nu stim care a fost, dar in mod sigur nici unul din ei n-a mai ajuns acasa, pentru ca in anul urmator, romanii din "scaunul" Salistei au inaintat mai multe plangeri catre mitropolitul sarb de la Carlovit prin care-l rugau sa intervina pentru eliberarea celor doi captivi. In "Sinodul" convocat de ieromonahul Sofronie la Alba lulia, la 14-18 februarie 1761, s-a cerut din nou eliberarea celor intemnitati, intre care figurau si cei doi. Poate ca acela care evadase a fost prins si readus in inchisoare; ori va fi pierit de frig si de foame prin Muntii Tirolului, iar cei de acasa sa nu fi stiut nimic de moartea lui. La 24 iulie 1784, deci dupa mai bine de 30 de ani, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe imparatul Iosif II (1780-1790) sa-i elibereze sotul macar acum, la batranete. S-a raspuns ca "nu ar mai fi in viata un astfel de om". Inseamna ca atat Oprea Miclaus cat si preotul Moise Macinic pierisera in infiora­toarea temnita habsburgica, jertfindu-si astfel viata pentru "legea" ortodoxa.

Pentru jertfa vietii lui, Sfantul Sinod a trecut, in 1950, pe credinciosul Oprea Miclaus in randul "sfintilor mucenici", fiind ca­nonizat, alaturi de ieromonahii Visarion si Sofronie, in 1955, in cate­drala din Alba Iulia. Este praznuit, odata cu ei, in fiecare an la 21 octombrie.

"La usa bisericii din Saliste, mult intristata ta sotie, cu fata cernita, a stat multa vreme, plangand si asteptand intoarcerea ta. Dar n-ai mai venit mucenice Oprea, caci in temnita de la Kufstein ai patimit pana la moarte, iar fericitul tau suflet si-a luat zborul catre cer. Pentru aceasta, toata ceata dreptcredinciosilor te cinsteste cu laude, zicand tie: Bucura-te, mucenice Oprea, care cu mare ravna credinta ai aparat", (din Acatistul celor trei sfinti marturisitori, icosul 12).

Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu