blestemul de sine

[fallen]

Buna ziua din nou.
Desigur stim ca blestemul de sine e considerat un pacat, este si pe lista cu care te duci sa te spovedesti. Dar oare cat este el de mare si ce repercursiuni poate avea?
De obicei il auzim la concetatenii nostri de o anumita etnie , care chiar obisnuiesc sa se jure "sa moara..." daca am furat sau mai stiu eu ce. Am putea crede in aceste imprejurari ca ei sunt cei mai cinstiti oameni, nu, din moment ce nu moare nimeni. Poate asa o fi, nu am nimic cu ei, in fine.
Dar ce se intampla cu oameni cat de cat civilizati, cu scoala, "dusi la biserica" care se blesteama pe ei insisi si pe familiile lor, prezente si viitoare, in situatii cand sunt incoltiti si acuzati pe drept sau pe nedrept, sau cand realizeaza ca au facut o greseala mare, etc> ( la modul : sa.... ca nu am stiut, sau nu am facut eu, sau am uitat, sau sa .... daca mai fac sau daca nu mai fac, etc). O facem pentru ca sa ne intarim argumentele, sau credibilitatea, devotamentul fata de o cauza, sau ca sa ne dezvinovatim, de ce? Sau pentru ca vinovatia e prea mare, sau responsabilitatea ne covarseste? sau pentru ca suntem impulsivi si nu gandim, iar ceilalti se pricep la maxim sa exploateze slabiciunile noastre si sa ne manipuleze?
Stim bine ca in Vechiul Testament, mai ales in cartile lui Moise, blestemele erau destul de frecvente, desi de cele mai multre ori veneau de la Dumnezeu si nu de la oameni.
Dar Noul Testament ce spune despre acest lucru, il interzice cu desavarsire? Stiu ca Domnul Hristos, a zis sa nu juram, poate blestemul (de sine) sa fie considerat o varaianta in extremis a unui juramant si deci, implicit e interzis (sau "nerecomandat?")
Ma scuzati ca nu stiu toate "reglementarile" din Noul Testament, dar aici "poruncile" nu sunt atat de dure si ferme ca in Moise ci au mai mult titlu de "recomandare". Cred ca mai multe reguli au fost impuse ulterior de catre Biserica decat a "impus" Domnul Hristos.
E evident ca cine se blesteama pe sine sau pe ai lui face o greseala, dar nelamuririle mele sunt:
1. de ce o face (ce il indeamna, care sunt cauzele)
2. cat de mare este pacatul, daca poate avea repercursiuni grave
3. ce se poate face pentru a-ti fi iertat sau daca pot fi "anulate" efectele acestuia cumva (adica e de ajuns sa te spovedesti sau trebuie sa citesti sau sa ti se citeasca ceva special? )
Pentru ca suntem tentati in momentul cand o facem sa zicem "ei si, e viata mea, ce daca mi-o blestem eu cu mana mea? " la fel cum zic probabil si cei care ideatizeaza sinuciderea. Intr-adevar e alegerea ta daca vrei sa te duci in iad sau pana atunci sa traiesti "iadul pe pamant", pentru ca in momentul cand spui despre tine astfel de lucruri insemana ca respectul tau de sine este sub nivelul marii. Ori, in aceste conditii n-ai cum sa traiesti bine.
Si da, intr-adevar, sa iti faci rau singur, sufletului si trupului, e un pacat mare, pentru ca altele nu-ti mai da Dumnezeu in viata asta. Am realizat lucrul asta vazand oameni batrani sau nu foarte care o viata intreaga si-au batut joc de corpul lor (si chiar si de animalele pe care le-au avut in grija), din "prea multa dragoste", indopandu-i /se peste masura, nafacand miscare din lene, neducandu-se la doctor din timp de frica (sau "de mila"), invocand motive precum lipsa timpului, a banilor, stresul etc, si ajungand la doctor intr-un moment cand din pacate nu se mai putea da timpul inapoi. Acum, oricati bani ai avea, pe bune, cum spunea un profesor, inima poti s-o schimbi dar toate vasele de sange din organism (care sunt afectate de ateromatoza, de exemplu) , nu, si atunci, asta e, patimesti pentru "pacatele tineretii". Iar cu sufletul probabil e si mai rau. Nimeni nu poate repara intr-o zi ce ai stricat tu intr-o viata.
Dar poate ca nu e asa grav. Poate e doar o vorba in vant si Dumnezeu nu tine cont de ce spun toti nesabuitii. Cine stie? Poate e cineva mai documentat in aceasta privinta.
va multumesc!